Ieri, la Sf. Gheorghe a avut loc un eveniment care poate părea neînsemnat pentru unii, dar care, de fapt, merită pus sub lumina reflectoarelor. Consiliul Județean Covasna a semnat un acord de colaborare cu un raion din Republica Moldova, și anume Raionul Cimișlia.
În această dimineață (sâmbătă), am verificat ecourile în presă în ceea ce privește acest eveniment. Nu va surprinde pe nimeni când voi spune că lumea nu numai că nu s-a grăbit să aplaude, dar nici nu s-a înghesuit să scrie prea mult despre asta. De ce? Probabil pentru că e o zi de weekend sau pentru că nu e nimic negativ, care să inflameze opinia publică și să mai dea un motiv pentru cine știe ce fel de instigări.
Personal, m-aș fi așteptat la reacții pozitive venite preponderent din partea celor care susțin cu tărie că „Basarabia e România” și care deseori se simt marginalizați ori se declară victime ale discriminării la nivel local. Până în acest moment, aceste reacții nu au apărut și tare mă tem că, în clipa în care vor apărea, în loc să aprecieze un gest de normalitate, care este totodată și un semn de echilibrare a balanței, se vor grăbi să spună că nu se face primăvară cu o floare – ignorând, desigur, faptul că e un început.
Și, pentru că am pus problema din perspectivă personală, în altă ordine de idei, țin cu tot dinadinsul să împărtășesc bucuria pe care am trăit-o ieri, în timp ce mă aflam la conferința de presă susținută de președintele Consiliului Județean, Tamás Sándor, și de Mihail Olărescu, președintele Raionului Cimișlia. Cât s-a vorbit la această conferință, am remarcat admirația sinceră a lui Mihail Olărescu față de tot ce a văzut în Covasna. Și nu mă refer aici doar la frumusețea locurilor și la ospitalitatea oamenilor – așa ceva au și ei acasă -, ci la aprecierea sinceră a acestuia, care de altfel a și fost exprimată prin cuvinte, față de felul în care este administrat județul nostru.
Reprezentantul Cimișliei a făcut o referire expresă la modul exemplar în care se gestionează deșeurile în Județul Covasna. Știam că admirația e sinceră pentru că, la rândul meu, deși m-am mutat la Sf. Gheorghe din capitala europeană București, aici am reciclat prima oară selectiv și tot aici am descoperit prima oară o implicare a autorităților cum nu mai văzusem până atunci pe meleagurile natale. Am și scris de câteva ori despre asta și am motive să cred că aprecierea lui Mihail Olărescu a fost cât se poate de sinceră, și nu una de complezență, pentru că, într-un fel, privindu-l, retrăiam admirația pe care o simțisem și eu în 2015, când m-am stabilit la Sf. Gheorghe. Între timp, m-am obișnuit și entuziasmul mi s-a mai estompat.
Trebuie însă să recunosc că a fost mai mult decât un sentiment plăcut să văd că județul care m-a adoptat exportă know-how. Deși n-am nicio contribuție personală la asta, am simțit același gen de satisfacție pe care o simți când un conațional al tău are un succes de proporții la o competiție sportivă. Îți place să știi că ai o apartenență comună cu el, chiar dacă tu nu ai făcut nimic în acest sens.
Aș încheia spunând că, ne convine unora sau nu, Județul Covasna se poate contura ca exemplu și pentru multe alte județe din țara noastră. Proaspăt întoarsă de pe litoralul Bulgariei, unde am „fugit” ca să scap de mizeria de pe litoralul românesc, în care sporadic apar oaze de curățenie, mărturisesc că, aflată pe plaja din Mamaia în anii trecuți, m-am întrebat de multe ori cum ar fi arătat acest litoral dacă soarta ar fi vrut ca el să fie administrat cu aceeași implicare cu care se administrează lucrurile în zona noastră. Mi-e și frică să o spun, deși o gândesc, dar cred că aici se cam simte influența maghiarilor (m-aș bucura să mă înșel!).
Atenție! Nu spun că în Covasna totul este rezolvat. Dimpotrivă! Așa cum am arătat și când am scris despre cum e să fii turist pe aceste meleaguri, rămân încă multe aspecte de soluționat. Spun în schimb că aici, comparativ cu multe locuri din țară, se observă că se schimbă ceva și că oamenilor, cu și fără funcții, le pasă și vor să facă ceva bun.
Și tot bun este și acest parteneriat cu un raion moldovenesc, pentru că el arată deschidere și disponibilitate de a face loc normalității și de a elimina suspiciunea că nu ne înfrățim decât cu județe din Ungaria ca să creăm treptat posibilitatea de a rămâne fără Ardeal. Cine știe? Poate vor urma și alte raioane. Om trăi și om vedea.
Până atunci, noi pe aici ne bucurăm (împreună, cum ne-am obișnuit, români, maghiari și romi) de Festivalul Kürtőskalács care e în toi și unde, prin multitudinea de gusturi și miresme, moldovenii de peste Prut au promis că ne dau de băut niște vinuri de-ale lor – cât să ne înveselească și mai mult și să ne cinstim pentru înfrățire. Dacă vreți, aveți și voi timp să vă alăturați.
Foto: Facebook/ Tamas Sandor