Demisie în bloc în redacția Transindex, la mai puțin de două luni înainte de alegerile din Ungaria

Întreaga echipă de jurnaliști a portalului Transindex, considerat drept unul dintre ultimele publicații independente de limbă maghiară din Transilvania, și-a anunțat, marți, demisia, după 23 de ani de funcționare, cu mai puțin de două luni până la alegerile din Ungaria, programate pentru data de 3 aprilie.

Într-un text publicat marți pe site-ul Transindex, jurnaliștii își explică prin cuvintele: „simțim că munca noastră în cadrul acestei instituții a devenit cu totul imposibilă și nu mai putem să îndeplinim sarcina care ar fi sarcina unei prese libere”.

„Cu toții observăm că spațiile libertății de exprimare și publicitate maghiară din Transilvania au devenit din ce în ce mai restrânse în ultima perioadă. De aproape doi ani, luptăm pentru supraviețuirea noastră într-un mediu politic (…) acum facem bagajele pentru că nu mai avem de ales”, mai precizează jurnaliștii maghiari.

Ei au afirmat că, în perioada în care au lucrat pentru site-ul Transindex, au făcut presă conform deciziilor redacției și nu după agenda vreunui partid politic.

Potrivit jurnaliștilor maghiari, proprietarul majoritar al Transindex „este pe cale să vândă” și în acest context, „nu ne mai vedem independența ca jurnaliști”.

Transindex este operată de o companie și de o asociație neguvernamentală. ONG-ul a fost fondat de membri ai echipei editoriale și este condusă de foști și actuali membri.

Acționarul majoritar al companiei este Áron Hajdú, director al Transindex, iar Annamária Gyöngyi deține 30% din acțiuni.

Sursa: g4media.ro

Foto: itthon.transindex.ro