Cum trebuie înțeleasă decizia instanței în cazul Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș? Istoric și evoluție 2014, 2018, 2022

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința în dosarul 95/43/2019 și a menținut sentința Curții de Apel Târgu Mureș, care a anulat, ca primă instanță,  ordinele ministeriale prin care s-a dispus, în 2018, reînfiinţarea Liceulului Teologic Romano Catolic “II Rakoczi Ferenc” din Târgu Mureș.

Deși primită cu stupefacție de majoritatea politicienilor maghiari, decizia nu este o surpriză pentru cine cunoaște detaliile cazului, deoarece modul în care a fost înființat liceul nu a ținut seama de pașii legali și de birocrația românească, ci a vrut să rezolve rapid o situație care putea fi rezolvată fără probleme, cu mai mult tact. Pe scurt, liceul a fost înființat printru-un ordin de ministru, care nu corespundea legislației, deoarece „încalcă principiul autonomiei publice locale și al descentralizării”, adică școala trebuie înființată prin hotărârea consiliului local, după îndeplinirea unor condiții stipulate de lege.

Cine are de suferit după această decizie? Bineînțeles copiii și părinții lor, care nu mai știu la ce liceu sunt, unde vor învăța de mâine sau unde vor da bacul.

Cine este de vină pentru situația creată? Fără să dăm nume, să zicem că de vină sunt cei care au luat decizii pripite sau oportuniste, români și maghiari, și nu s-au gândit că ceea ce au facut poate face rău pe atât de multe planuri.

Care este soluția? Soluția este simplă și la îndemâna aleșilor locali, români și maghiari, din Târgu Mureș: înființarea școlii prin respectarea legislației!

Istoric:

  • 2014 – IŞJ Mureş, prin inspectorul şcolar general, Ştefan Someşan, hotărăște înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic prin divizarea Liceului „Bolyai Farkas” şi Colegiului Naţional ”Unirea”.
  • octombrie 2016, DNA a demarat o anchetă împotriva directorului şcolii, Zsolt Tamási şi a fostului inspectorul şcolar general, Ştefan Someşan, din cauza ilegalităţilor comise în timpul înfiinţării din 2014 a liceului.
  • septembrie 2017, Guvernul Ungariei a anunţat că din cauza încetării statutului de drept al instituţiei de învăţământ se va opune prin veto aderării României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), iar mai târziu, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea i-a dat asigurări premierului Ungariei, Viktor Orbán, cu privire la reînfiinţarea liceului, Ungaria şi-a retras veto-ul.
  • Curtea de Apel Târgu Mureş susține sentința Tribunalului Mureş, care prevedea anularea deciziei de înfiinţare a instituţiei de învăţământ, deoarece nu a fost legală.
  • februarie 2018 – după scandalul de corupție legat de înființarea liceului din 2014, școala este reînființată printr-o o lege votată în Parlament, dar, o lună mai târziu, Curtea Constituţională a României a declarat-o neconstituţională.
  • august 2018 – este înființat Liceul Teologic Romano-Catolic “II. Rákóczi Ferenc”, prin ordin al ministrului educației.
  • 2019 – Colegiul Național ”Unirea” din Târgu Mureș, Consiliul Reprezentativ al Părinţilor din cadrul Colegiului Naţional „Unirea”,  Asociația Civică pentru Demnitate în Europa și Partidul Mișcarea Populară atacă în instanță înființarea liceului.
  • 2019 – Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut faptul că inclusiv legislația modificată trebuie aplicată în sensul de a conferi prioritate autorităților publice locale în înființarea noilor unități de învățământ. În aceeași soluție, organul judiciar a făcut trimitere la validitatea raționamentului juridic privind aplicarea acestor principii reținut de CCR prin Decizia nr. 118/19.03.2018 de admitere a obiecției de neconstituționalitate a legii adoptate de Parlamentul României prin care se încerca, pentru a doua oară, înființarea neconstituțională a acestei școli.
  • 2022 – Soluția instanței mureșene a fost menținută definitiv prin Decizia nr. 2380/03.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.