În ultimii ani, asociaţia condusă de Dan Tanasă a intentat zeci de procese împotriva unor primării din Transilvania, şi mai ales din Secuime, pe care îi acuză de discriminare din cauza utilizării limbii maghiare şi a unor simboluri. În numeroase cazuri, instanţa a dat dreptate ADEC şi i-a obligat pe edilii maghiari să achite amenzi.
Maszol a discutat cu preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, după ce asociaţia lui Dan Tanasă, Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), a câştigat un proces împotriva Primăriei Miercurea-Ciuc şi CNCD. Potrivit instanţelor din România, orice conţinut oficial al unor instituţii publice trebuie publicat şi în limba română într-o cantitate şi calitate identică, indiferent de proporţia pe care o au persoanele de etnie română în cadrul populaţiei unei aşezări, arată Csaba Asztalos. “Acest lucru nu era obligatoriu nici măcar înainte de 1989, şi nici nu s-au tradus integral publicaţiile”, scrie portalul, citându-l pe preşedintele CNCD.
Potrivit lui Csaba Asztalos, “jurisprudenţa s-a format astfel din cauza interpretării incorecte a legilor”. În opinia sa, faptul că informaţiile sunt prezentate într-un număr de pagini diferit în cealaltă limbă, poate fi considerat, cel mult, o discriminare lingvistică, dar în niciun caz o discriminare etnică.
Preşedintele CNCD a subliniat că aceste situaţii ar trebui reglementate mai precis, întrucât interpretarea instanţelor face ca eforturile administraţiilor locale de a avea o publicaţie şi într-o limbă minoritară să devină “imposibilă”. Practicii actuale a instanţelor i-ar pune capăt dacă Parlamentul României ar modifica legea şi ar reglementa mult mai precis drepturile de utilizare a limbilor minorităţilor, a spus Asztalos.
Sursa: hirado.hu