Între multele lucruri care îl împiedică pe om să aprecieze la o valoare justă ceea ce are, se numără și obișnuința. Omul se obișnuiește ușor cu o casă confortabilă, cu o familie frumoasă, cu o mașină luxoasă, cu succesul etc. Mai mult decât că îi fură bucuria de a trăi, această obișnuință deșteaptă în el o convingere ciudată că totul i se cuvine, ceea ce îl transformă într-un individ incapabil de a mai manifesta vreun fel de recunoștință față de providență și de darurile acesteia. Realizez asta ori de câte ori merg în călătorii și rămân holbându-mă la frumusețea locurilor în care ajung pentru prima oară. De foarte multe ori mă trezesc fericindu-i pe localnici în mintea mea pentru norocul de a trăi în spații pe care le consider minunate. Uit că eu însămi am fost binecuvântată să ajung să locuiesc într-o zonă incredibil de ofertantă din punct de vedere peisagistic, cum este județul Covasna.
După cinci ani de locuit la Sfântu Gheorghe, s-a întâmplat să străbat împrejurimile în calitate de turist, o experiență nouă din care am desprins concluzii bune și mai puțin bune. Interesant la călătoria mea a fost faptul că am fost însoțită de doi vechi prieteni bucureșteni, hotărâți să descopere locurile și modul de viață de aici. Pentru că obișnuința deja mă orbește, am mizat în călătoria mea pe impresiile lor, pe care consider că merită să le împărtășesc.
Ca oameni umblați prin lume, cei doi au venit la mine cu temele făcute. Au consultat internetul, au notat sârguincios fiecare obiectiv turistic promovat pe diverse site-uri – între care și celebrul www.visitcovasna.com – și, cu harta în mână, și-au construit meticulos trasee zilnice, clare și ordonate, în funcție de distanțe și proximități. Atrași îndeosebi de reputația castelelor și a conacelor din județ, și-au dorit în mod expres să ajungă la obiectivele turistice din Bicfalău, Zăbala, Arcuș, Micloșoara și Vârghiș, însă pe lista lor s-au aflat și alte localități precum Ozun, Ilieni, Valea Crișului, Cernat, Târgu Secuiesc, Sânzieni și orașul Covasna. Lăsând la o parte infrastructura despre care știm toți că este o problemă națională, cei doi turiști veniți din capitală – și eu împreună cu ei – s-au confruntat cu situații greu de anticipat. Primul inconvenient care le-a făcut călătoria mai puțin plăcută a fost faptul că obiectivele turistice sunt semnalizate sumar sau deloc. Ca să ajungă unde își doreau, chiar și cu ghidarea GPS-ului, au fost obligați să întrebe oamenii sau să caute cu concentrare clădirile pe care le vizau. În loc de indicatoare care să îți semnaleze clar unde te afli, ca turist care nu cunoști zona ești pus în situația de a te baza mai degrabă pe intuiția care îți spune „Aici trebuie să fie!” – pe bâjbâite, ca acum mulți ani.
Un alt aspect extrem de important pentru orice vizitator care se informează în prealabil pe internet ar fi legat de necesitatea de a clarifica faptul că multe dintre conacele și castelele promovate ca obiective turistice de neratat în județ sunt, de fapt, proprietăți private. Pentru că nu se specifică foarte clar în ce măsură castele sau conacele sunt vizitabile, te poți trezi ca turist într-o situație cel puțin stânjenitoare. Așa a fost, de pildă, pentru prietenii bucureșteni care, aflați la Arcuș, nu au avut acces nici măcar în curtea imobilului, ceea ce a fost o mare dezamăgire pentru ei. Informați corespunzător, ar fi știut la ce să se aștepte sau poate nu ar mai fi bătut drumul până acolo. Prin urmare, cei care se ocupă de promovarea obiectivelor turistice din județ ar face bine să clarifice foarte clar care sunt muzee de stat, pe care le poate vizita oricine, și care sunt proprietăți private cu regim special. Castelele precum cel de la Zăbala nu sunt muzee, chiar dacă figurează pe lista atracțiilor turistice din regiune. Ar trebui incluse poate în rândul hotelurilor, căci modul lor de funcționare se apropie mai degrabă de acestea decât de un obiectiv turistic cu acces deschis oricui.
În plus, în cazul celor de stat, ar fi util să existe clar peste tot nu doar informații despre valoarea și însemnătatea pe care o au, ci și indicații practice, legate de regulile de vizitare, de costul biletelor, de program, de posibilitatea de a primi un ghid etc. Cele mai multe dintre conace și castele nu au astfel de informații pe nicăieri. Totul este o chestiune de noroc. Nici măcar când ajungi la fața locului nu le găsești. Tot astfel cum, cu excepția unor magneți de frigider aduși la cerere sau a unor borcane de zacuscă, nu ai de unde să îți procuri suveniruri. Nu există nici materiale de promovare în mai multe limbi și nici tipărituri cu detalii privind domeniile respective pe care să le poți cumpăra și duce acasă. Totul trebuie păstrat în minte.
În timp ce unele obiective sunt incorect promovate, altele sunt „supramarketate”, în sensul că li se fac prezentări pompoase și atractive, care sunt contrazise de lipsa de spectaculozitate pe care o au în realitate.
Cât privește primul impact al oamenilor din alte zone cu aspectele sociale din Covasna, nu pot să nu pomenesc de nedumerirea pe care expunerea steagurilor secuiești și ale Ungariei pe casele sătenilor localnici o stârnește în mintea acestora. „Nu sunt o naționalistă, dar recunosc că nu am știut cum să interpretez arborarea acestor steaguri pe casele oamenilor și, până nu am primit câteva lămuriri, am fost tentată să percep afișarea lor ca pe ceva ostil”, mărturisește prietena cu care am călătorit.
Pe de altă parte însă, cea mai mare surpriză le-au oferit-o celor doi bucureșteni chiar oamenii locurilor, care nu doar că au răspuns și au oferit informații în limba română, dar au și demonstrat o amabilitate, o politețe și o deschidere greu de imaginat după prezentarea în presa centrală a unor incidente precum „micul de la Kaufland”. „Mie mi-a plăcut la Covasna. A fost o experiența faină, dar dacă ești genul turistului obișnuit, e greu să faci ce am făcut noi: să îți iei atâtea uși în nas pe proprietățile private și să bâjbâi după locuri. Mai bine te duci și stai la Spa la Balvanyos și gata”, a fost concluzia celuilalt prieten, care crede că zona trebuie promovată cu mult mai mult profesionalism și responsabilitate.
Fotografiile sunt realizate de cei doi turiști.
