Category: Opinii

Categories
Magyar típusú találkozás Opinii

Opinia unui secui: de ce (da şi nu pentru) autonomie?

Dacă am mai fi trecut în titlu o propoziție de genul AFLĂ CELE 3 MOTIVE SECRETE cred că am fi avut clickbaitul anului. Însă dorim să facem altceva. Sunt secui, și am să vă scriu despre autonomia Ținutului Secuiesc.

Haideți să vă explic un pic treaba asta cu Ținutul Secuiesc. Ținutul ăsta ba există, ba nu. Depinde în ce context se vorbește despre el. Atenție vine și bomba: exista Regiunea Autonomă Maghiară între 1952-1960, respectiv și în alte forme, după această perioadă. Dacă vă interesează este pe Wiki. Nu era mare brânză, că totuși vorbim de epoca comunistă, în care s-a înființat Securitatea după modelul stalinist, iar Gheorghiu-Dej nu poate fi considerat un adept al democrației.

Uite, ideea de autonomie vine chiar din România – trebuie să menționăm aceasta se întâmpla doar datorită presiunilor făcute de URSS, care să nu uităm că a fost prezentă în țară cu trupe militare până în 1956. 1956 este un an important şi pentru Ungaria: anul revoluției anticomuniste, după care lucrurile s-au schimbat în mai bine pentru Ungaria, însă nu și pentru ungurii din Transilvania. Ungurii au pierdut simpatia sovieticilor, iar pentru ungurii din Transilvania asta însemna că într-un sens au devenit cetățeni de categoria a doua.

Am să abordez un subiect extrem de delicat. Știu că majoritatea dintre voi consideră că este nesimțire pură să nu vorbești românește în România. Personal nu o consider nesimțire, nu aș considera așa dacă, de exemplu, am vorbi de un catalan care nu știe limba spaniolă. Nu este nesimțire – este prostie, din cauza căreia va suferi chiar persoana care nu dorește să înveţe limba majorității. Știți cum se spune că în Secuime nu o să primești pâine, decât dacă o ceri în românește? Este evident o minciună gogonată, însă m-aș folosi de ea, chiar pentru a explica, de ce este o prostie că unii nu vor să vorbească românește. Ba în București, ba în Bacău, ba oriunde o să ai nevoie de limba statului.

Vă propun și un alt scenariu: să zicem că vorbim de Odorheiu Secuiesc, unde chiar și românii vorbesc fluent maghiară. Dacă nu ai treabă la poliție, eventual la fisc, nu ai nevoie deloc de limba română, pentru că etnicii români sunt 2,51% din populație. Maghiarii discută între ei în maghiară – e logic, nu? Așa se procedează și în magazine, în bănci și în primărie. Și iată ne apropiem de subiectul autonomiei.

Proiectul de lege, care a fost adoptat tacit în Camera Deputaților și care a provocat acel scandal mare și tare pentru PNL, respectiv PSD, respectiv pentru toți cei care mai aveau voce, a inclus exact această chestie: să fie legal să faci toate cererile pe care trebuie să le bagi în dosarul cu șină și în ungurește, după care va ajunge doar în mâinile unui maghiar, care o să-ți spună că dosarul tău nu este complet, că ai nevoie de un timbru judiciar şi aşa mai departe. Știți voi cum funcționează, pentru că trăim cu toții în aceeași țară. Sigur că am simplificat ideea, însă cred că ați înțeles ce înseamnă o mare parte din drepturile care ar conferi autonomia maghiarilor: să aibă voie să-și folosească limba la fel de natural, cum o folosiți voi.

O prietenă, de altfel româncă, m-a întrebat sincer: „Şi cum ai garanta tu, să nu facă ungurii într-o situație ca asta, ceea ce facem noi acum?”. E bună întrebarea. Prin lege! Deoarece legea ar garanta la fel drepturile majorității, cât și ale minorității. Vă spun sincer: când vorbim de autonomie, nu vrem să vă luăm nici un drept. În capul de secui egalitatea înseamnă că limba română nu este mai valoroasă decât limba maghiară: ar trebui să aibă exact aceeași valoare. Da, știu: suntem în România, nu în Ungaria. Însă România este la fel și țara mea: nu am plecat în Occident să fac mai mulți bani, și lucrez, plătesc impozite, mă stresez din cauza pandemiei. Vreau să am și eu o țară normală, unde să pot trăi decent din salariu. Scuze, eram cam populist.

La capitolul doi din autonomie se află descentralizarea. Sunt convins că nu cunosc fiecare amănunt din istoria țării în forma actuală, însă am impresia că România se descentralizează de 101 de ani. Fără succes. Autonomia înseamnă că se iau o grămadă de decizii la nivel local. Vă dau un exemplu. Nu CNAIR, respectiv guvernul X, Y, Z decide unde se face o autostradă. Se decide la nivel local. (Pentru argumente suplimentare vă implor să vă uitați cum se construiește la noi. Dacă ne-am fi apucat tu, cu mine și încă trei băieți și fete, în 15 de ani am avea aproximativ aceleași rezultate pe care le avem acum. Nebunie, vă spun, nebunie!)

Deci autonomia nu se atinge de teritoriul țării. Punct. Ar fi tot România, poate mai bine organizată, poate cu ceva nuanțe secuiești accentuate aici, în Secuime. Sărumuna!

Însă observ că ideea țării supercentralizate deranjează și pe alții, în afara secuilor. Uite, se vorbește și despre Transilvania independentă, și independența se îndreaptă către incompetența permanentă manifestată de București. Și asta o spun niște români…

Un prieten, tot român, m-a întrebat și el: „Ar avea teritoriul respectiv un președinte, ceva?”. Păi nici secuii nu s-au înțeles în această privință. Ceva oficialitate ar trebui să fie prezentă, un fel de președinte de consiliu județean. Sincer să fiu, noi, secuii, ne cam axăm la treaba asta cu folosirea limbii maghiare și dezvoltarea. Altceva nu prea se discută. Ne chinuim cu educația cum se chinuie și românul de rând din Caracal. Deci autonomia înseamnă drepturi de folosire a limbii, aici se include și educația, cultura, etc., folosirea simbolurilor (ar fi multe de scris în acest sens, însă cam inutil) și încă un lucru…

Mda. Să vorbim și de finanțe. Bani, bani și bani. Cu toate că județele Harghita și Covasna (Mureșul mai puțin) sunt considerate a fi județe sărace, totuşi secuii sunt convinși că ei contribuie mai mult la buget, decât cota-parte pe care o primesc înapoi. Ideea autonomiei în sens bugetar este să rămână banii exact acolo unde sunt plătiţi în formă de taxa. (Sincer? Nu știu dacă ar fi ok. Unii spun că da, alții că nu s-ar putea.) Însă dacă compari infrastructura din Oltenia și Muntenia cu cea secuiască înțelegi de ce se mai frustrează lumea. Nu că în restul țării s-ar fi investit mult în ultimele trei decenii, însă în aceste județe nici măcar atât. Nu cred că din șovinism, cel puțin nu exclusiv: de ce să investești tu, ca partidul X în zonă, dacă ăștia tot cu UDMR votează? Și mai avem și primari care se plâng că au proiecte gata făcute, însă nu primesc finanțare, că n-au lobby suficient de bun. Ei, se pare că orice spune lumea UDMR nu este PSD…

Cât despre politică și autonomie, ideea statului național din constituție exclude oarecum existența altor etnii. Antonie Iorgovan, omul care este de fapt un fel de tată al Constituției, era și el influențat de mentalitatea franțuzească, adică ideea că în Franța tu nu mai ești român, secui, etc., tu ești franțuz. Ideea era binevenită în momentul în care după instabilitățile celui de-Al II-lea Război Mondial chiar existau șanse să se modifice hotarele țării. În mai mult de 100 de ani situația s-a schimbat, însă unii parcă mai cred în această posibilitate.

Evenimentele recente arată că nu există nici un partid care şi-ar putea asuma riscul să devină pro-autonomie, deci pro-maghiar. Democrația și mentalitatea democratică sunt prea tinere în această țară, iar propaganda antimaghiară, care s-a practicat în epoca comunistă nu a dispărut, cu toate că s-a mai diluat un pic. Niciun partid majoritar nu este în poziția de a face o deschidere către maghiari, dacă ei se comportă ca maghiari. Mentalitatea este întortocheată în acest sens, însă dacă urmărim discursul ultimilor 20 de ani maghiarul bun vorbește românește, nu vrea școală în limba maternă, nu cere autonomie, este de fapt etnic român! Asta au formulat la rândul lor diferite oficialități de stat: miniștri, prim-miniștri și, săptămâna trecută, chiar președintele însuși.

Și să vorbim și de UDMR. Proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost introdus de deputatul UDMR (de fapt PCM) Kulcsár-Terza József. Omul a ajuns în parlament datorită unor înțelegeri dintre UDMR și PCM, iar activitatea lui s-a rezumat aproximativ la discursuri privind situaţia așa-zișilor teroriști din Târgu Secuiesc, respectiv referitoare la proiectele de autonomie. Să fie clar: omul nu este luat în serios nici de UDMR, cu toate că partidul este pro-autonomie. Situația este mai serioasă: conducerea UDMR este conștientă de faptul că proiectul de autonomie nu are susținere din partea partidelor românești, iar discutarea ei în Parlament nu este decât o modalitate eșuată de a arăta că partidul mai crede în posibilitatea autonomiei. Oricum, ideea de autonomie trebuie discutată între maghiari și români, nu cum UDMR și alte entități politice maghiare obișnuiesc să facă treaba asta: exclusiv între maghiari.

Îmi pare rău. Sunt secui și știu că societatea autohtonă nu este suficient de matură pentru o autonomie. Nici românii, nici ungurii. O clasă politică cu o componență preponderent de găinari nu este în stare să se ridice la acest nivel de democrație avansată. Real vorbind, UDMR ar trebui să scoată acest proiect de pe ordinea de zi. Real vorbind, partidele românești ar putea discuta despre ce înseamnă de fapt acest proiect. Vă spun însă cu mare tristețe (și cu un pic de greață), că la noi demagogia și retorica șovină, mai mult sau mai puțin mascate, mai sunt încă la modă.

Nagy Kálmán

Categories
Opinii

De Ziua Europei, Noua Dreaptă ne vrea în trecut, iar UE se uită prea departe în viitor

Uniunea Europeană, visul multor români până în 2007 când s-a concretizat, se confruntă cu tot mai multe probleme și amenințări de toate tipurile. De la valurile de imigranți, la atentatele teroriste și BREXIT, totul pare să semene a scenarii construite pentru a favoriza destrămarea acestei entități, care s-a impus ca o putere unitară la nivel global, dar care tinde să devină pentru mulți un ghimpe ce trebuie înlăturat.

În ultimii ani, în multe din statele UE, am asistat la o reafirmare a partidelor naționalist-extremiste, care i-au creat Uniunii imaginea de balaur nemilos, dornic să îngurgiteze cu nesaț specificul național și autoritatea statală, diluând diversitatea într-un amestec omogen în care ni s-ar topi identitățile. De la soluția optimă pentru statele bătrânului continent de a deveni împreună o forță economică și de menținere a păcii, Uniunea Europeană este tot mai mult percepută ca demonul care nu urmărește decât să stoarcă de resurse statele membre, să le submineze autoritatea și să le folosească cetățenii pe post de sclavi. Din tot acest joc, ar avea de câștigat câteva state puternice care compun Uniunea, în timp ce statele mai sărace ar rămâne perpetuu în umila postură a vacilor de muls.

Cum era și firesc, după doar 13 ani de Uniune, România, care încă se mai chinuie să își ridice standardele, se aliniază și ea acestui curent antieuropean prin diferite voci, din fericire puţine, care răspândesc tot mai vehement vestea despre nemilosul „balaur”. Cea mai recentă atitudine oficială în acest sens este cea a Partidului Noua Dreaptă, care a declarat că refuză să sărbătorească Ziua Europei pe 9 Mai, ceea ce ar fi de dorit să facă orice naționalist adevărat. În opinia membrilor săi, singura sărbătoare reală este aceea a proclamării independenței de stat din 1877.  

„Avem convingerea că fără 9 mai 1877 nu ar fi fost posibil 1 decembrie 1918, că fără o Românie mică dar independentă, nu ar fi fost posibilă România Mare de mai târziu”.

Comunicat Noua Dreaptă

Nimic mai adevărat, aș răspunde eu. 9 Mai 1877 este fără îndoială o zi de referință în devenirea noastră ca popor și națiune, însă a ne opri acolo înseamnă a rămâne cantonați într-un trecut mult prea îndepărtat și a ignora cursul pe care națiunea l-a urmat în următoarele secole pentru a deveni ceea ce este azi.

Dintotdeauna istoria ne-a arătat că fenomenul geo-politic se bazează, înainte de orice, pe dinamică. Teritoriile se cuceresc și se pierd, deciziile se schimbă în funcție de interesele de moment și de jocurile de putere, hărțile se remodelează etc. Despre asta este umanitatea și despre asta e istoria.

Dacă România ar fi azi doar un stat din afara uniunii, ce ar fi ea fără UE? Cum s-ar putea susține? Cum s-ar dezvolta economic, ce alianțe ar crea în vederea apărării și cu ce forțe s-ar impune în fața lumii? Este România atât de puternică, încât să nu aibă nevoie de ajutorul unei structuri suprastatale? Dacă, ieșind din Uniune, s-ar trezi prea singură ca să facă față presiunilor și amenințărilor externe și ar fi obligată de context să își creeze noi alianțe, care ar fi alternativa? Rusia? Lăsând la o parte tipul de politică externă cu care defilează vecinii noștri de la est, își face cineva iluzia că România ar fi cu mult mai respectată ca națiune decât este astăzi în interiorul UE? Presupunând că visul Noii Drepte de reîntregire a granițelor României Mari s-ar concretiza, ce forță economică ar deveni această nouă „Românie dodoloață”, care și-ar alipi teritorii chiar mai nedezvoltate decât ea însăși? Sau poate nu ne dorim progresul, poate vrem ca și din punctul de vedere al dezvoltării și emancipării să rămânem tot unde eram la 1877. Important e să ne vadă lumea că suntem națiune. „Această Uniune Europeană nu trebuie confundată cu adevarata Europă: a patriilor și națiunilor multi milenare, care au marcat cultura și istoria întregii umanități și care au capacitatea să o facă în continuare! Partidul Noua Dreaptă condamnă ferm scenariul anti-românesc prin care ţara noastră ar fi redusă la statutul de colonie periferică a unor utopice State Unite ale Europei şi îi asigură pe toţi românii că va continua lupta pentru o Românie Independentă şi Suverană şi pentru o Europă a Statelor naţionale și independente!”, ne liniștesc naționaliștii, fără să precizeze însă cum va arăta exact această Românie și cum se va poziționa ea în lume.

Lăsând la o parte România și uitându-mă și în grădina vecină, observ și în Ungaria un val tot mai înfloritor de naționalism și antieuropenism. Ce mă surprinde este că oamenii aplaudă febril această atitudine a premierului ungar, inclusiv cei ce trăiesc în alte state – fie prin decizii personale, fie pentru că așa i-a obligat istoria. Și, văzând aceste aplauze virulente, mă întreb unde cred ei că se poate îndrepta o Ungarie ieșită din UE și, mai ales, ce se va schimba în viața lor de cetățeni ai altor state într-un astfel de nou context. Și, pentru această întrebare n-am niciun răspuns. Mă gândesc doar că ecoul celebrului „Let’s make America great again!” a ajuns prea departe, ne-a tulburat și ne-a influențat pe toți mai mult decât era cazul, răpindu-ne capacitatea de a ne utiliza rațiunea. Apoi, a venit și COVID-19 și totul s-a înnegurat.

Mirela Cara Dragu

Categories
Locale Opinii

COVID-19: În Covasna, pandemia a sporit hoția

Pe vremea când lucram ca jurnalist local în județul Covasna, dezvoltasem împreună cu colegii de breaslă fel și fel de glume despre cum în zona aceasta oamenii nu prea săvârșeau fapte care ar fi putut genera știri cancanistice. Rata infracționalității era scăzută comparativ cu alte județe, ceea ce, dincolo de glumele de redacție, ne dădea o stare de confort psihic și de siguranță.

Pe durata perioadei de izolare impusă de autorități la nivel național, am observat însă că în presa locală au apărut surprinzător de multe vești despre furturi și abateri de la litera legii, care par să contrazică declarațiile oficiale conform cărora, la nivel național, rata infracționalității a scăzut simțitor.

Numai de la începutul lunii mai, în presa locală am citit despre cel puțin patru situații de fapte ilicite, fie că a fost vorba de spargerea unor magazine din mediul rural, de condus fără permis și sub influența băuturilor alcoolice sau de deținere și trafic de droguri. Acum, când oamenii se deplasează numai în caz de nevoie urgentă și numai cu declarații pe proprie răspundere privind motivul deplasării de la domiciliu, semnalarea atâtor fapte ilegale într-un timp atât de scurt și într-un județ atât de liniștit în vremuri de normalitate reprezintă pentru mine un motiv de îngrijoare.

Nu mai este un secret pentru nimeni că județul Covasna, la fel ca și Harghita, este unul dintre cele mai sărace din țară. În perioada aceasta în care locurile de muncă s-au desființat pe bandă rulantă, redresarea economică este vehiculată doar la nivel de promisiune de către autorități, iar statul în casă înfometează la propriu oamenii care nu aveau oricum surse de venit stabile și lucrau ca zilieri sau chiar adunau din gunoaie înainte de a fi păziți de mașini MAI pentru a fi forțați să se conformeze regulilor de izolare, toate mă conduc spre gândul că va urma o perioadă tulbure în care infracționalitatea va crește simțitor în regiunea aceasta. Și nu mă gândesc neapărat la rău-făcătorii care cu asta se îndeletnicesc de când se știu, ci la cei care vor fi împinși la furt de sărăcie și de foame.

Aleg să închei însă într-o notă optimistă, exprimându-mi speranța că numai subiectivismul meu și liniștea care face mult prea vizibile astfel de știri sunt de vină pentru îngrijorarea mea care, cel mai probabil, se va spulbera odată cu revenirea la normalitate, când totul va fi doar amintirea unui vis urât pe care l-am împărtășit cu semenii noștri.

Mirela Cara Dragu

Categories
Locale Opinii

COVID-19: Învățământul covăsnean: cruzimea realității bate optimisul bulei virtuale a reprezentanților oficiali

Cea mai nouă și mai forțată chestiune care ne-a fost băgată pe gât de autorități în perioada de restricții impusă de starea de urgență a fost, în opinia mea, introducerea predării online. Cadrele didactice nu erau pregătite toate pentru această trecere bruscă de la real la virtual. Elevii, nici atât. Și, probabil, cel mai puțin pregătit între toți era însuși Ministerul Educației.

Cu toate acestea, oamenii s-au adaptat din mers și au găsit împreună o cale de a străbate târâș, grăpiș semestrul până la sfârșitul anului școlar. Părinți, copii și cadre didactice și-au dat mâna virtual și s-au „înfrățit” pentru ca, în România normală, anul școlar 2019-2020 să se încheie glorios, în ciuda obstacolelor aduse de inamicul lumii COVID-19.

Ceea ce mă nedumirește însă în tot acest context este felul relaxat în care oamenii cu funcții în sistem se grăbesc să pronunțe verdicte pozitive. Vedeam de pildă în Observatorul de Covasna, declarația optimistă a inspectorului școlar general, Kiss Imre, despre impactul desfășurării studiilor online asupra prezentului, dar mai ales asupra viitorului. „Legătura între oameni este mai strânsă. Poate mulți părinți și-au dat seama cât de important este, într-adevăr, dascălul pentru elev. În plus, acum sunt mulți elevi care își doresc să se întoarcă la școală. Până acum nu îi lăsam să folosească instrumentele digitale. Fiecare dintre noi, cei care suntem părinți, le făceam program de stat pe telefon. De acum, deja îi forțăm să stea în fața calculatoarelor. Sunt niște chestiuni care se schimbă de la o zi la alta. Întorcându-ne poate în septembrie la școală, ne punem întrebarea dacă ne vom întoarce la a interzice telefoanele? Cred că va trebui să abordăm o altă mentalitate în acest sens, pentru că oricând se poate întâmpla altă pandemie sau alte catastrofe naturale și de la o zi la alta școlile trebuie să fie închise. Noi trebuie să fim pregătiți. Era digitală și competențele noastre formate acum încep să devină foarte importante. Dacă au fost până acum cadre didactice care au spus că nu sunt interesate de tehnologie, acum forțat fiecare și-a dezvoltat această competență și școlile trebuie să fie pregătite în acest sens, atât la nivel de infrastructură digitală, cât și formarea personalului, dar și a elevilor, bineînțeles. Asta pentru ca viitorul să nu ne mai ia chiar așa pe nepregătite”, a spus acesta.

Mesajul e frumos și încurajator, dacă nu chiar ambițios. Are însă o mare meteahnă: este lipsit de realism. Trăind parcă într-o bulă aparte, inspectorul IȘJ Covasna nu spune nimic despre copiii din județ, deloc puțini, care nu au și nici nu vor avea în viitorul apropiat acces la internet, pentru că ei nu beneficiază nici măcar de un trai decent. Ai zice chiar că nu figurează nici în evidențele inspectoratului.

Mult mai aproape de realitatea dură a modului în care își duc unii copii din județ zilele este preotul Vasile Antonie Tămaş, din Vâlcele – o localitate rurală aflată în apropiere de Sf. Gheorghe. Într-o postare pe Facebook, în care se referă exclusiv la elevii din cătunul despre care afirmă că îl păstorește (Hetea, comuna Vâlcele, jud. Covasna), acesta spune clar și răspicat: „ … jumătate dintre copiii care merg la școală nu au curent, 99% nu au internet și 80% își asigură hrana minimă din cornul și laptele de la școală. Adeseori, învățătoarele aduc de acasă pâine, margarină, gem și suc de mila pruncilor slab îmbrăcați și nemâncați. În aceeași situație se află, poate, sute de mii de elevi din toate colțurile țării. Soluția găsită de ocupanții scaunelor din Târgul lui Bucur a fost învățământul online și tablete pentru elevi. Alo? Voi chiar sunteți repausați mintal ? Copiii ăștia nu au pâine pe masă, nu au curent, nu au haine, nu au nimic! La ce să își încarce tabletele? La soare? Într-o cameră de 8 – 10 mp dorm câte 6,7,8 persoane. La ce să folosească tabletele? La tăiat slănină râncedă pe ele? La ales fasolea? Apropo – de ce nu le trimiteți în continuare mâncare ? Știți situația lor. De când cu pandemia, unii chiar mor de foame, fiind lipsiți de cornul de la școală! Dacă sunteți pro educație, puneți egalitate între București și ultimul cătun! Oricum, din cătune au ieșit mai multe caractere!”

În timp ce scriu, mă uit alternativ la cele două declarații antagonice, cu speranța că aș putea desprinde o concluzie. Și desprind, nu una, ci multe și urâte, pe care prefer să nu le mai împărtășesc. De data asta, aleg să nu comentez și doar să las pe fiecare-n parte să-și contureze propria părere. E tot ce mă mai simt capabilă să fac. Am amuțit.

Mirela Cara Dragu

Categories
Opinii

„Jó napot kívánok, peszede!”. Politicianism, oportunism sau strategie?

După o conferință de presă pe tema COVID-19, în care a făcut o impresie bună, răspunzând pe rând întrebărilor adresate de aproximativ 20 de reprezentanți ai presei, timp de aproape două ore, și evitând elegant să răspundă la întrebările incomode privind testarea populației sau eficiența măsurilor luate de autorități, la doar o zi distanță, președintele României, Klaus Iohannis, a avut o ieșire cel puțin uluitoare, pentru care încă se mai caută explicații. Este vorba, desigur, despre felul în care a ales să își exprime dezacordul față de proiectul de lege prin care ar fi trebuit să se acorde autonomie Ținutului Secuiesc și care trecuse tacit de Camera Deputaților, fiind rapid respins în Senat.

Referitor la autonomia Ținutului Secuiesc, în regiune este mult vehiculată o glumă care spune că ultimii care își doresc obținerea acesteia sunt chiar reprezentanții UDMR, căci dacă ar obține-o, ar rămâne fără „momeli” electorale. Lăsând însă la o parte motivul greu de înțeles pentru care Uniunea mai înaintează astfel de proiecte de lege, știind foarte bine că șansele de a fi promulgate sunt din capul locului nule pentru că sunt împotriva literei Constituției, dar mai ales că aducerea repetată a subiectului în atenția opiniei publice este cel mai eficient mijloc de a strica imaginea în ansamblu a maghiarilor din România, ale căror interese se presupune că le apără și le reprezintă, este și mai greu de înțeles de ce a ales președintele Iohannis să își formuleze discursul într-o manieră vădit naționalistă, dacă nu chiar populistă.

Interpretări în presă și spațiul online au fost multiple. De la cei care l-au asociat pe actualul președinte al României, cu PRM-istul Vadim Tudor, recunoscut pentru naționalismul său extremist, sau chiar cu Ion Iliescu, care i-a acuzat pe maghiari de separatism în urmă cu aproximativ 30 de ani, la cei care l-au scuzat pe motiv că prin acel „Jó napot kívánok, PSD!” a vrut mai degrabă să lovească partidul cu majoritate parlamentară și nicidecum comunitatea etnicilor maghiari, toți au încercat să își traducă într-un fel atitudinea prezidențială, care este o neașteptată surpriză. Au fost și voci care au afirmat că tot ce a urmărit Iohannis a fost să pregătescă terenul pentru alegerile locale și să atragă de partea sa acel electorat care votează sistematic PSD și care reacționează emoțional la chestiuni naționaliste, autonomia Ținutului Secuiesc fiind un truc care funcționează ca un etern as din mânecă.

Au existat şi comentatori (puţini) care i-au luat apărarea preşedintelui, spunând că acesta nu a jignit maghiarii, ci doar partidele, UDMR şi PSD, într-un gest eminamente politicianist. Şi, dacă lăsăm deoparte comentariile încinse de pe Facebook (care pot apărea şi ca urmare a manipulării) şi disecăm declaraţia lui Iohannis, vom vedea că au de câştigat pe termen lung cei care analizează şi gândesc la rece, şi nu cei care reacţionează la cald.

În orice caz, indiferent de motivul pentru care Klaus Iohannis a optat sau a fost consiliat să opteze pentru varianta de discurs la care am asistat toți în cursul săptămânii trecute, efectul în rândul populației a fost unul cel puțin neplăcut, cu consecințe care nu miră pe nimeni. În primul rând, a fost resuscitată ura gratuită față de etnicii maghiari din România. Aceasta se vede cel mai bine pe rețelele de socializare, atât în comentariile de la articolele de presă scrise pe marginea subiectului, cât și pe pagina de Facebook a președintelui, unde nu curg doar felicitări pentru felul în care acesta a tratat problema, ci și completări legate de lecția primită de ungurii care trebuie să știe odată pentru totdeauna unde le este locul și chiar să plece în Ungaria dacă România nu le mai convine. Prin urmare, dacă e să dăm crezare interpretărilor conform cărora Klaus Iohannis a încercat să extindă simpatia față de PNL în rândul unui electorat nou pentru el, scopul a fost atins.

Rămân însă celelalte reacții, mult mai mici la număr ce e drept, ale oamenilor care consideră că, deși îndreptățită, atitudinea a fost o exagerare nedemnă pentru președintele unui stat democratic european, și că normal ar fi ca acesta să iasă din nou la rampă și să își prezinte scuzele de rigoare pentru o comunitate pe care, cu sau fără voie, a readus-o în ținta valului de ură din care pare că nu reușește să se mai smulgă de 30 de ani încoace.

Dincolo de revărsarea aproape de nestăvilit a șiroaielor de opinii și interpretări, un singur lucru este cert: maghiarii din România s-au simțit ofensați și sunt acum obligați să își ducă viața mai departe cu un stigmat de tipul „onoarea mea nereperată” sau, și mai grav, cu credința fermă că sunt victime într-o țară care refuză să îi accepte și să îi respecte. Făcând un simplu exercițiu de imaginație, în urma căruia am vedea cum președintele prezintă oficial scuzele care i se cer în spațiul public sau este tras la răspundere de CNCD, ori alte entități responsabile cu sancțiuni pe acest subiect, cei care azi aplaudă fervent și îi transmit călduroase felicitări lui Klaus Iohannis pentru atitudinea sa față de proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc ar fi contrariați și chiar scandalizați că ungurii nu au înțeles unde le este locul și l-au forțat pe președinte să facă după cum doresc ei – și, în loc să se diminueze, ura lor ar ajunge la cote și mai ridicate pentru că, știm deja, cum o dai și de unde o apuci, tot ungurii-s de vină.

În acelaşi mod putem considera şi proiectul de lege al autonomiei tot un gest politicianist, despre care inclusiv iniţiatorii săi au ştiut de la bun început că nu are şanse de reuşită şi care şi-a atins scopul, pe termen scurt: a reuşit să conştientizeze majoritatea română de faptul că secuii există, vor să-şi facă auzită vocea şi, chiar dacă ştiu că nu pot obţine ceea ce vor pe plan politic (în primul rând deoarece Constituţia nu permite acest lucru), totuşi pot spera la ceea ce speră toţi românii: locuri de muncă plătite echitabil, educaţie mai bună pentru copiii lor şi un sistem de sănătate în care să aibă încredere.

Mirela Cara Dragu

Categories
Opinii

Două rapoarte internaţionale: Cât de liberă este presa liberă din România și Ungaria?

Când vine vorba despre presă, deseori oamenii discută folosind sintagme stereotipe precum „a patra putere în stat”, „manipulare” sau „libertatea presei”. Teoretic, pentru o informare corectă și obiectivă a cetățenilor, presa trebuie să dispună de o libertate de expresie care să nu fie atinsă nici măcar tangențial de vreun fel de cenzură din partea autorităților statului. Cât despre obiectivism, acesta va fi întotdeauna subjugat subiectivismului celui ce relatează evenimentele, chiar și în cazul celor mai bune intenții de a rămâne fideli față de deontologie.

Libertatea presei depinde în primul rând de formele de guvernământ din fiecare țară în parte. Se consideră că democrația este cadrul perfect pentru o presă liberă, însă totul stă, în fapt, sub semnul relativității și al nuanțelor de tot felul. O dovedesc monitorizările, clasamentele și rapoartele care se fac la anumite intervale pe acest subiect.

De pildă, în Raportul anual pe 2019, emis de Consiliul Europei, se precizează încă de la început că libertatea presei în Europa este mai fragilă ca niciodată după Războiul Rece, având în vedere faptul că jurnaliştii au de înfruntat fel și fel de obstrucții, ostilități și chiar violențe, atunci când se aventurează în investigații și reportaje care aduc beneficii publicului larg și devin incomode pentru persoanele influente. De aceea, Consiliul Europei le cere statelor membre să creeze condițiile optime pentru a spori libertatea presei, atât prin cadre legislative care să o susțină, cât și în practică.

Într-un clasament realizat de cea mai mare organizaţie pentru apărarea drepturilor ziariştilor „Reporteri fără frontiere” (RSF) privind libertatea presei în 180 de state ale lumii, observăm de pildă că România, stat membru UE de 13 ani, ocupă locul 48. Prin comparație, vecinii noștri unguri se situează chiar mai jos, la poziția 89. „Ziariştii independenţi obţin tot mai greu informaţiile, nu pot adresa întrebări în mod liber parlamentarilor şi nu pot participa la diferite evenimente publice. Politicienii partidelor de guvernământ nu acordă interviuri instituțiilor de presă care critică Guvernul, iar birourile de presă ale instituţiilor publice refuză să răspundă la întrebările mass-mediei independente, se mai arată în raport, care adaugă: în 2019, controlul guvernului de la Budapesta asupra mass-media s-a intensificat prin alegerea altor membrii ai FIDESZ în Consiliul Media. În asemenea condiţii se justifică faptul că Ungaria a pierdut două poziţii în clasament”, după cum se arată într-un articol g4media.

Situația presei din Ungaria este motiv de îngrijorare și pentru Consiliul Europei care, în raportul amintit anterior, include țara vecină, care pedepsește cu închisoarea difuzarea de informații false, pe lista țărilor care subjugă presa sistematic în ultima vreme, alături de țări precum Turcia, Rusia sau Italia – perioada COVID-19, fiind chiar o oportunitate de care profită și mai mult în direcția propusă.

Privit din afară, cazul Ungariei poate fi tratat cu indulgență, în sensul în care în opinia multora, pedepsirea știrilor false este dreaptă și perfect justificată. Dacă privim însă lucrurile și din perspectiva abuzurilor, dar mai ales a dificultății de a demonstra că o știre este sau nu falsă, atunci nimeni nu garantează că acuzația de știre falsă nu se poate aduce arbitrar (și chiar susține cu probe inventate) oricărei publicații sau oricărui jurnalist independent care deranjează cu ceva guvernul sau îi șifonează în vreun fel imaginea, putând ajunge lejer la situații precum cele din Rusia, China, India, Filipine și Vietnam, care recurg inclusiv la dezinformări pe rețelele de socializare. Rezultă așadar că o astfel de lege nu este decât o medalie care are și revers, lăsând un loc generos manipulării opiniei publice.

Deși România pare să ocupe o poziție mai bună, nefiind nici în atenția expresă a Consiliului Europei și aflându-se mult deasupra Ungariei în topul RSF, nu este neapărat o țară în care presa este liberă. Dimpotrivă! La noi, refuzul autorităților de a sta de vorbă cu presa pare o practică intrată într-o normalitate acceptată de toți cetățenii sau măcar de o majoritate a lor. Mai mult decât atât, trusturile de presă fie aparțin unor politicieni influenți care trasează direcțiile în funcție de interesele pe care le au, fie sunt mereu cenzurate de colaborările de tip finanțare pentru spații de publicitate pe care le au cu diverse entități. Și aici este cea mai alunecoasă și mai periculoasă zonă, căci – nu-i așa? – banul e ochiul dracului, iar la noi el subjugă presa mai bine decât orice lege.

Dacă luăm la întâmplare cazul unui ziar național sau local, care primește lunar bani pentru publicarea de machete publicitare sau de conținut publicitar de la o anumită companie care îi devine client fidel, și ne imaginăm că, la un moment dat, compania respectivă este implicată într-un scandal de proporții cu efecte dăunătoare asupra populației, cum ar fi de pildă prelucrarea lemnului tăiat ilegal sau comerțul cu dezinfectanți ineficienți, va putea ziarul respectiv să publice vreun articol pe marginea situației în care se află clientul său, fără ca relațiile ulterioare să aibă de suferit? Răspunsul este generat automat de mintea fiecăruia dintre noi pentru exemplul ales, însă perfidia subjugării presei este prezentă sub mult mai multe și mai subtile forme. Și atunci, nu ne rămâne decât să ne punem retoric o întrebare: cât de liberă este, de fapt, presa liberă din statele democratice europene sau ale lumii și cât de corecte sunt informațiile care ajung la noi, dar mai ales, cum știm că o sursă declarată sigură este cu adevărat sigură?

Mirela Cara Dragu

Categories
Cultura si lifestyle Opinii

Noutăți în cercetarea minorităților – ianuarie-martie 2020. (2) Note despre cazul Ditrău. Despre starea de spirit a comunităţii maghiare, relaţii de dominaţie și demnitate umană.

În luna februarie 2020 a apărut o analiză detaliată a conflictului de la Ditrău prin prisma literaturii de specialitate pe tematica relațiilor interetnice. Semnat de către doi cercetători ai ISPMN, Kiss Tamás şi Toró Tibor, textul a apărut inițial în limba maghiară aici. Versiunea tradusă în limba română poate fi lecturată aici.

Deşi are ca punct de plecare situaţia de la Ditrău, studiul celor doi cercetători este o analiză lucidă a problemelor existente în interiorul comunităţii maghiare, a modului în care această comunitate este privită de către majoritatea românească, dar şi a modului în care acest tip de situaţii pot fi dacă nu evitate, măcar limitate ca intensitate în viitor:

„rolul comunităților minoritare nu este doar acela de a construi instituții, ci de a lupta împotriva excluderii prin construirea de solidarități și alianțe atît cu alte comunități minoritare, cît și cu cei din rîndul majorității dispuși la astfel de solidarități și alianțe.”

Principalele idei ale articolului sunt:

– Evenimentele din Ditrău sînt discutate într‑un cadru cu totul neadecvat. Se vorbește despre Ditrău de parcă nu ar fi în România. Se vorbește despre Ditrău de parcă ar fi vorba exclusiv de o problemă a comunității maghiare sau a secuilor. Se vorbește despre enclavizare, reproducîndu-se totodată procesul de enclavizare la un nivel cognitiv;

– Trebuie să recunoaștem însă că evenimentele din Ditrău sînt simptomatice pentru comunitatea maghiară din România. Apariția unui astfel de caz era doar o chestiune de timp. Situații în care „migranții“ sînt personificați în mod denigrator cu ocazia petrecerilor de recoltare sau a carnavalurilor din satele maghiare ori cele în care localnicii s-au speriat de turiști non-albi nu sînt excepții;

– Atît în Transilvania, cît și în Bazinul Carpatic sentimentul de superioritate este un element important al identității naționale maghiare. În raport cu Occidentul, maghiarii – la fel ca și românii – au un sentiment puternic de (semi)periferie. Însă, pe lîngă acest sentiment, o altă componentă importantă și profundă a discursurilor identitare maghiare este convingerea că totuși sîntem mai avansați (civilizați etc.) față de popoarele vecine;

– Elitele românești, care resping rasismul (sau mai precis încearcă să ascundă rasismul și intoleranța existente în România), au un scop similar: încearcă cu disperare să intre în clubul celor civilizați, disociindu-se de și rupînd orice tip de solidaritate față de membrii considerați „mai înapoiați“ ai comunității proprii (elementul rural, „PSD-iștii“, „maneliștii“, „teleormănenii“ etc.);

– Consecințele asupra comunității sînt destul de grave. Maghiarii ardeleni afirmă în mod constant că cei din exterior (românii și cam toți ceilalți) nu sînt capabili să înțeleagă situația lor și nevoile lor speciale. Problema este că în situația actuală acest lucru este nu numai real, ci și inevitabil. Poate că segmentul intelectual conservator din Ungaria atașat de Viktor Orbán are dreptate și populismul îmbinat cu civilizaționism este în ascendență la nivel european, însă un astfel de discurs identitar este, totuși, unul de extrema dreaptă.

Concluzia celor doi cercetători este una care mişcă şi, în acelaşi timp, invită la reflecţie şi la acţiune, atât din partea liderilor maghiarilor din România, cât şi din partea majorităţii româneşti:

„Depinde de noi dacă măcar încercăm să schimbăm starea actuală de spirit a comunității noastre. Depinde nu doar de liderii politici sau religioși, ci și de cei care lucrează în învățămînt sau în comunitățile religioase locale. Poate depinde și de noi, cercetătorii sociali, care rareori sîntem dispuși să ne expunem în dezbateri publice și cu siguranță de noi, maghiarii ardeleni, care avem nevoie de o abordare nouă – atît intelectuală, cît și emoțională – ca să depășim ura care ne asediază din interior și din exterior.”

Tamás KISS este sociolog, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Mino­ri­tăților Naționale (ISPMN) de la Cluj-Napoca. Licență în sociologie și doctorat în studii culturale. Arii de cercetare: managementul diversității etno-culturale, inegalități etnice și rasiale, migrație, etno-politică.

Tibor TORÓ este politolog, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Mino­rităților Naționale (ISPMN) de la Cluj-Napoca, lector la Universitatea Sapientia din Cluj‑Na­poca. Licență în sociologie și doctorat în filozofie. Arii de cercetare: etno-politică, politică lingvistică, drepturi lingvistice și minoritare.

Surse: atlatszo.ro, observatorulcultural.ro.

Categories
Opinii Politic

Democraţie în pandemie: scrisoare deschisă semnată de peste 50 de personalităţi europene. Este situaţia din Ungaria un precedent periculos pentru statele din Europa?

Pandemia în care se zbate umanitatea astăzi pare a nu fi periculoasă doar din punctul de vedere al sănătății populației lumii, ci și din punctul de vedere al sănătății sistemelor de guvernare, fiind în unele cazuri o amenințare posibilă la adresa sistemelor democratice.

Un exemplu în acest sens l-ar putea oferi Ungaria, al cărei premier, Viktor  Orbán, a primit la sfârșitul lunii martie, prin votul Parlamentului, permisiunea de a guverna prin decrete pe durata pandemiei, care este greu de estimat și care i-a determinat pe unii sceptici să considere că puterea executivului de la Budapesta s-ar putea extinde și după ce starea de urgență va înceta, degenerând într-o guvernare de tip autocratic.

Pe scurt, noua lege prevede că, în această perioadă a pandemiei, nu pot fi organizate alegeri, guvernul poate suspenda aplicarea unor legi, iar persoanele care publică informații considerate neadevărate sau alarmiste despre pandemia de coronavirus și măsurile luate de guvern, riscă să ajungă după gratii. Legea include și mijloacele de informare în masă, fiind percepută de mulți ca o cenzură a presei.

Criticată deja în repetate rânduri, de mai multe voci cunoscute la nivel mondial, legea din Ungaria a fost adusă explicit în atenția Uniunii Europene printr-o scrisoare iniţiată de organizaţia CIVICO Europa, semnată de peste 50 de personalități europene, între care și fostul prim-ministru al României, Petre Roman. Inițiativa îi aparține fostului membru al Comisiei Europene, László Andor, la care se adaugă Guillaume Klossa, Co-presedinte la CIVICO Europa, fost Director al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), Francesca Ratti, Copreședinte CIVICO Europa și Guy Verhofstadt, MEP, fost prim-ministru al Belgiei. Textul a apărut, simultan, în importante publicaţii europene, printre care La Stampa (Italia), Liberation (Franța), Publico (Portugalia).

Scrisoarea trage un semnal de alarmă, precizând că „o asemenea concentrare de putere este fără precedent în Uniunea Europeană. Ea nu servește luptei impotriva noului coronavirus sau consecințelor economice. Mai degrabă, deschide ușa către toate tipurile de abuzuri, cu bunuri publice și private care sunt acum la mila unui executiv care nu mai este responsabil.” Aceste realități, susțin semnatarii scrisorii, fac ca Uniunea să riște „să-și discrediteze toate eforturile de sprijinire a procesului democratic, a statului de drept, a transparenței, solidarității și dialogului social nu numai în țările membre, ci și în cele candidate.” Aceștia adaugă că „guvernarea prin intermediul ordonanțelor pe o perioadă de timp nelimitată este o încălcare severă a tratatelot UE, a Cartei Drepturilor Fundamentale și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.”

Scopul scrisorii este acela de atrage atenția asupra nevoii imperioase de a denunța și sancționa atacurile premierului ungar asupra democrației, aceasta fiind și un îndemn către toate instituțiile europene, instituțiile naționale, cetățeni, societatea civilă și instituțiile media să fie vigilenți.

„Facem apel către media din fiecare stat să dedice segmente ale jurnalelor de știri situației din Ungaria. De asemenea, rugăm să ofere maghiarilor, în calitate de cetățeni europeni, acces gratuit la conținutul lor ca sursă multiplă și independentă de informații.
Facem apel la Comisia Europeană, în calitate de apărător al Tratatelor, să reacționeze urgent și să adopte sancțiuni proporționale cu gravitatea încălcărilor inacceptabile a legilor și valorilor europene (criteriul Copenhaga). În final, facem apel către toți cetățenii europeni să privească situația din Ungaria nu ca pe ceva extern, ci ca pe o amenințare fundamentală la interesele noastre comune. Este timpul ca noi toți să ne unim forțele în această luptă. Miza nu este numai sănătatea noastră, ci idealurile comune și supraviețuirea Uniunii noastre și a democrațiilor.“

Așadar, în tot contextul creat se ridică o întrebare legitimă: este democrația Ungariei amenințată, devenind astfel și un precedent periculos care să expună la risc de destrămare Uniunea Europeană sau totul ține de interpretarea exagerată a unor intenții nevinovate de a combate inamicul principal al lumii, nicio măsură nefiind necesară împotriva premierului ungar? După cum spune o zicală veche, adevărul e mereu undeva la mijloc, dar în acest context, cel mai greu de depistat este mijlocul însuși.

Mirela Cara Dragu

Categories
Locale Opinii

COVID-19: Acordul MAI – BOR, „butoiul cu pulbere” care a explodat în Săptămâna Patimilor mai poate fi stopat

Tensiunile acumulate de societatea românească în perioada stării de urgență, care a impus respectarea unor măsuri restrictive fără precedent de către populație, s-au amplificat subit pe fondul înțelegerii pe care Guvernul, în frunte cu Ministerul Afacerilor Interne, a încheiat-o cu BOR. Conform acestei înțelegeri, credincioșii ortodocși ar putea merge la biserică, în noaptea de Înviere, să ia lumină și prescura numită Paști, cu condiția respectării regulilor de distanțare socială regăsite și în cazul cumpărăturilor de la magazin, în timp ce oamenii cu vârste de peste 65 de ani ar urma să primească sfintele simboluri acasă cu ajutorul angajaților MAI.

Primele reacții în online au acuzat, pe bună dreptate, atât Guvernul, cât și capii BOR de discriminare față de celelalte culte, care weekendul trecut au sărbătorit Învierea lui Hristos și ai căror enoriași s-au conformat restricțiilor, stând acasă și ascultând slujbele online, întrucât nicio oficialitate nu s-a gândit să facă o derogare de la pandemie, astfel încât „să îi bucure” și pe ei de Sfintele Sărbători. „Domnilor, nu neapărat pentru mine, că din fericire încă am lumină acasă, dar pentru cei ca și mine, născuți catolici, o întrebare: nu suntem și noi cetățeni ai României? Sau doar atunci când ne vreți votul și plata impozitelor?”, sună postare unui enoriaș catolic pe Facebook, care sintetizează ideile enunțate și de alții la fel de mâhniți.

În județul Covasna, decizia anunțată marți a avut ecouri puternice, având în vedere faptul că cei mai mulți oameni în zonă, îndeosebi maghiari, sunt catolici sau neoprotestanți. Pe lângă vocile populației, au existat reacții imediate și în rândul clasei politice locale. Primarul municipiului Sf. Gheorghe, Antal Árpád, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj din care reiese că măsura anunțată de ministrul Marcel Vela „schimbă tot ce a realizat societatea până în acest moment prin respectarea măsurilor de austeritate” și ”ignoră starea de urgență ordonată de președinte, punând astfel în pericol țara”, întrucât „acestă relaxare este extrem de periculoasă din punctul de vedere al sănătății publice și poate conduce la o creștere drastică a numărului de infecții și decese”. În plus, spune edilul, acordul lui Marcel Vela cu Biserica Ortodoxă ar întârzia cu luni bune eforturile țării de a se recupera de la falimentul economic, întrucât starea de urgență poate dura mai mult, măsurile de austeritate vor rămâne în vigoare și activitatea economică poate fi reluată doar într-o etapă ulterioară.

De altfel, dincolo de evidenta discriminare, măsura este periculoasă și prin faptul că a generat un nou val de discuții online care arată că, în timp ce unii interpretează că BOR a spart gheața către relaxare, ceea ce ar da o speranță redresării economice rapide, dar ar și trezi dezinteresul oamenilor față de măsurile pe care trebuie să le respecte, alții țes în continuare scenarii apocaliptice și conspiraționiste despre cum forțe oculte doresc să prelungească starea de urgență pentru mai multe luni cu interese diverse, contactul dintre oameni în perioada Paștilor fiind mai bun pretext de implementare a acestei măsuri. „Acum înțeleg de ce era nevoie de măsura aceasta, ca să se găsească o scuză pentru valul de îmbolnăviri pe care îl vor anunța și să ne mai țină închiși în case până își ating ei interesele”, spune un cetățean.

Decizia șifonează în mod clar atât imaginea Guvernului, a PNL și a Grupului de Comunicare Strategică format pentru stoparea extinderii pandemiei, cât și pentru BOR, care în ultimii ani e din ce în ce mai mult arătată cu degetul, pe drept sau pe nedrept. De aceea, singura variantă ca pulberea să nu explodeze iremediabil în urma celor întâmplate este ca, în cadrul întâlnirii de astăzi, anunțate de ziarul Adevărul, între Ludovic Orban, Marcel Vela și președintele Klaus Iohannis, care a afirmat că nu a fost consultat în chestiunea înțelegerii MAI-BOR, să se respingă noile măsuri și să rămână în vigoare doar normele instituite până în prezent de starea de urgență, eliminând astfel și pericolul ca o parte din populație să se simtă discriminată.

În cazul în care, asemenea poporului evreu din Vechiul Testament, enoriașii ortodocși vor avea de partea lor un Dumnezeu care să îi favorizeze, iar ceea ce a anunțat ministrul Vela aseară va rămâne valabil, singura măsură pe care ne mai putem miza în continuare va fi bunul-simț al populației, care ar putea decide ea însăși să mențină în continuare epidemia la un nivel scăzut de răspândire, prin respectarea din proprie inițiativă a măsurilor de distanțare socială și izolare la domiciliu. În județul Covasna, un prim îndemn oficial a apărut deja în acest sens prin vocea primarului Antal Árpád. „Paște fericit prietenilor noștri ortodocși! Sperăm că, în interesul lor și al familiilor lor, dar și al oamenilor din întreaga țară, ei vor ține cont de faptul că apogeul situației epidemice nu va urma decât după aceea și, prin ușurarea restricțiilor, vor agrava situația. De aceea, le cerem să rămână și să sărbătorească acasă!”, a spus acesta împăciuitor.

Categories
Locale Opinii

COVID-19: Există și primari cărora le pasă. Sita Buzăului a găsit soluția pentru facilitarea învățământului online

În România, este deja încetățenit faptul că autoritățile sunt luate prin surprindere de diverse situații și stări de fapt, între care cea mai populară este zăpada abundentă, indiferent de luna în care își face apariția. Este deci mai mult decât firesc ca scenariul „noul coronavirus” să fie peste poate de surprinzător pentru noi toți, dar cu precădere pentru aceleași mereu surprinse autorități.

Cât de bine au gestionat și gestionează aspectele ce țin de stoparea răspândirii virusului este prematur de analizat. Mai interesant este ce se întâmplă cu învățământul românesc pe timp de pandemie. Inspirat de alte exemple, oricare ar fi fost ele, Ministerul Educației s-a pliat rapid pe situație și a decis în scurt că, pe durata stării de urgență, elevii și studenții vor urma cursuri online. Câți elevi din România școlilor și locuințelor cu WC-uri în curte au în mod real acces la internet a fost o discuție ivită ulterior și soluționată mai mult sau mai puțin. De înghețarea anului ministerul se ferește ca Necuratul de tămâie, deși nu are garanția că cei care au acces la internet fac în mod real cursuri și au ținut pasul cu materia așa cum ar fi făcut-o dacă ar fi mers la școală. De ceilalți, nici nu mai vorbim.

Cum perioada COVID-19 este însă cea care scoate la lumină bunele și mai puţin bunele din oameni, sisteme și autorități, este important de subliniat faptul că, în timp ce unii ridică neputincioși din umeri, alții găsesc soluții. De pildă, în județul Covasna, primarul din Sita Buzăului, Nicolae Stoica, care și-a dat seama că nu toți elevii din comuna sa au posibilitatea de a studia online a găsit rapid o soluție prin care să le vină acestora în ajutor. Mai exact, a pus la dispoziția copiilor laptop-urile cu care era dotată biblioteca din comună. Astfel, pe perioada stării de urgență, elevii au împrumutat aceste dispozitive, pe care le vor returna de îndată ce lucrurile vor reintra în normal. Laptop-urile au fost acordate în baza unei liste a elevilor cu astfel de nevoi întocmite de cadrele didactice ale școlii și au fopst predate cu procese verbale semnate de părinți.
În concluzie, când autoritățile de la centru sunt depășite de situație, oamenii din restul țării pot alege între a sta cu mâinile în sân, a critica și a se lamenta încontinuu sau a căuta soluții de rezolvare a situațiilor create, precum și metode de a le implementa, întocmai ca primarul de la Sita Buzăului.

Dacă asemenea exemple s-ar înmulți, atunci cu siguranță procentul de aproximativ 40% de elevi care nu au acces la internet în țara noastră ar scădea semnificativ, justificând în cele din urmă refuzul constant al Ministerului Educației de a îngheța anul școlar. Până atunci, parafrazând un celebru personaj de film, Emanoil Pișcoci, putem spune că am făcut și noi educație cum am putut și noi… cum ne-am priceput!


Mirela Cara Dragu
Sursa: covasnamedia.ro