Sărbătorile pascale în Transilvania contopesc tradițiile a şapte confesiuni creștine importante.

Situată la confluența a şapte mari confesiuni creștine, cu tradiții bine individualizate, Transilvania este un mozaic multicultural al obiceiurilor de Paști. Comunitățile romano-catolice, ortodoxe, greco-catolice, reformate, evanghelice, unitariene şi armeano-catolice, care conviețuiesc în bună pace în toată Transilvania, vin cu propriile obiceiuri și simboluri pentru Sărbătoarea Învierii Domnului. Toate aceste ritualuri se adaugă tradițiilor precreștine de primăvară, apreciate de transilvăneni.

Mersul cu udatul a devenit un obicei în aproape toate comunitățile rurale transilvănene, chiar dacă inițial a fost întâlnit doar la populațiile de limbă maghiară sau germană. Etnografii susțin că stropitul sau udatul exista și în rândul nobililor transilvăneni. Această tradiție amintește de gestul evreilor care i-au stropit cu apă pe adepții lui Iisus care veneau cu vestea Învierii.

Apa folosită în trecut a fost înlocuită însă acum cu parfum sau cu apă de colonie. Stropitul este un motiv de mare bucurie pentru băieții care se strâng în grupuri pentru a merge pe la casele fetelor. Aici, îi întreabă pe părinții acestora, dacă primesc cu udatul: „Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi dați voie să o stropesc?”

După ce udă toate fetele din casă, băieții sunt recompensați cu ouă roșii și cu prăjituri. În comunitățile catolice germane, atât bărbații căsătoriți, cât și băieții stropesc femeile și fetele care le sunt rude sau prietene. Udatul este un simbol al bunăstării din anul respectiv.

În sâmbăta dinaintea Paștilor, băieții din satele transilvănene împodobesc brazi sau crenguțe de brad cu ornamente făcute din panglici colorate. După apusul soarelui, flăcăii se strecoară în curțile fetelor care trebuie să se mărite și agață brazii împodobiți sau crenguțele la poartă. Frumoasele satului se aleg astfel cu zeci de crenguțe legate de porți. Potrivit tradiției, fetele pândesc întreaga noapte la ferestre, pentru a afla astfel, cine sunt feciorii, care merită recompensați a doua zi, când vin la ele cu udatul.

În județul Mureș, mai exact în localitatea numită Trei Sate-Hármasfalu, există un mod diferit de a practica obiceiul udatului. Dacă în majoritatea zonelor țării, fetele sunt cele stropite de băieți în zilele de Paști, în localitatea sus-amintită, situația este diametral opusă. În a treia zi a sărbătorilor pascale, fetele din Trei Sate îi așteaptă pe băieți cu gălețile pline de apă, iar numai temperaturile foarte scăzute pot cruța feciorii de acest „supliciu”.

Fiecare grup de băieți își alege un conducător care trebuie să meargă din casă în casă pentru a afla care gazde vor fi dispuse să-i primească grupul la stropit. Totodată, din fiecare ceată de stropitori fac parte trei „purtători de cuvânt”, fiecare cu sarcini precise. Primul este responsabil cu salutul, cel de-al doilea cu recitarea poezioarelor specifice, iar cel de-al treilea cu rostirea urărilor de rămas bun.

În satele transilvănene, și nu numai, tradițiile pascale sunt însoțite de o serie de superstiții. Se spune, de exemplu, că celui care va dormi în ziua de Paști, îi va fi plouat fânul și acesta se va strica. De asemenea, se spune că acei care mănâncă miel, n-au voie sa dea oasele la câini, ci trebuie să le îngroape sub un măr, iar cojile de ouă trebuie aruncate doar într-o apă curgătoare.

În unele zone, fetele de măritat poartă la slujba religioasă un ou roșu, pentru a fi rumene și frumoase tot anul și a nu duce lipsă de pețitori. Dupa credința populară, e bine să ții minte cu cine ai ciocnit oul prima dată, pentru ca, dacă din întâmplare te rătăcești într-o pădure, trebuie doar să-ți amintești persoana cu care ai ciocnit primul ou în respectivul an și vei găsi imediat drumul spre casă.

„…Orașele din Transilvania au cultivat, secole de-a rândul, propriile lor tradiții pascale, care se propagau de multe ori și în spațiul rural. În cele mai multe dintre orașele transilvănene sărbătoarea Paștelui era marcată de o adevărată întrecere a breslelor, care concurau unele cu altele în privința ornamentelor de altar și a bogăției hainelor.

Prin tradiție, de Paști erau organizate mari târguri în piețele centrale ale orașelor. Era practicat, de asemenea, şi un „dans al ouălor”, în care participanţii se străduiau să danseze pe o masă trainică fără a călca sau a face să cadă ouăle aflate pe aceasta”.

Textul dintre ghilimele aparține lui Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Sursa: Facebook Tudor Duică