UPDATE: UDMR infirmă știrea | Demisia lui Kelemen Hunor, dorită de câțiva udemeriști mureșeni

UPDATE: La solicitarea contact-kontakt.ro, UDMR menționează că știrea nu este întru totul adevărată, în sensul că, deși există o stare conflictuală la filiala din Târgu-Mureș și câțiva membri au vrut să meargă la sediul central din Cluj-Napoca pentru a clarifica unele lucruri, nu a existat intenția solicitării demisiei președintelui Kelemen Hunor. Vom reveni cu amănunte.

Agenda de Mureș a publicat sâmbătă un articol din care reiese că mai muți primari și viceprimari UDMR din județ ar fi nemulțumiți de imxtiunea liderului Kelemen Hunor în treburile interne ale UDMR Mureș. Potrivit publicației, aceștia vor nu doar să îl tragă la răspundere pe șeful partidului, ci chiar să se prezinte luni la cabientul acestuia din Cluj-Napocsa pentru a-i cere demisia. 

Se pare că surse din UDMR Mureș au adus în atenția presei locale faptul că cele mai recente intervenții ale conducerii centrale a partidului au scandalizat mai mulți membri din Mureș. Totul a pornit de la anularea deciziei UDMR Mureș privind organizarea UDMR Târgu-Mureș de către forurile centrale, ceea ce a generat teama că actualul președinte al organizației locale, Péter Ferenc, ar putea fi înlocuit la ordin cu doar trei luni înaintea alegerilor. O situație similară ar fi existat și în 2016, când a fost înlăturat Brassai Zsombor de la cârma UDMR Mureș. „Credem că e cazul să fim lăsați noi să decidem, iar măsurile de sancționare să fie luate, dacă e cazul, după alegeri, în funcție de rezultate”, afirmă udemeriștii nemulțumiți. 

De pe lista votată în organizația locală au fost scoși în urma deciziei centrale Kali István, președinte executiv al UDMR Târgu-Mureș și apropiat al deputatului Vass Levente – fost lider al UDMR Târgu-Mureș, mazilit de Péter Ferenc – dar și Magyari Előd, consilier local în actuala legislatură.

Rămâne de văzut în ce măsură ziua de luni confirmă hotărârea udemeriștilor mureșeni de a merge la Cluj-Napoca și a-i cere față în față demisia lui Kelem Hunor. Nu este exclus ca spiritele să se calmeze între timp și tot acest scandal să nu fi fost decât o furtună într-un pahar cu apă.