Cea mai nouă și mai forțată chestiune care ne-a fost băgată pe gât de autorități în perioada de restricții impusă de starea de urgență a fost, în opinia mea, introducerea predării online. Cadrele didactice nu erau pregătite toate pentru această trecere bruscă de la real la virtual. Elevii, nici atât. Și, probabil, cel mai puțin pregătit între toți era însuși Ministerul Educației.
Cu toate acestea, oamenii s-au adaptat din mers și au găsit împreună o cale de a străbate târâș, grăpiș semestrul până la sfârșitul anului școlar. Părinți, copii și cadre didactice și-au dat mâna virtual și s-au „înfrățit” pentru ca, în România normală, anul școlar 2019-2020 să se încheie glorios, în ciuda obstacolelor aduse de inamicul lumii COVID-19.
Ceea ce mă nedumirește însă în tot acest context este felul relaxat în care oamenii cu funcții în sistem se grăbesc să pronunțe verdicte pozitive. Vedeam de pildă în Observatorul de Covasna, declarația optimistă a inspectorului școlar general, Kiss Imre, despre impactul desfășurării studiilor online asupra prezentului, dar mai ales asupra viitorului. „Legătura între oameni este mai strânsă. Poate mulți părinți și-au dat seama cât de important este, într-adevăr, dascălul pentru elev. În plus, acum sunt mulți elevi care își doresc să se întoarcă la școală. Până acum nu îi lăsam să folosească instrumentele digitale. Fiecare dintre noi, cei care suntem părinți, le făceam program de stat pe telefon. De acum, deja îi forțăm să stea în fața calculatoarelor. Sunt niște chestiuni care se schimbă de la o zi la alta. Întorcându-ne poate în septembrie la școală, ne punem întrebarea dacă ne vom întoarce la a interzice telefoanele? Cred că va trebui să abordăm o altă mentalitate în acest sens, pentru că oricând se poate întâmpla altă pandemie sau alte catastrofe naturale și de la o zi la alta școlile trebuie să fie închise. Noi trebuie să fim pregătiți. Era digitală și competențele noastre formate acum încep să devină foarte importante. Dacă au fost până acum cadre didactice care au spus că nu sunt interesate de tehnologie, acum forțat fiecare și-a dezvoltat această competență și școlile trebuie să fie pregătite în acest sens, atât la nivel de infrastructură digitală, cât și formarea personalului, dar și a elevilor, bineînțeles. Asta pentru ca viitorul să nu ne mai ia chiar așa pe nepregătite”, a spus acesta.
Mesajul e frumos și încurajator, dacă nu chiar ambițios. Are însă o mare meteahnă: este lipsit de realism. Trăind parcă într-o bulă aparte, inspectorul IȘJ Covasna nu spune nimic despre copiii din județ, deloc puțini, care nu au și nici nu vor avea în viitorul apropiat acces la internet, pentru că ei nu beneficiază nici măcar de un trai decent. Ai zice chiar că nu figurează nici în evidențele inspectoratului.
Mult mai aproape de realitatea dură a modului în care își duc unii copii din județ zilele este preotul Vasile Antonie Tămaş, din Vâlcele – o localitate rurală aflată în apropiere de Sf. Gheorghe. Într-o postare pe Facebook, în care se referă exclusiv la elevii din cătunul despre care afirmă că îl păstorește (Hetea, comuna Vâlcele, jud. Covasna), acesta spune clar și răspicat: „ … jumătate dintre copiii care merg la școală nu au curent, 99% nu au internet și 80% își asigură hrana minimă din cornul și laptele de la școală. Adeseori, învățătoarele aduc de acasă pâine, margarină, gem și suc de mila pruncilor slab îmbrăcați și nemâncați. În aceeași situație se află, poate, sute de mii de elevi din toate colțurile țării. Soluția găsită de ocupanții scaunelor din Târgul lui Bucur a fost învățământul online și tablete pentru elevi. Alo? Voi chiar sunteți repausați mintal ? Copiii ăștia nu au pâine pe masă, nu au curent, nu au haine, nu au nimic! La ce să își încarce tabletele? La soare? Într-o cameră de 8 – 10 mp dorm câte 6,7,8 persoane. La ce să folosească tabletele? La tăiat slănină râncedă pe ele? La ales fasolea? Apropo – de ce nu le trimiteți în continuare mâncare ? Știți situația lor. De când cu pandemia, unii chiar mor de foame, fiind lipsiți de cornul de la școală! Dacă sunteți pro educație, puneți egalitate între București și ultimul cătun! Oricum, din cătune au ieșit mai multe caractere!”
În timp ce scriu, mă uit alternativ la cele două declarații antagonice, cu speranța că aș putea desprinde o concluzie. Și desprind, nu una, ci multe și urâte, pe care prefer să nu le mai împărtășesc. De data asta, aleg să nu comentez și doar să las pe fiecare-n parte să-și contureze propria părere. E tot ce mă mai simt capabilă să fac. Am amuțit.
Mirela Cara Dragu