Viktor Orbán are un contracandidat redutabil în persoana lui Péter Márki-Zay

Opoziția maghiară l-a ales pe Péter Márki-Zay, în vârstă de 49 de ani, în al doilea tur al alegerilor interne primare, să fie reprezentantul său în înfruntarea cu Viktor Orbán din 2022. El a fost favorizat și de context după ce primarul Gergely Karácsony, clasat pe locul al doilea, s-a retras, iar Klára Dobrev a fost dezavantajată de mariajul cu Ferenc Gyurcsány

El a învins-o pe avocata pro-europeană Klára Dobrev, cea care a ocupat prima pozițe după primul tur, la sfârșitul lunii septembrie, cu 35% din voturi și care visa să devină prima femeie care să conducă un guvern în această țară central-europeană, membră a Uniunii Europene.

Péter Márki-Zay, în vârstă de 49 de ani, a reușit, de asemenea, să câștige 20% din voturi în primul tur fără sprijinul financiar sau logistic al unui partid politic. Fost membru al Fidesz, partidul lui Orbán, Márki-Zay asigură că nu se mai recunoaște în acțiunile întreprinse de lider, cele care l-au făcut să fie acuzat de corupție și autoritarism.

În 2018, a câștigat alegerile municipale din orașul Hódmezővásárhely (sud-est), o cetate a majorității aflate la putere din 2010.

El a ajuns pe poziția a treia după prima rundă, dar a beneficiat de retragerea primarului liberal și ecologist din Budapesta Gergely Karácsony, care se situase pe 2 cu cu 27%.

Acesta din urmă a estimat că opoziția ar avea șanse mai mari de a câștiga alegerile legislative împotriva lui Viktor Orbán dacă Dobrev nu ar conduce Coaliția a șase partide, unite într-un mod fără precedent.

Susținătorii candidatei de centru-stânga, din partidul Coaliției Democrate (DK), îi subliniază experiența în Parlamentul European, unde este vicepreședinte. Dar faptul că este soția fostului prim-ministru Ferenc Gyurcsány a constituit pentru ea un handicap, din cauza nepopularității acestuia, datorate dezvăluirii declarațiilor private în care a recunoscut că a mințit cu privire la starea reală a economiei țării, care a ajuns aproape de faliment în 2008.

O victorie pentru Péter Márki-Zay ar fi „un coșmar pentru Viktor Orbán”, crede analistul Róbert László.

„Spre deosebire de  Klára Dobrev, el nu poate fi ușor batjocorit de prim-ministru ca fiind o marionetă a lui Ferenc Gyurcsány”, a declarat acesta pentru AFP.

După ani de certuri și o serie de înfrângeri, este prima dată când Opoziția a decis să se unească.

Liberali, ecologiști, socialiști sau de extrema dreaptă, partidele reprezentate în parlament au semnat o declarație comună, acuzându-l pe Orbán că a redus în avantajul său legea electorală pentru a preveni alternanța și s-au angajat la un program comun de guvernare. 

Sursa: hotnews.ro

Foto: Facebook/ Márki-Zay Péter