Umblă UDMR cu ocaua mică?

Recent, a avut loc cel de-al 29-lea Congres al FIDESZ, în urma căruia, oameni precum Tanczos Barna și Kelemen Hunor, figuri reprezentative pentru UDMR, au postat elogios pe rețelele de socializare cuvinte de laudă despre Viktor Orbán și partidul său. 

„Orbán şi guvernul său au pornit acum peste 10 ani o schimbare de paradigmă curajoasă, progresistă şi responsabilă în politica naţională. Datorită acestui fapt comunitatea maghiară din Ardeal s-a regăsit”, a afirmat președintele UDMR Kelemen Hunor.


„Viktor Orbán a întărit identitatea comunităţii maghiare din Bazinul Carpatic. Viitorul spre care ghidează naţiunea maghiară este unit, fără dezbinare şi vine în ajutorul fiecărui maghiar să trăiască cât mai bine pe meleagurile natale. Ungaria, condusă de FIDESZ, al cărui lider este, nu doar că ajută maghiarii din afara graniţelor Ungariei, dar se străduieşte să construiască parteneriate istorice cu toate statele vecine. Iar pe perioada pandemiei, ajutorul oferit de Ungaria, condusă de FIDESZ, s-a concretizat din nou. Asta este direcţia care ne-o arată Viktor Orbán şi care trebuie să ghideze toate comunităţile maghiare din toată lumea”, a susținut la rândul său Tanczos Barna, într-o postare pe Facebook.

Această susținere a UDMR față de FIDESZ ar putea părea firească dacă nu ar fi pusă sub semnul paradoxului. De unde vine acest paradox? Simplu. Pe de o parte, vedem pe scena politică de la noi un Kelemen Hunor care pledează pentru democrație, pentru drepturile minorităților și pentru tot ce ține de valorile Uniunii Europene, cu mesaje transmise atât în limba maghiară, cât și în limba română. Pe de cealaltă parte, vedem un Kelemen Hunor (și implicit un UDMR) aprig susținător al premierului ungar Viktor Orbán, recunoscut nu doar pentru pornirile sale ultra-naționaliste, anti-minorități (vezi migranți și LGBTQ), dar și pentru poziția anti-europeană pe care niciodată nu s-a sfiit să o afișeze.

Înțeleg pe deplin nevoia etnicilor maghiari de susținere, de protejare a identității lor, de conservare a culturii și tradițiilor etc., care face ca reprezentanții UDMR să fie recunoscători până la o loialitate oarbă față de Viktor Orbán. Ce nu pricep este însă cum de convingerile acestea își pierd însemnătatea și valoarea în ochii lor, atunci când vine vorba de alte neamuri și alte tipuri de minorități.

Am văzut același gen de abordare și la nivelul etnicilor maghiari de rând. Un exemplu ultra cunoscut este cazul Ditrău cu brutarii din Sri Lanka. De unde își extrag oamenii modele de raportare la viața socio-politică dacă nu de la liderii pe care și-i aleg și care-i reprezintă? Și, în atare condiții, oare ar fi prea mult să afirmăm că UDMR cam umblă cu ocaua mică?  

Sursă: ziare.com

Foto: bisericametanoia.ro