Categories
Opinii

Încrederea maghiarilor din România în Viktor Orbán, puternic concurată de reticența acestora față de vaccin

În timp ce marile orașe din țară se confruntau cu un număr foarte mare de îmbolnăviri de COVID-19 și, implicit, de decese, județele Harghita și Covasna, a căror rată de vaccinare este undeva în jurul a 20%, surprindeau mai multe publicații din presa centrală care au scris pe acest subiect. În plus, deși sunt pro Viktor Orbán, maghiarii din zonă nu îl urmează pe acesta și în privința vaccinului. 

Deși gradul de vaccinare este destul de scăzut în cele două județe locuite preponderent de secui, paradoxal, aici a fost mult timp o rată foarte mică de îmbolnăviri. Spre exemplificare, Jud. Covasna a trecut abia pe 17 octombrie în scenariul roșu. Situația a contrariat mai multe publicații de la București, care au încercat să găsească o explicație pentru o asemenea stare de fapt. 

La nivel local, paradoxul semnalat de autorități este de cu totul altă natură. Este cunoscut că populația maghiară din zonă e profund orientată către Ungaria – citește presa maghiară, are drept de vot în statul vecin etc. Mulți etnici maghiari sunt susținători acerbi ai lui Viktor Orbán ale cărui decizii le contestă destul de rar și de puțin. 

Premierul Ungariei este cunoscut între altele ca un vaccinist înrăit. În Ungaria, oamenii au fost obligați de guvernul pe care acesta îl conduce să se vaccineze, au fost folosite chiar și vaccinuri neaprobate de UE, cum sunt cele din China sau Rusia, au fost instituite măsuri severe prin care numărul persoanelor vaccinate să fie cât mai mare la nivel național. Orbánînsuși a fost un exemplu de conduită în acest sens, zilele trecute anunțând că și-a făcut deja a treia doză de vaccin cu serul de la Moderna.

Într-un mod greu de explicat, secuii din Harghita și Covasna – poate și maghiarii din alte zone – refuză cu obstinație vaccinul, modelul Orbán nemaifuncționând în acest punct. În acest caz, rămâne de desprins o singură concluzie, anume aceea că, oricât de multă încredere le inspiră premierul ungar maghiarilor din România, aceasta nu poate concura cu nivelul de neîncredere pe care aceștia îl au față de autoritățile statului român și față de cadrele medicale de la noi.  Iar aici, încă o dată, românii și maghiarii sunt înfrățiți de aceeași soartă și de perspectiva comună asupra unui stat care a continuat să facă gafe și să șubrezească sistematic și ultimul strop de încredere al cetățenilor săi. 

Foto: euronews.com

Categories
Internationale

Ungaria: Viktor Orbán s-a imunizat cu un vaccin din China

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, în vârstă de 57 de ani, s-a vaccinat cu serul de imunizare anti-COVID-19 al companiei chineze Sinopharm și a postat pe Facebook fotografii de la vaccinare.

 „Sunt vaccinat”, a scris duminică premierul Viktor Orbán, postând imagini din momentul vaccinării, dar și cu serul care i-a fost administrat, cel al companiei chineze Sinopharm.

Ungaria este singura ţară din Uniunea Europeană care foloseşte vaccinuri din China și Rusia, în condițiile în care Agenția Europeană a Medicamentului încă nu a autorizat aceste vaccinuri.

Autorităţile de la Budapesta au cumpărat cinci milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 de la Sinopahrm, dar Ungaria foloseşte şi vaccinul rusesc Sputnik V.

Premierul Orbán a spus că vaccinul cel mai bun este cel pe care îl ai cel mai repede, aşa că nu şi-a pus baza doar în dozele contractate de Comisia Europeană. Oficialii de la Budapesta au criticat constant programul de vaccinare al Uniunii Europene, guvernul lor fiind nemulţumit de ritmul lent al distribuirii dozelor.

Viktor Orbán a fost foarte direct în ceea ce priveşte subiectul: „Dacă vaccinurile nu vin dinspre Bruxelles, trebuie să le obţinem din altă parte. Nu ne putem lăsa cetăţenii să moară doar pentru că Bruxelles-ul livrează atât de încet dozele”, a declarat premierul maghiar, citat de Mediafax.

Foto: Facebook Viktor Orbán 

Sursa: digi24.ro