Tag: Ungaria

Categories
Internationale Stiri

Viktor Orbán nu va mai putea guverna prin decrete. Parlamentul ungar i-a limitat puterile

Parlamentul ungar a aprobat marţi revocarea puterilor nelimitate acordate premierului Viktor Orbán pe perioada stării de urgenţă instaurate pentru combatarea epidemiei de COVID-19, care i-au permis liderului naţionalist să guverneze prin decrete timp de peste două luni, ceea ce a atras critici internaţionale aprinse, transmit AFP şi Reuters.

Proiectul de lege, înaintat de şeful cancelariei premierului, Gergely Gulyás, a fost aprobat marţi cu 192 de voturi pentru şi niciunul împotrivă, precizează MTI.

Data efectivă de la care va fi ridicată starea de urgenţă va fi decisă de Guvern. Ministrul Justiţiei, Judit Varga, a declarat anterior că se aşteaptă ca ridicarea stării de urgenţă să intre în vigoare la 20 iunie.

Potrivit MTI, Parlamentul a mai adoptat marţi – cu 135 de voturi pentru, 54 contra şi trei abţineri – un proiect, înaintat tot de şeful cancelariei lui Orbán, ce prevede măsuri sanitare temporare referitoare la epidemie şi starea de pregătire epidemiologică.

Legislaţia adoptată la 30 martie i-a acordat premierului naţionalist Viktor Orbán puteri aproape depline, pe durată nedeterminată, pentru combatarea epidemiei, notează AFP.

Budapesta şi-a atras astfel critici aprinse din partea opoziţiei, dar şi a numeroşi responsabili europeni, care l-au acuzat pe Viktor Orbán de subminarea democraţiei în această ţară din Uniunea Europeană.

Sursa: g4media

Foto: Facebook Orbán Viktor

Categories
Opinii Politic

Editorial Vasile Dâncu: Sărbătorim Trianonul ca să punem sare pe rană comunității maghiare din România?

De un sfert de veac fac cercetări sociologice despre relațiile interetnice din Transilvania și am constatat o continuă îmbunătățire a climatului de aici. În campanii electorale, este adevărat, politicienii din ambele etnii, caută motive să obțină voturi simple pe baza urii sau vrajbei, dar tot mai puțin rezonează ardelenii la aceste mesaje menite să ascundă impotența politică și lipsa încrederii publice.

Politicienii maghiari de la Budapesta, de 100 de ani, hrănesc identitatea colectivă maghiară cu fantasma unui vis de mărire medieval, girat de o ordine internațională care a murit  definitiv odată cu venirea secolului XX.  Trianonul a fost folosit politic  ca un cuțit sau un fier roșu  prin care se însemna cu durere și resentiment sufletul fiecărui tânăr maghiar, ținut fiind astfel în captivitatea unei nostalgii de natură tragică. Dar asta nu e treaba mea, maghiarii trebuie să încerce singuri, și mulți intelectuali din rândurile lor fac asta, să iasă din sclavajul unei asemenea strategii.

În ultimii cincisprezece ani, Viktor Orbán a declanșat o acțiune politică de propagandă și sprijin pentru populația maghiară din Transilvania, stimulând paralelismul etnic și pentru a câștiga prin legea statutului, cea cu cetățenia dublă,  peste 500.000 de votanți maghiari la alegerile din Ungaria. Orbán a reușit, dar și cu ajutorul involuntar al politicienilor noștri de la București, în multe cazuri nepăsători, aroganți, ușor de cumpărat sau nepregătiți, să confiște mental și politic cel puțin maghiarii din trei județe ardelene. Reacția guvernelor României s-a limitat mai mult la declarații belicoase, practic Transilvania a rămas un teritoriu al experimentelor propagandei maghiare. Visele lui Orbán se îndeplinesc cel mai bine în comunitatea maghiară din Transilvania, unde scandalului de la Ditrău, de exemplu, a fost un semnal pentru eficiența propagandei lui Orbán  privind emigrația.

Faptul că maghiarii din Transilvania sunt ajutați de Budapesta este firesc, deoarece asta ar trebui să facem și noi cu românii din Moldova, Ucraina, Serbia sau Ungaria. Dar noi nu suntem în stare decât de poduri de flori, abandonate și acestea.

Reconcilierea româno-maghiară a fost un vis al meu în perioada de activitate politică, dar mi-am dat seama că nici politicienii români și nici cei maghiari nu vor asta pentru că ar pierde din mână o armă importantă: cea a urii și a căutării țapului ispășitor. Am adunat multe tristeți și dezamăgiri din încercările de construcție măcar a unor mici insule ale reconcilierii, dar una este mai pregnantă decât toate celelalte. În timpul unei campanii electorale, când am vorbit unei comunități maghiare despre proiectul meu ”Marea împăcare”, a venit la mine o bătrânică unguroaică și m-a întrebat cu ochii în lacrimi: Deci, Domnule ministru, vreau să înțeleg bine,  dacă se va întâmpla asta, înseamnă că noi nu va mai trebui să plecăm din Cluj în Ungaria? Am fost șocat de efectul tragic al frăției urii asupra bieților oameni, izolați în bule etnice. Uneori îmi aduc aminte, cu respect, și de proiecte comune cu politicieni responsabili de la Budapesta, cum a fost parteneriatul cu premierul Ferenc Gyurcsány care, în 2004, a îndemnat alegătorii să nu voteze pentru referendumul care căuta să acorde cetățenie maghiarilor din afara Ungariei, dar care a fost marginalizat din viața politică, alături de partidul său,  de cei care veneau cu stindardele urii și răscoleau rănile trecutului.

Nu am înțeles de ce a trebuit să aprobăm și noi o Lege a Trianonului, după ce acum vreo 10 ani, condamnam Ungaria pentru o inițiativă similară. Noi sărbătorim la 1 Decembrie voința românilor ardeleni de a se uni cu patria mamă, un simbolism pozitiv, modern și mai tare decât birocrația vreunui tratat internațional. România nu este în această perioadă bolnavă de ură, chiar dacă politicienii caută mereu să taie felii pentru a contrapune una alteia, în căutare disperată de voturi.

În zilele acestei primăveri pandemice, 86% dintre românii care au răspuns la un sondaj IRES nu cred că Ardealul ar putea fi pierdut de România,  chiar dacă politicianul cu cea mai mare influență de la noi le-a vorbit despre acest pericol. Vestea cea bună pentru mine a fost faptul că România nu este bolnavă de frică; vorbesc despre frica etnică, de frica dușmanului construit în scopuri politice. Are ea alte frici, cum este de frica de viitor, dar asta e o altă discuție.

Când lideri ai UDMR au declarat că nu au ce sărbători de 1 Decembrie am încercat să le ofer argumente de a rămâne alături de noi, chiar dacă înțelegem trauma lor indusă sau nu. Acum însă nu înțeleg de ce trebuie să sărbătorim noi  Trianonul. Pentru noi poate avea o semnificație cel mult egală cu semnarea  Tratatului de la Paris, unde ni s-au restituit Basarabia și Bucovina. Când 100.000 de ardeleni au sfidat pandemia de gripă spaniolă și s-au adunat la Alba Iulia, hotărând unirea cu țara, atunci s-a instituționalizat simbolic statul național.  Dacă, azi, nu suntem capabili, ca stat, să punem în operă o strategie solidă de răspuns la expansionismul lui Orbán de ce să punem sare pe rană comunității maghiare din România? Nici măcar voturi nu aduce această instituire simbolică, în schimb este un act de simbolism negativ, de separare.  Una este să te ”bați” cu Orbán atunci când depășește limita și alta să rânjești la tristețea vecinului tău ungur. Când facem asta, îi dăm un ajutor nesperat lui Victor Orbán, îi punem în brațe cetățenii români de etnie maghiară din Transilvania. 

Mă bucur pentru mine și românii mei, neafectați de ură și de frica de celălalt, dovadă că, dacă nu am avea politicieni mici, am putea deveni o națiune mare. Asta mă face să accept ca vecinii mei de istorie, ungurii, să bea cu supărare  primele pahare de palincă pe care le pot oferi eu de 4 iunie, căci, după aia, atmosfera se schimbă oricum. Politica lui Orbán față de Transilvania nu este de acceptat, are nevoie de un răspuns inteligent și ferm din partea României,  dar tristețea vecinului meu maghiar o pot respecta, măcar tăcând. Și el va înțelege, cu siguranță,  că, în multe situații, istoria este cinică: construiește fericirea unora pe nefericirea altora și este imposibil de schimbat asta, în cele mai multe cazuri.  Dar ca român care se crede cetățean liber dintr-o țară încă normală nu pot să sărbătoresc suferința aproapelui.

Îmi cer iertare, dar nu știu ce ar trebui să sărbătoresc pe 4 iunie. Eu sărbătoresc pe 1 Decembrie!

SURSA: https://www.revistasinteza.ro/eu-nu-stiu-ce-se-sarbatoreste-pe-4-iunie-eu-sarbatoresc-pe-1-decembrie

Categories
Internationale Opinii

Ungaria: legea fake news-urilor şi sfidarea UE, modele pentru viitorii lideri europeni?

Noul coronavirus a demonstrat deja că nu este o amenințare doar la adresa sănătății și a vieții oamenilor de pretutindeni, ci și un pericol aproape iminent la adresa drepturilor și libertăților cetățenești. Sub pretextul luptei împotriva dușmanului comun al lumii, guvernele și parlamentele anumitor state ar putea profita de situația creată pentru a instaura regimuri nedemocratice, poate chiar dictatoriale.

Este ceea ce vedem că prezintă din ce în ce mai des presa europeană în legătură cu Ungaria, unde premierul Viktor Orbán dă semnale că urmărește să se distanțeze de Uniunea Europeană, față de care se poziționează într-un evident raport de sfidare și adversitate, și chiar de democrație, de valorile statului de drept și de libertatea de expresie. Relevant în acest sens este felul în care Viktor Orbán și Fidesz au început să aplice puterile depline pe care parlamentul le-a acordat premierului, conform deja cunoscutei legi care pedepsește difuzarea de ceea ce este denumit vag  fake news.

Potrivit acestei legi, persoanele care publică informații socotite false pot fi pedepsite cu închisoarea. Așa se face că János Csóka-Szűcs, un membru al partidului de opoziție Momentum, a fost luat mierucuri de acasă de poliție, din ordinul guvernului, pentru o postare de pe Facebook în legătură cu paturile rechiziționate din spitale.

Într-o declarație pentru site-ul 444.hu, János Csóka-Szűcs a afirmat că ultima oară când a fost luat așa de poliție a fost în 1987, când participase la o manifestație de protest neautorizată de regimul comunist.

Dacă pentru admiratorii lui Orbán aceste acțiuni sunt firești și probabil percepute ca o lecție binevenită prin care jurnaliștii sunt puși la zid și dezvățați de a mai manipula lumea, pentru cei care sunt mai aproape de valorile statului de drept și ale democrației, legea în sine este arbitrară, iar măsurile aplicate în baza ei sunt o dovadă clară a impunerii unei cenzuri demne de regimuri totalitariste.

Într-o democrație funcțională, știrile false sunt demontate prin contra-știri care prezintă dovezi susținute despre neadevărurile exprimate cu bună știință în publicațiile cu caracter informativ sau – ceea ce e și mai firesc să se întâmple – sunt trimise în fața unei instanțe judecătorești, capabile să analizeze și să coreleze faptele și probele, pentru a ajunge la un verdict corect. Practica de a lua pe sus jurnaliștii și a-i duce în secțiile de poliție pentru aplicarea pe loc a unor eventuale sancțiuni sau amenințări miroase de la distanță a cenzură și totalitarism, oricât de îndreptățit ar putea părea un astfel de gest. Este ca în cazul în care un om nedreptățit alege să își facă singur dreptate prin violență sau omor, după ce el sau un membru al familiei sale a devenit victima cine știe cărui agresor, în loc să apeleze la organele responsabile de acordarea dreptății și a pedepselor.

Ceea ce ar trebui să devină însă un motiv serios de îngrijorare pentru toată suflarea europeană, inclusiv pentru admiratorii controversatului premier, este atitudinea sfidătoare pe care nu ezită să o arate față de UE. Cel mai recent, aceasta se traduce cu refuzul de a se prezenta la Parlamentul European, unde a fost dezbătută joi, 14 mai, situația statului de drept în Ungaria. În loc să participe el însuși, Viktor Orbán a ales să trimită o scrisoare prin care se scuză că nu se poate prezenta pentru că este ocupat cu gestionarea epidemiei care îi „consumă energia și forțele”, propunând să o trimită în loc pe ministra Justiției, Judit Varga – propunere respinsă de Parlamentul European.

Pe de altă parte, tot joi, simultan cu dezbaterea din Parlament, Curtea Europeană de Justiție a condamnat Ungaria pentru faptul că ține azilanții și migranții în „condiții de detenție, ca în închisoare”, în lagăre special construite pe frontiera cu Serbia. Pentru ministra Justiției din Ungaria, decizia Curții Europene de Justiție se traduce cu obligația impusă Ungariei de a primi imigranți fără niciun control, conform presei de opoziție, sau cu trădare din partea UE, după cum se arată în cotidianul pro-guvernamental Magyar Nemzet.

Pentru oameni ca mine, toate aceste acțiuni sfidătoare față de UE ale unui lider european prevestesc atitudini sfidătoare față de proprii cetățenii ai oricărui şef de stat european căruia nu-i va conveni modul în care funcţionează Uniunea, şi pentru care democrația, statul de drept și libertatea de expresie vor fi nimic mai mult decât o amintire frumoasă a unor vremuri apuse.

Mirela Cara Dragu

Sursa: romania.europalibera.org.

Categories
Istorie Opinii

Editorial Europa Liberă: România – Ziua Trianonului vs. Ungaria – Ziua Unităţii Naţionale. Cum funcționează teoria bulgărelui de zăpadă în rostogolirea discursului naționalist

La 10 ani după ce Parlamentul de la Budapesta a votat la rândul lui o Lege a Trianonului, numită și Legea ungară a unității naționale, care acordă între altele și cetățenia ungară maghiarilor din afara Ungariei, Legislativul de la București aniversează 100 de ani de la Tratatul de la Trianon cu propria lege. Cea mai importantă prevedere a ei obligă televiziunea și radioul publice să „introducă în programele lor emisiuni de la manifestările dedicate acestei sărbători”.

Pe 4 iunie 1920, la Palatul Trianon de la Versailles, lângă Paris, diplomații au hotărât ceea ce armatele stabiliseră deja pe câmpul de luptã: sfârșitul Ungariei Mari și transformarea acestei țări, care administra jumătate din Imperiul Habsburgic, într-un stat mic. Astfel, în 1920, populația Ungariei se reducea de la nouăsprezece milioane la doar șapte, iar teritoriul tău se micșora cu circa 60% prin cedarea Ardealului și Banatului în favoarea României, Burgenland-ul, Austriei, Rutenia și actualul teritoriu al Slovaciei, Cehoslovaciei, teritoriul pe care se întinde azi Croația și Voivodina, Serbiei.

Trei milioane de etnici maghiari au rămas atunci în afara granițelor noii Ungarii și, după cum scrie Stefano Bottoni, de la Universitatea din Bologna, Tratatul de la Trianon a reprezentat pentru maghiari „mult mai mult decât un tratat de pace extrem de dur și punitiv, susceptibil să devină primejdios pentru echilibrul politic european”, acest document a devenit „sinonim pentru o înfrângere nemeritată”.

România și Ungaria au ratat reconcilierea în anii confortului economic, când Europa ar fi putut ajuta la schițarea și finanțarea unui plan pe termen lung, așa cum au făcut Germania și Franța. Legea sărbătoririi tratatului de la Trianon nu este doar o dublare a aniversării unirii Transilvaniei cu România, ci și o modalitate de a le arăta maghiarilor întregul dispreț.

Stabilind Ziua Națională a României la 1 Decembrie, deja politicienii de la București i-au exclus pe maghiari de la cea mai importantă sărbătoare a țării, fără să se gândească că ar fi fost mai utilă o zi care să lege cele două comunități, română și maghiară, decât una care să le dezbine. Pentru maghiari astfel de sărbători se suprapun, cumva, peste comemorările lor.

Legiferarea Zilei Trianonului, în plină epidemie de coronavirus și într-o perioadă de tensiuni artificiale create de președintele Klaus Iohannis și de premierul Viktor Orban, demonstrează doar cum funcționează teoria bulgărelui de zăpadă în rostogolirea discursului naționalist.

Niciodată liderii politici de la București și nici cei de la Budapesta n-au fost interesați, cu adevărat, de o reconciliere în adevăratul sens al cuvântului. De ce? Fiindcă discursul urii aduce voturi și fiindcă ieșirea din istorie este un proces dureros, pe care niciuna dintre părți nu vrea să-l exerseze. Atunci când Istvan Bibo, cunoscut sociolog al culturii, născut la Budapesta, scria despre „Mizeria micilor state est-europene”, includea mai mult decât micile fricțiuni. Bibo amintea și că din această regiune unde pe un spațiu restrâns se află atât de multe națiuni și state mici, fără prea mare importanță, au izbucnit cele două războaie mondiale (1946, traducerea în limba română în 2000, în volumul Între Occident și Răsărit, editura Kriterion).

Istoria nu e întodeauna justă, după cum constata ironic în acest caz specific și Emil Cioran scriind despre „blestemul de a fi maghiar” al lui Ady Endre. Acest blestem de care vorbea poetul maghiar transilvănean, mort cu un an înainte de Trianon, n-ar fi nimic față de „nenorocirea” de a fi român, credea Cioran, pentru că „nenorocirea e o stare pasivă, în vreme ce în blestem există ideea unei alegeri de-a-ndoaselea, așadar de grandoare, neîntâlnită în nenorocire” (Idei consemnate în jurnalul scriitorului în martie 1971; Emil Cioran, Caiete III, Humanitas, București, 2000)

România nu a reușit niciodată să ia distanță față de Ungaria mutilată și nu doar că nu a putut să aibă compasiune pentru această țară vecină, dar a făcut tot ce a putut pentru a-i zgândări rănile niciodată închise. Păcatele ungurilor față de românii din Transilvania s-au transformat, între timp, în păcatele românilor față de maghiarii de acolo.

Frustrările și ura sunt alimentate, de la o generație de politicieni la alta, în așa fel încât provincia multiculturală de odinioară să nu poată fi niciodată (re)deveni un loc de întâlnire pașnică al românilor, ungurilor, nemților, sârbilor.

Vremurile de glorie ale Ungariei Mari au murit acum 100 de ani, dar Viktor Orban vrea să le readucă înapoi prin extinderea influenței economice și culturale a Budapestei în teritoriul pe care îl administra Ungaria înainte de Primul Război Mondial.

România rămâne pasivă, așa cum a descris-o Cioran, în fața extinderii simbolice a Ungariei și de aceea reacțiile Bucureștiului vor tinde să fie tot mai enervate. Neputința răspunsului coerent e înlocuită cu gesturi simbolice, de dispreț la adresa maghiarilor, cum este această Lege a sărbătoririi Zilei Trianonului, pe 4 iunie în fiecare an.

Sursa: romania.europalibera.org

Categories
Opinii

De Ziua Europei, Noua Dreaptă ne vrea în trecut, iar UE se uită prea departe în viitor

Uniunea Europeană, visul multor români până în 2007 când s-a concretizat, se confruntă cu tot mai multe probleme și amenințări de toate tipurile. De la valurile de imigranți, la atentatele teroriste și BREXIT, totul pare să semene a scenarii construite pentru a favoriza destrămarea acestei entități, care s-a impus ca o putere unitară la nivel global, dar care tinde să devină pentru mulți un ghimpe ce trebuie înlăturat.

În ultimii ani, în multe din statele UE, am asistat la o reafirmare a partidelor naționalist-extremiste, care i-au creat Uniunii imaginea de balaur nemilos, dornic să îngurgiteze cu nesaț specificul național și autoritatea statală, diluând diversitatea într-un amestec omogen în care ni s-ar topi identitățile. De la soluția optimă pentru statele bătrânului continent de a deveni împreună o forță economică și de menținere a păcii, Uniunea Europeană este tot mai mult percepută ca demonul care nu urmărește decât să stoarcă de resurse statele membre, să le submineze autoritatea și să le folosească cetățenii pe post de sclavi. Din tot acest joc, ar avea de câștigat câteva state puternice care compun Uniunea, în timp ce statele mai sărace ar rămâne perpetuu în umila postură a vacilor de muls.

Cum era și firesc, după doar 13 ani de Uniune, România, care încă se mai chinuie să își ridice standardele, se aliniază și ea acestui curent antieuropean prin diferite voci, din fericire puţine, care răspândesc tot mai vehement vestea despre nemilosul „balaur”. Cea mai recentă atitudine oficială în acest sens este cea a Partidului Noua Dreaptă, care a declarat că refuză să sărbătorească Ziua Europei pe 9 Mai, ceea ce ar fi de dorit să facă orice naționalist adevărat. În opinia membrilor săi, singura sărbătoare reală este aceea a proclamării independenței de stat din 1877.  

„Avem convingerea că fără 9 mai 1877 nu ar fi fost posibil 1 decembrie 1918, că fără o Românie mică dar independentă, nu ar fi fost posibilă România Mare de mai târziu”.

Comunicat Noua Dreaptă

Nimic mai adevărat, aș răspunde eu. 9 Mai 1877 este fără îndoială o zi de referință în devenirea noastră ca popor și națiune, însă a ne opri acolo înseamnă a rămâne cantonați într-un trecut mult prea îndepărtat și a ignora cursul pe care națiunea l-a urmat în următoarele secole pentru a deveni ceea ce este azi.

Dintotdeauna istoria ne-a arătat că fenomenul geo-politic se bazează, înainte de orice, pe dinamică. Teritoriile se cuceresc și se pierd, deciziile se schimbă în funcție de interesele de moment și de jocurile de putere, hărțile se remodelează etc. Despre asta este umanitatea și despre asta e istoria.

Dacă România ar fi azi doar un stat din afara uniunii, ce ar fi ea fără UE? Cum s-ar putea susține? Cum s-ar dezvolta economic, ce alianțe ar crea în vederea apărării și cu ce forțe s-ar impune în fața lumii? Este România atât de puternică, încât să nu aibă nevoie de ajutorul unei structuri suprastatale? Dacă, ieșind din Uniune, s-ar trezi prea singură ca să facă față presiunilor și amenințărilor externe și ar fi obligată de context să își creeze noi alianțe, care ar fi alternativa? Rusia? Lăsând la o parte tipul de politică externă cu care defilează vecinii noștri de la est, își face cineva iluzia că România ar fi cu mult mai respectată ca națiune decât este astăzi în interiorul UE? Presupunând că visul Noii Drepte de reîntregire a granițelor României Mari s-ar concretiza, ce forță economică ar deveni această nouă „Românie dodoloață”, care și-ar alipi teritorii chiar mai nedezvoltate decât ea însăși? Sau poate nu ne dorim progresul, poate vrem ca și din punctul de vedere al dezvoltării și emancipării să rămânem tot unde eram la 1877. Important e să ne vadă lumea că suntem națiune. „Această Uniune Europeană nu trebuie confundată cu adevarata Europă: a patriilor și națiunilor multi milenare, care au marcat cultura și istoria întregii umanități și care au capacitatea să o facă în continuare! Partidul Noua Dreaptă condamnă ferm scenariul anti-românesc prin care ţara noastră ar fi redusă la statutul de colonie periferică a unor utopice State Unite ale Europei şi îi asigură pe toţi românii că va continua lupta pentru o Românie Independentă şi Suverană şi pentru o Europă a Statelor naţionale și independente!”, ne liniștesc naționaliștii, fără să precizeze însă cum va arăta exact această Românie și cum se va poziționa ea în lume.

Lăsând la o parte România și uitându-mă și în grădina vecină, observ și în Ungaria un val tot mai înfloritor de naționalism și antieuropenism. Ce mă surprinde este că oamenii aplaudă febril această atitudine a premierului ungar, inclusiv cei ce trăiesc în alte state – fie prin decizii personale, fie pentru că așa i-a obligat istoria. Și, văzând aceste aplauze virulente, mă întreb unde cred ei că se poate îndrepta o Ungarie ieșită din UE și, mai ales, ce se va schimba în viața lor de cetățeni ai altor state într-un astfel de nou context. Și, pentru această întrebare n-am niciun răspuns. Mă gândesc doar că ecoul celebrului „Let’s make America great again!” a ajuns prea departe, ne-a tulburat și ne-a influențat pe toți mai mult decât era cazul, răpindu-ne capacitatea de a ne utiliza rațiunea. Apoi, a venit și COVID-19 și totul s-a înnegurat.

Mirela Cara Dragu

Categories
Internationale Stiri

Raport îngrijorător Freedom House: România este „o democrație semi-consolidată”, iar Ungaria „nu mai poate fi considerată o democrație”

Raportul ia în considerare 29 de țări din Europa Centrală și de Est. Dintre acestea, 10 sunt considerate democrații, 10 regimuri hibride și 9 regimuri autoritare. Un număr în creștere de lideri din Europa Centrală și de Est au abandonat orice intenție de a respecta regulile democrației, arată raportul anual Nations in Transit 2020, elaborat de Freedom House. România este în continure o democrație semi-consolidată, dar înregistrează scăderi.

UNGARIA

Ungaria “nu mai poate fi considerată o democrație”, după zece ani de guvernare Viktor Orban, este concluzia organizaţiei americane, care subliniază că nu a observat niciodată un “declin atât de precipitat” în acest domeniu.

Potrivit organizației, această țară – membră a Uniunii Europene (UE) din 2004 – trebuie să fie considerată drept “un regim hibrid (…) într-o zona gri între democrații și autocratii complete”. Ungaria este singură țară membră UE aflată în această categorie – în care figurează de asemenea Ucraina și Georgia. În 2005, Ungaria făcea parte din “democrațiile consolidate”.

Guvernul lui Viktor Orban a “renunțat la orice pretenție de a respectă instituțiile democratice”, consideră ONG-ul, care promovează libertățile omului și al cărei donator principal este Guvernul Statelor Unite. Fostul disident comunist – care a guvernat pentru prima dată țară la sfârșitul anilor ’90 – Viktor Orban a revenit la putere în primăvară lui 2010, a consolidat acapararea partidului sau Fidesz asupra tuturor instituțiilor țării și a erodat libertățile. Aceste reforme au condus la multiple disensiuni cu partenerii săi europeni. În zece ani, liderul suveranist a “centralizat” deciziile, denunță Freedom House.

Guvernul sau a “dezechilibrat în favoarea să sistemul electoral, a preluat controlul asupra celei mai mari părți a presei și a hărțuit societatea civilă într-un mod posibil critic”, denunță ONG-ul. După a treia să alegere la rând, în 2019, Viktor Orban și-a “consolidat puterea extinzându-și controlul asupra educației și culturii”, continuă Freedom House.

Potrivit ONG-ului, adoptarea recentă a unei stări de urgență pe termen nelimitat – care-i permite să guvernerze prin decret – în cadrul măsurilor de lupta împotriva noului coronavirus, a “scos în evidență caracterul nedemocratic al regimului sau”.

ROMÂNIA

România este catalogată, în document, drept o democrație semi-consolidată, în aceeași categorie cu Bulgaria, Croația și Polonia.

Cu un scor mediu de 4,43, România are o tendință staționară în categoria statelor semi-democratice. Cel mai bun scor al României în raportul Nations in Transit a fost în anul 2017, cu 4,61. În 2010, scorul României era de 4,54.

Raportul Freedom House amintește cum, în România sau alte state precum Polonia și Ungaria, procesul legislativ și participarea opoziției au fost batjocorite prin adoptarea de amendamente fără consultări sau ordonanțe de urgență date în toiul nopții.

Menționat este și abuzul de ordonanțe de urgență folosit de fosta guvernare PSD sau momentul în care, confruntat cu moțiune de cenzură, executivul Dăncilă a făcut presiuni la adresa TAROM să întârzie zboruri interne pentru ca parlamentarii opoziției să nu poată vota.

Surse: romania.europalibera.org, newsweek.ro.

Categories
Opinii

Două rapoarte internaţionale: Cât de liberă este presa liberă din România și Ungaria?

Când vine vorba despre presă, deseori oamenii discută folosind sintagme stereotipe precum „a patra putere în stat”, „manipulare” sau „libertatea presei”. Teoretic, pentru o informare corectă și obiectivă a cetățenilor, presa trebuie să dispună de o libertate de expresie care să nu fie atinsă nici măcar tangențial de vreun fel de cenzură din partea autorităților statului. Cât despre obiectivism, acesta va fi întotdeauna subjugat subiectivismului celui ce relatează evenimentele, chiar și în cazul celor mai bune intenții de a rămâne fideli față de deontologie.

Libertatea presei depinde în primul rând de formele de guvernământ din fiecare țară în parte. Se consideră că democrația este cadrul perfect pentru o presă liberă, însă totul stă, în fapt, sub semnul relativității și al nuanțelor de tot felul. O dovedesc monitorizările, clasamentele și rapoartele care se fac la anumite intervale pe acest subiect.

De pildă, în Raportul anual pe 2019, emis de Consiliul Europei, se precizează încă de la început că libertatea presei în Europa este mai fragilă ca niciodată după Războiul Rece, având în vedere faptul că jurnaliştii au de înfruntat fel și fel de obstrucții, ostilități și chiar violențe, atunci când se aventurează în investigații și reportaje care aduc beneficii publicului larg și devin incomode pentru persoanele influente. De aceea, Consiliul Europei le cere statelor membre să creeze condițiile optime pentru a spori libertatea presei, atât prin cadre legislative care să o susțină, cât și în practică.

Într-un clasament realizat de cea mai mare organizaţie pentru apărarea drepturilor ziariştilor „Reporteri fără frontiere” (RSF) privind libertatea presei în 180 de state ale lumii, observăm de pildă că România, stat membru UE de 13 ani, ocupă locul 48. Prin comparație, vecinii noștri unguri se situează chiar mai jos, la poziția 89. „Ziariştii independenţi obţin tot mai greu informaţiile, nu pot adresa întrebări în mod liber parlamentarilor şi nu pot participa la diferite evenimente publice. Politicienii partidelor de guvernământ nu acordă interviuri instituțiilor de presă care critică Guvernul, iar birourile de presă ale instituţiilor publice refuză să răspundă la întrebările mass-mediei independente, se mai arată în raport, care adaugă: în 2019, controlul guvernului de la Budapesta asupra mass-media s-a intensificat prin alegerea altor membrii ai FIDESZ în Consiliul Media. În asemenea condiţii se justifică faptul că Ungaria a pierdut două poziţii în clasament”, după cum se arată într-un articol g4media.

Situația presei din Ungaria este motiv de îngrijorare și pentru Consiliul Europei care, în raportul amintit anterior, include țara vecină, care pedepsește cu închisoarea difuzarea de informații false, pe lista țărilor care subjugă presa sistematic în ultima vreme, alături de țări precum Turcia, Rusia sau Italia – perioada COVID-19, fiind chiar o oportunitate de care profită și mai mult în direcția propusă.

Privit din afară, cazul Ungariei poate fi tratat cu indulgență, în sensul în care în opinia multora, pedepsirea știrilor false este dreaptă și perfect justificată. Dacă privim însă lucrurile și din perspectiva abuzurilor, dar mai ales a dificultății de a demonstra că o știre este sau nu falsă, atunci nimeni nu garantează că acuzația de știre falsă nu se poate aduce arbitrar (și chiar susține cu probe inventate) oricărei publicații sau oricărui jurnalist independent care deranjează cu ceva guvernul sau îi șifonează în vreun fel imaginea, putând ajunge lejer la situații precum cele din Rusia, China, India, Filipine și Vietnam, care recurg inclusiv la dezinformări pe rețelele de socializare. Rezultă așadar că o astfel de lege nu este decât o medalie care are și revers, lăsând un loc generos manipulării opiniei publice.

Deși România pare să ocupe o poziție mai bună, nefiind nici în atenția expresă a Consiliului Europei și aflându-se mult deasupra Ungariei în topul RSF, nu este neapărat o țară în care presa este liberă. Dimpotrivă! La noi, refuzul autorităților de a sta de vorbă cu presa pare o practică intrată într-o normalitate acceptată de toți cetățenii sau măcar de o majoritate a lor. Mai mult decât atât, trusturile de presă fie aparțin unor politicieni influenți care trasează direcțiile în funcție de interesele pe care le au, fie sunt mereu cenzurate de colaborările de tip finanțare pentru spații de publicitate pe care le au cu diverse entități. Și aici este cea mai alunecoasă și mai periculoasă zonă, căci – nu-i așa? – banul e ochiul dracului, iar la noi el subjugă presa mai bine decât orice lege.

Dacă luăm la întâmplare cazul unui ziar național sau local, care primește lunar bani pentru publicarea de machete publicitare sau de conținut publicitar de la o anumită companie care îi devine client fidel, și ne imaginăm că, la un moment dat, compania respectivă este implicată într-un scandal de proporții cu efecte dăunătoare asupra populației, cum ar fi de pildă prelucrarea lemnului tăiat ilegal sau comerțul cu dezinfectanți ineficienți, va putea ziarul respectiv să publice vreun articol pe marginea situației în care se află clientul său, fără ca relațiile ulterioare să aibă de suferit? Răspunsul este generat automat de mintea fiecăruia dintre noi pentru exemplul ales, însă perfidia subjugării presei este prezentă sub mult mai multe și mai subtile forme. Și atunci, nu ne rămâne decât să ne punem retoric o întrebare: cât de liberă este, de fapt, presa liberă din statele democratice europene sau ale lumii și cât de corecte sunt informațiile care ajung la noi, dar mai ales, cum știm că o sursă declarată sigură este cu adevărat sigură?

Mirela Cara Dragu

Categories
Internationale Stiri

Europa Liberă: Cum se vede în presa ungară, rusă şi ucraineană situaţia creată de declaraţiile preşedintelui Iohannis

Abordări diferite în Ungaria în media apropiată de guvernul de la Budapesta şi cea considerată independentă, o anumită nostalgie după perioada stalinistă din România în presa moscovită şi tratarea subiectului cu reţinere în Ucraina, unde minoritarii maghiari reprezintă un capitol sensibil.

În Ungaria, Azzanali redă situația din România și disputa în jurul eșuatului proiect de autonomie a Ținutului Secuiesc cât se poate de neutru, citându-l pe Iohannis cu interpelarea sa bilingvă: „Jó napot, Ciolacu!” (însă ziarul îl face pe Iohannis – Johannis, cu J-, cum e obiceiul în presa maghiară).

La fel de neutru scrie și platforma independentă Index.hu. Site-ul Index.hu este de altfel menționat în raportul anual al Consiliului Europei despre starea presei pe continent, raport publicat chiar ieri, în care Ungaria lui Orbán și Polonia lui Kaczynski sunt arătate ca fiind cele două țări din UE care îngrădesc în mod serios libertatea presei. Raportul Consiliului Europei citează chiar cazul site-ului Index.hu, ai cărui jurnaliști sunt prezentați în Ungaria ca dușmani și trădători în presa (majoritatea structurilor media) supusă regimului. Împotriva a doi jurnaliști de la Index a avut de altfel loc în toamnă o persistentă campanie antisemită, căreia i s-a făcut ecou și presa de stat (cf. raportul Consiliului Europei).

În schimb, cotidianul de dreapta și apropiat puterii Magyar Nemzet tratează pe larg înfruntările verbale de marți din România și relatează cum FIDESZ, partidul puterii al lui Orbán „condamnă declarațiile anti-maghiare (magyarellenes nyilatkozat) ale lui Iohannis” (Johannis). Același ziar citează și Consiliul Național Secuiesc care spune: „Viitorul României nu poate fi construit pe ură”.

La Moscova, scriind tot despre situația din România, Rossiiskaia Gazeta, considerată a fi practic o publicație cvazi-oficială a Kremlinului, amestecă sistematic “maghiari” și “secui”, sau mai degrabă îi consideră pe toți maghiarii din Transilvania a fi secui :

“Secuii, cunoscuți încă din Evul Mediu ca războinici vajnici, au condus practic regiunea Transilvania în sec. XVIII-XX. După Tratatul de la Trianon din 1920, Transilvania a trecut din regatul maghiar în componența României. În anii 1952-1968, în România socialistă a existat o regiune autonomă maghiară, dar Nicolae Ceaușescu, luptându-se cu separatismul, a anulat-o printr-o reformă administrativă”, scrie Rossiskaia Gazeta.

Finalul articolului este pe măsură : “În 2011, formațiunea UDMR a ungurilor din România, în frunte cu liderul maghiarilor ardeleni László Tökés, a deschis o reprezentanță a Ținutului Secuiesc pe lângă Parlamentul European. România a reacționat negativ, subliniind că autonomia “nu are nicio justificare legală”.”

În Ucraina în schimb, foarte sensibilă la rândul ei față de minoritatea maghiară de acolo, agenția RBK scrie:

“Secuii sunt unul din grupurile etnografice care intră în compoziția minorității maghiare de pe teritoriul României. Din cei 1,2 milioane de maghiari, circa 700.000 sunt secui care trăiesc în estul Transilvaniei și se află de decenii în centrul înfruntării politice dintre cele două părți.”

Sursa: romania.europalibera.org

Categories
Opinii Politic

Democraţie în pandemie: scrisoare deschisă semnată de peste 50 de personalităţi europene. Este situaţia din Ungaria un precedent periculos pentru statele din Europa?

Pandemia în care se zbate umanitatea astăzi pare a nu fi periculoasă doar din punctul de vedere al sănătății populației lumii, ci și din punctul de vedere al sănătății sistemelor de guvernare, fiind în unele cazuri o amenințare posibilă la adresa sistemelor democratice.

Un exemplu în acest sens l-ar putea oferi Ungaria, al cărei premier, Viktor  Orbán, a primit la sfârșitul lunii martie, prin votul Parlamentului, permisiunea de a guverna prin decrete pe durata pandemiei, care este greu de estimat și care i-a determinat pe unii sceptici să considere că puterea executivului de la Budapesta s-ar putea extinde și după ce starea de urgență va înceta, degenerând într-o guvernare de tip autocratic.

Pe scurt, noua lege prevede că, în această perioadă a pandemiei, nu pot fi organizate alegeri, guvernul poate suspenda aplicarea unor legi, iar persoanele care publică informații considerate neadevărate sau alarmiste despre pandemia de coronavirus și măsurile luate de guvern, riscă să ajungă după gratii. Legea include și mijloacele de informare în masă, fiind percepută de mulți ca o cenzură a presei.

Criticată deja în repetate rânduri, de mai multe voci cunoscute la nivel mondial, legea din Ungaria a fost adusă explicit în atenția Uniunii Europene printr-o scrisoare iniţiată de organizaţia CIVICO Europa, semnată de peste 50 de personalități europene, între care și fostul prim-ministru al României, Petre Roman. Inițiativa îi aparține fostului membru al Comisiei Europene, László Andor, la care se adaugă Guillaume Klossa, Co-presedinte la CIVICO Europa, fost Director al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), Francesca Ratti, Copreședinte CIVICO Europa și Guy Verhofstadt, MEP, fost prim-ministru al Belgiei. Textul a apărut, simultan, în importante publicaţii europene, printre care La Stampa (Italia), Liberation (Franța), Publico (Portugalia).

Scrisoarea trage un semnal de alarmă, precizând că „o asemenea concentrare de putere este fără precedent în Uniunea Europeană. Ea nu servește luptei impotriva noului coronavirus sau consecințelor economice. Mai degrabă, deschide ușa către toate tipurile de abuzuri, cu bunuri publice și private care sunt acum la mila unui executiv care nu mai este responsabil.” Aceste realități, susțin semnatarii scrisorii, fac ca Uniunea să riște „să-și discrediteze toate eforturile de sprijinire a procesului democratic, a statului de drept, a transparenței, solidarității și dialogului social nu numai în țările membre, ci și în cele candidate.” Aceștia adaugă că „guvernarea prin intermediul ordonanțelor pe o perioadă de timp nelimitată este o încălcare severă a tratatelot UE, a Cartei Drepturilor Fundamentale și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.”

Scopul scrisorii este acela de atrage atenția asupra nevoii imperioase de a denunța și sancționa atacurile premierului ungar asupra democrației, aceasta fiind și un îndemn către toate instituțiile europene, instituțiile naționale, cetățeni, societatea civilă și instituțiile media să fie vigilenți.

„Facem apel către media din fiecare stat să dedice segmente ale jurnalelor de știri situației din Ungaria. De asemenea, rugăm să ofere maghiarilor, în calitate de cetățeni europeni, acces gratuit la conținutul lor ca sursă multiplă și independentă de informații.
Facem apel la Comisia Europeană, în calitate de apărător al Tratatelor, să reacționeze urgent și să adopte sancțiuni proporționale cu gravitatea încălcărilor inacceptabile a legilor și valorilor europene (criteriul Copenhaga). În final, facem apel către toți cetățenii europeni să privească situația din Ungaria nu ca pe ceva extern, ci ca pe o amenințare fundamentală la interesele noastre comune. Este timpul ca noi toți să ne unim forțele în această luptă. Miza nu este numai sănătatea noastră, ci idealurile comune și supraviețuirea Uniunii noastre și a democrațiilor.“

Așadar, în tot contextul creat se ridică o întrebare legitimă: este democrația Ungariei amenințată, devenind astfel și un precedent periculos care să expună la risc de destrămare Uniunea Europeană sau totul ține de interpretarea exagerată a unor intenții nevinovate de a combate inamicul principal al lumii, nicio măsură nefiind necesară împotriva premierului ungar? După cum spune o zicală veche, adevărul e mereu undeva la mijloc, dar în acest context, cel mai greu de depistat este mijlocul însuși.

Mirela Cara Dragu

Categories
Politic Stiri

Interpelare în Parlamentul de la Budapesta legată de echipamentele de protecţie oferite maghiarilor de peste graniţe

Se pare că mişcarea Guvernului Ungariei, coordonată de ministrul de externe, Péter Szijjártó, de a oferi în ajutor maghiarilor din afara graniţelor unele provizii medicale în lupta cu COVID-19, şi despre care am mai scris şi noi aici şi aici, nu fără a fi criticaţi, a trezit unele suspiciuni în Parlamentul de la Budapesta.

Interpelarea a fost adresată de către Tímea Szabó, liderul grupului parlamentar Dialog pentru Ungaria (Párbeszéd Magyarországért), pentru ministrul Péter Szijjártó, cel care s-a ocupat de partea oficială a transportului de ajutoare din Ungaria.

“De fiecare dată când premierul apare în spitale, în faţa presei, în jumătatea cazurilor, medicii care îl întâmpină nu au mască sau au o mască chirurgicală despre care majoritatea medicilor spun că nu sunt eficiente”, a declarat Tímea Szabó. În continuare, aceasta a mai afirmat că au aflat că judeţul Cluj a primit 21 000 de măşti, judeţul Mureş 60 000, la fel şi Berehove, Miercurea Ciuc, judeţul Covasna, Zalău, Croaţia şi Macedonia. Dacă suntem atât de bine aprovizionaţi, de ce mor aşa de mulţi la noi?, a întrebat deputata partidului de opoziţie din Parlamentul Ungar.

Tímea Szabó a fost întreruptă de la a-şi continua discursul de către preşedintele Parlamentului, Kövér László, politicianul din opoziţie arătându-şi indignarea faţă de modul în care a fost tratată.

https://www.facebook.com/parbeszedmagyarorszagert/videos/vb.113684438795574/533980057550014/?type=2&theater

Răspunsul din partea guvernării Fidesz a venit de la secretarul de stat responsabil pentru relaţiile cu Parlamentul în cadrul Cabinetului Prim-Ministrului Ungariei, Csaba Dömötör şi a fost tranşant şi clar: “Să vă fie ruşine!”. Acesta a explicat că dincolo de graniţele Ungariei trăiesc milioane de maghiari în afara voinţei lor, care au supravieţuit zeci de ani comunismului şi cărora li s-au ignorat drepturile lor fundamentale.
“Acum avem şansa să le dăm o mână de ajutor, şi chiar să o facem pentru că aparţinem unul de celălalt”, a declarat secretarul de stat numind scandalos faptul că există partid de opoziţie care nu este de acord cu acest lucru.