După pandemia de COVID-19, care tocmai e pe cale să se încheie, ne-am trezit brusc toți într-o realitate care contrazice cu mult orice previziuni și așteptări. În valul de păreri despre faptele de culise care au generat invazia Rusiei pe teritoriul statului ucrainean, există totuși și un numitor comun: părerea că mor mulți oameni nevinovați.
Situația creată a condus la mobilizarea rapidă a societății civile și a ONG-urilor, cărora li s-au alăturat ulterior și autoritățile statului, de a-i ajuta pe refugiații ucraineni să găsească o cale de a merge mai departe, dincoace de granițele țării lor asaltate de ruși.
Politicienii s-au grăbit și ei să vină în ajutorul refugiaților. Un exemplu în acest sens este UDMR Covasna care, împreună cu Serviciul de Ajutor Maltez, a strâns aproape o tonă de alimente și alte bunuri, colectate în cadrul unei campanii derulate în beneficiul cetățenilor ucraineni, cu precădere a celor din Transcarpatica, după cum se arată pe site-ul Uniunii.
Interesantă este în tot acest context raportarea unora dintre oameni la gestul făcut de UDMR Covasna, acela de a veni în sprijinul ucrainenilor. În vreme ce unii aplaudă și apreciază gestul, alții acuză formațiunea politică de încercarea de a profita de situație pentru a-și face PR.
„Oare de ce nu auzim în știri că PNL / PSD a colectat ajutoare? Numa’ UDMR e atât de breaz? De altfel, ce rol are un partid politic în acțiuni umanitare? Se pricepe și la asta? Sau e doar o tactică PR?”, este comentariul unui cetățean maghiar la o știre dată de un post de radio local.
Când te întâlnești cu astfel de reacții, este imposibil să nu te întrebi cum este mai bine să procedezi în astfel de cazuri. Căci, vorba românului, și-așa-i rău, și-așa nu-i bine. Dacă UDMR nu ar fi făcut nimic pentru refugiați, cu siguranță ar fi apărut voci care ar fi semnalat nepăsarea față de durerea umană. Dacă se implică, o face pentru PR, în ochii unora.
Care este adevărul din spatele unor astfel de gesturi nu vor ști decât cei care le fac. Un lucru este însă cert, oamenii și-au pierdut într-atât încrederea în politicienii din țara noastră, încât nici măcar în situații de criză umanitară nu mai pot crede în bunele lor intenții. Ceea ce e trist.
