Categories
Opinii

„Afară, afară, cu ungurii din țară!” – iată cel mai simplu mod de a arăta că ești prost

În clipa în care am aflat despre scandările antimaghiare de la Constanța, împotriva jucătorilor de la echipa de fotbal Sepsi OSK Sf. Gheorghe, am reacționat la primul impuls generat de emoția negativă pe care incidentul a trezit-o în mine. Consecința reacției a fost să postez pe pagina personală de Facebook mesajul „Afară, afară, cu ungurii din țară! – iartă cel mai simplu mod de a arăta că ești prost”. 

Între timp, am citit fel și fel de declarații ale reprezentanților clubului sportiv, ale primarului Sf. Gheorghe și ale altor personalități care și-au exprimat, firește, dezacordul față de cele petrecute, unii cerând măsuri severe, alții modificarea legii, iar alții afirmând răspicat că xenofobia și ura de acest tip nu au și nu ar trebui să aibă de-a face cu fotbalul.

După câteva zile de la incident, m-am calmat și văd lucrurile mai limpede, dar asta nu m-a ajutat să-mi schimb opinia. În continuare cred că, dacă vrei cu tot dinadinsul să demonstrezi că ești prost, că nu te duce capul nici la vale, nici la deal, că ești plin de niște frustrări în care te încurci singur, că habar n-ai pe ce lume trăiești, de fapt, te apuci să faci asemenea scandări în orice context, dar mai ales atunci când chiar nu e cazul. 

De ce te face asta atât de prost? Ei bine, simplu. În primul rând, pentru că demonstrezi că nu ai înțeles că ești suporter al unui club și că fotbalul este doar un joc în care admiri performanțele unor oameni, care azi excelează și mâine gafează. Așa e în orice sport. În al doilea rând, și cel mai important, pentru că uiți că trăim într-o lume deschisă, care în fotbalul înseamnă transferuri de jucători din toate colțurile Pământului. Dacă te uiți, de curiozitate, la componența echipei Sepsi OSK, constați fără prea mare efort că acolo activează jucători de diverse naționalități. Să urli la acești oameni „Afară, afară, cu ungurii din țară!” nu te face oare prost?

În plus, presupunând că ar fi toți 100% etnici maghiari în acest club, oare nu ar trebui să îți treacă prin cap, chiar și pentru o fracțiune de secundă, că ei sunt cetățeni români, plătitori de taxe, care au aici nu doar întreaga viață, ci și niște rădăcini de ani și ani? Că țara asta este și a lor la fel cum este și a ta, fie că îți convine ție, fie că nu? Unde să se ducă acești oameni? Și mai ales de ce? 

Și mai e ceva, pornind de la premisa că furia ta de suporter înfocat te face să scandezi asemenea inepții, ce faci bun cu asta? Ce urmărești să obții? Cu ce ar deveni mai bună viața ta sau performanța echipei pe care o susții dacă de mâine toți ungurii din România ar fi deportați în Pannonia în care tot sunt trimiși? Dacă nu ești prost, cum sunt eu tentată să cred, ajută-mă, te rog, să înțeleg!

foto: covasnamedia.ro

Categories
Opinii

Posibile explicații pentru scandările antimaghiare de la protestul de la Pitești

În ziua de 29 martie, la Pitești, au avut loc proteste anti-restricții COVID-19, în timpul cărora protestatarii au început să scandeze și celebrul „Afară, afară, cu ungurii din ţară!”. La momentul respectiv, totul părea inexplicabil și lipsit de orice legătură cu contextul, cu atât mai mult cu cât șansele ca vreun ungur să locuiască în Pitești sunt destul de mici. Și totuși o explicație există. 

O explicaţie a scandărilor anti-maghiare ar putea să-şi aibă originea în scandalul iscat înainte de protest, după meciul de fotbal dintre echipele naţionale de tineret, jucători sub 21 de ani, ale României şi Ungariei.

Meciul s-a jucat la Budapesta, în cadrul turneului final al Campionatului European şi a fost câştigat, la mare luptă, de echipa noastră. El a consfinţit, astfel, eliminarea din competiţie a Ungariei.

După joc, căpitanul formaţiei române, mijlocaşul Marius Marin (jucător al formaţiei italiene Pisa) a reclamat, într-o postare pe o reţea de socializare, faptul că jucătorii unguri i-au numit pe cei români „ţigani” pe toată durata meciului.

Federaţia Maghiară de Fotbal nu a luat deocamdată nicio măsură împotriva fotbaliştilor în culpă şi, foarte probabil, nici nu va lua vreodată.

Ţinând cont de acest context, precum şi de faptul că Piteştiul e un oraş în care se mănâncă fotbal pe pâine, e posibil ca scandările xenofobe de aseară să fi fost inspirate (şi) de evenimentele de la meciul de tineret Ungaria-România.

În orice caz, indiferent de motivele care au generat nevoia unor asemenea scandări, nu există nicio scuză care să justifice și să îndreptățească în vreun fel atitudinile și pornirile xenofobe. 

Sursă și Foto: argesulonline.ro

Categories
Locale Nationale Stiri

Scandările antimaghiare ale fotbaliștilor de la FCSB după finala cupei cu Sepsi OSK, pasibile de sancțiuni severe

Conducerea Federației Române de Fotbal (FRF) a sesizat Comisia de Disciplină în legătură cu scandările antimaghiare și jignitoare ale fotbaliștilor de la FCSB după meciul cu Sepsi OSK din finala Cupei României, a declarat pentru G4Media.ro șeful biroului de presă a federației, Cătălin Popescu.

Sesizarea a fost depusă de secretarul general al FRF, Radu Vișan, iar cazul se află pe rol. Potrivit articolului 54 din Regulamentul disciplinar al Federației, sportivii și oficialii care „în mod public, discriminează sau denigrează pe altcineva într-o manieră jignitoare pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, sex, origine etnică” pot fi suspendați pentru 6 jocuri la toate nivelurile, în cazul jucătorilor, echipei tehnice şi antrenorilor şi 4 luni pentru oficiali. În plus, clubul respectiv poate fi sancționat cu o penalitate de la 5.000 la 60.000 de lei.

Reamintim că, imediat după ce FCSB a câștigat Cupa României în fața echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, jucătorii bucureșteni au sărbătorit alături de câțiva membri ai galeriei și au strigat sloganuri antimaghiare și jignitoare la adresa echipei din județul Covasna.

Ladislau  Bölöni, fost fotbalist emblematic al Stelei, a condamnat dur comportamentul jucătorilor de la FSC. „S-au întâlnit două echipe apropiate de sufletul meu şi îmi pare rău pentru prostia care s-a petrecut după meci. Nu are nimic în comun cu fotbalul. Ce s-a întâmplat este la ani lumină de civilizaţie. Iar faptul că au fost implicaţi şi jucători e contrar principiilor unei echipe din care au făcut parte Duckadam, Belodedici, Lăcătuş, Tudorel Stoica, Bölöni sau Piţurcă”, a transmis  Bölöni, citat de Gazeta Sporturilor.

Potrivit GSP, tonul scandărilor a fost dat de Gheorghe Mustață, un lider al galeriei FCSB, eliberat din închisoare în luna ianuarie, după 6 ani petrecuți în spatele gratiilor pentru violență și șantaj prin taxe de protecție.

Sursa: g4media.ro 

Foto: captură video GSP Live