Categories
Locale Opinii

COVID-19: Unguri și români, înfrățiți în ură și rasism în județul Covasna

Observatorul de Covasna, cotidian local de referință în presa de limbă română din județul Covasna, a publicat joi, 09 aprilie, un articol intitulat „Frica de foame, mai mare decât de COVID-19”, în care se prezintă situația comunităților defavorizate din județ, în special a comunităților de romi, care trăiesc din alocații și ajutoare sociale sau, mai rău, care nu au niciun venit și, în această perioadă, nu mai pot lucra nici măcar ca zilieri.

„Dacă în prezent despre comunitățile cu cetățeni de etnie romă din județ se spune, cel puțin oficial, că au înțeles că nu e de glumit cu boala care a înghițit planeta, autoritățile locale se tem că oamenii nu vor putea fi ținuți în case prea mult timp, deoarece pentru cei fără venit, frica de foame va fi mai mare decât cea de COVID-19.”

Concluzia articolului

După zecile, poate chiar sutele de mesaje de solidaritate pe care le-am văzut postate în aceste zile de carantină pe rețelele de socializare, în incurabila mea naivitate, mă așteptam să văd reacții pozitive, cu atât mai mult cu cât, tot în mediul virtual, se vorbește demonstrativ despre cum ne va schimba radical această experiență și ce minuni interioare va produce ea în fiecare dintre noi. Probabil că „detenția” noastră trebuie să fie mai lungă de atât ca să poată produce în mod real transformările interioare anticipate în online, căci deocamdată, tot ce am văzut, când curiozitatea m-a împins să citesc comentariile, a fost o revărsare incredibilă de ură și rasism.

Români și maghiari, deopotrivă, și-au dat mâna virtual pe pagina de Facebook a ziarului menționat, înfrățindu-se în ură și rasism față de semenii lor sărmani, pentru care nu au avut decât vorbe de ocară în comentariile postate la articolul în discuție. Și asta, la doar o zi de la Ziua Internațională a Romilor, care se sărbătorește anual pe 8 aprilie.

Din multitudinea de mesaje pe care le-am citit cu o perplexitate greu de descris în cuvinte, am extras câteva afirmații care cel mai probabil ne vor face să mai gândim o dată înainte de a decide că, după ce învinge valul COVID-19, omenirea supraviețuitoare va învăța o lecție importantă. De fapt, oamenii nu învață niciodată nimic, așa cum nu au învățat nici din Holocaust și nici din alte orori cunoscute din paginile de istorie a umanității. Mai jos, selecția de comentarii:

  • Toată ziua la ei muzică și stau cu burțile la soare și voi îi faceți victime pt. leneveală … prostia omenească asta este!”
  • Ăștia nu vor muncă vor să iasă la furat că munca nu le place și umblă noaptea pe la 2 călare la furat pe Bolyai Janos.”
  • Bill Gates, eu zic că trebuie făcut ceva să dispară rasa asta care consumă oxigenul degeaba. Exact asta se face azi cu oamenii în vârstă.”
  • Nu doar în zonele defavorizate, și voi de la Observatorul de Covasna,de ce puneți poze de la Örkö[n.r. cartier de romi săraci din Sf. Gheorghe] și nu faceți poze la cîtiva batrîni bolnavi … și voi favorizați zona Örkö după cum se vede…ăia din Örkö trb. trimiși la muncă că primesc ajutor social degeaba, nu aduc nici un venit comunități doar pagubă la buget… chiar dacă sunt oameni și ei trb. să lucreze să-și cîștige pîine a și să plătească taxe… mai deschideți-vă ochii… sunt oameni care au lucrat au cotizat la stat și nu au nici un venit, măcar acel ajutor social care romii îl primesc…”
  • Că la prosti.le e permis orice că n-ai cu cine și culmea e căa autoritățile îi ajută chiar dk nu contribuie la stat cu nimic!!!!”
  • Nici o firmitură de pâine nu merităa rasa asta.”
Captură de ecran de pe pagina de Facebook a Observatorului

Ultimul comentariu m-a lăsat fără grai și respirație – îi aparține aceluiași comentator care cerea retoric de la Bill Gates exterminarea rasei. Înțeleg că unii dintre romi nu au comportamentul social cel mai plăcut și mai dorit de comunitățile lumii, dar de aici și până la pleda pentru uciderea lor în masă e totuși mult prea mult.

A existat, desigur, printre comentatori și o voce, a unui tânăr rom care a reușit să-și schimbe destinul prin forțe și eforturi proprii, care a încercat să facă un apel la înțelegere și empatie.  Desigur acei oameni nu reprezinta un interes social pentru pesoanele care “au multi bani” de ce ? Pana la urma si ei sunt oameni si ei vor sa supravietiuiasca cumva situatia asta in care ne aflam ! In loc sa cimentati prostii mai bine va ganditi cum sa ajutam acesti oameni , ca pana la urma si ei au familii copii si puneti va in locul lor daca voi nu ati avea ce sa le dati sa manance copii vostrii cum ar fi?”, spune el, dar fără să obțină schimbări evidente de poziție și atitudine.

Dincolo de demonstrația aceasta de intoleranță și neacceptare, aleg să mă agăț cu speranță de gândul că sunt mult mai mulți cei care, deși nu au postat un comentariu, se vor grăbi să sprijine familiile încercate mai mult decât ei, dovedind astfel că, da, umanitatea post COVID-19 va străluci în cele mai calde culori ale luminii, bunătății și empatiei. Sau că putem cel puțin să sperăm la o schimbare în acest sens, care poate pleca în acest caz de la ideea simplă că, totuși, romii sunt și ei oameni.

Mirela Cara-Dragu

Categories
Cultura si lifestyle Opinii

Presa în timpul și după COVID-19: Când ziarele mor, solidaritatea le poate salva?

Observatorul de Covasna, singurul ziar de limbă română din județ, care apare încă în format tipărit, riscă să treacă în online dacă românii din Covasna nu își unesc eforturile să îl ajute să depășească noua criză creată de nedorita pandemie.

Am ajuns în urmă cu vreo patru, cinci ani la Slatina, un oraș din Ucraina, situat la graniță cu Sighetu Marmației. Ne atrăsese, pe mine și pe colegii dintr-un proiect, faptul că în orășelul acela mic locuiau deopotrivă români și maghiari, ambii având statutul de minoritari. În cele câteva zile petrecute acolo, am descoperit între români și maghiari multe diferențe de abordare a acestui statut, dar una mi-a rămas adânc întipărită în memorie.

În Slatina, existau pe atunci – și poate mai există și azi – ziare locale, atât în limba română, cât și în limba maghiară. În mod cu totul surprinzător și greu de explicat într-o primă fază, am aflat că numărul abonaților la ziarul de limbă maghiară depășea cu mult numărul de abonați ai ziarului românesc, deși în oraș locuiau mult mai mulți români decât maghiari.

Am descoperit apoi că ungurii își susțineau ziarul făcând abonamente per membru de familie, nu doar per familie. Mi s-a părut uluitoare această solidaritate pe care eu nu o mai întâlnisem niciodată.

Azi, când omenirea este invitată la solidaritate, mă trezesc gândindu-mă tot mai des la comunitatea aceea de maghiari din sudul Ucrainei care, fără să știe, mi-a „vorbit” despre solidaritate. Mi-i imaginez pe toți luptând hotărât împreună pentru a face față situației pe care și ei sunt obligați s-o traverseze și știu că vor găsi cea mai bună cale de-a o face, pentru că ei știu să fie împreună.

M-am gândit la acei oameni o dată în plus și zilele trecute când, echipa redacțională a ziarului local Observatorul de Covasna, singurul ziar de limbă română din județul Covasna care a reușit să mai apară și în format tipărit până în prezent, anunța că e în pericol de a renunța la ziarul tipărit – celălalt ziar, Mesagerul de Covasna, s-a mutat exclusiv online, din lipsă de resurse financiare nu de foarte mult timp. Dispariția ziarelor tipărite este, desigur, efectul direct al posibilității oferite de tehnologia avansată a vremurilor pe care le trăim de a citi totul online, însă în zone precum Covasna, în care domnește acest joc al majoritarilor minoritari în țara lor și al minoritarilor majoritari într-un anume spațiu, existența ziarelor tipărite capătă un cu totul alt sens.

Astfel, echipa Observatorul de Covasna a lansat un îndemn către cititorii ziarului de a face un efort comun și a se abona în număr cât mai mare pentru a ajuta cotidianul să existe și după perioada neagră a lui COVID-19. Câți români au răspuns sau vor răspunde la acest apel rămâne însă de văzut.

Este cu atât mai greu de anticipat reacția lor cu cât cel mai probabil toți sunt obsedați de prezent, prevenție, statistici cu decese și vindecări, concentrându-se prea puțin pe viitor, singurul care ne va spune la un moment dat câți au înțeles să se solidarizeze și în această cauză.

În capul meu un singur lucru este cert, izolați sau nu, ungurii din Slatina (Ucraina) vor continua sistemul lor de abonare per cap de familie și, foarte probabil, demonstrând o solidaritate pe care parcă o au scrijelită în ADN, vor reuși să-și traverseze ziarul local și prin această „furtună” care ne sperie pe toți. Și, până aflu rezultatul, am să visez cu ochii deschiși cum, în context, un astfel de model de solidaritate se va autogenera și între românii din județul în care locuiesc.

În plus, voi sta cu ochii pe ziarele maghiare să văd care va fi și soarta lor, deși în cazul lor vor fi făcute finanțări externe. Dar – de ce să n-o spunem? – este și această finanțare tot o formă de solidaritate, dar de cu totul al tip, nu?

Mirela Cara-Dragu

Foto: Vintage photo created by Racool_studio – www.freepik.com