Tag: maghiari

Categories
Opinii

Studiu ISPMN: minoritarul istoric, superior minoritarului imigrant?

Cu siguranță vă mai amintiți cazul brutarilor veniți din Sri Lanka la Ditrău, Harghita, care a generat multe reacții față de maghiarii de acolo, pe care toată lumea i-a arătat cu degetul și i-a calificat drept rasiști. Printr-o întâmplare (sau nu), un studiu realizat de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale (ISPMN) din Cluj-Napoca, în cadrul European Values Study, și desfășurat înainte de debutul epidemiei de COVID-19, pare să dezvăluie că atitudinea celor din Ditrău nu este un exemplu de caz izolat. Studiul acesta a scos la iveală faptul că 54% dintre maghiarii din Transilvania nu ar accepta vecini imigranți. Însă nu asta este buba cea mai mare.

În studiu se arată că, pe lângă cei 54% care nu ar accepta sa aibă un vecin imigrant (dar oare ce-ar putea legal să facă?), 52% nu își doresc un vecin rom, 42% un vecin musulman și 38% un vecin de altă rasă. Deși se spune că rasismul nu are valențe și grade în care să poată fi măsurat, că el se manifestă sau nu, autorii studiului atrag totuși atenția asupra faptului că rezultatele trebuie privite în contextul crizei refugiaților din 2015 ce a dus la un discurs dominant anti-imigrație și anti-imigranți în statele Europei de Est, și mai ales Ungaria. „Atitudinea împotriva imigranților poate avea la bază mai multe componente atitudinale precum ar fi: imaginea concurenței pe piața forței de muncă, așa-numitul șovinism al bunăstării și, respectiv, teama de riscurile ce ar putea să apară sub aspectul siguranței și al securității. România înregistrează valori moderate în contextul țărilor est-europene, iar Ungaria valori mai ridicate. Maghiarii din Transilvania se apropie și de această dată mai mult de Ungaria, însă valorile înregistrate nu sunt cu mult mai mari decât în cazul Ungariei. Explicația ar fi că atitudinile anti-imigranți sunt formulate în termeni culturali în comunitatea maghiară”, explică autorii studiului.

Întorcându-ne puțin la cazul Ditrău, ceea ce li s-a reproșat cel mai mult atunci maghiarilor de către opinia publică din România a fost lipsa de empatie. Mulți se așteptau ca maghiarii, care de ani buni sunt în postura minoritarului care luptă pentru drepturile sale, să încerce mai degrabă să înțeleagă situația în care se aflau cei doi sri lankezi decât să îi respingă atât de vehement cum au făcut-o.

Întocmai cu autorii studiului, la momentul respectiv eu însămi am încercat să nu judec prea dur atitudinea maghiarilor din Ditrău, pentru reacția cărora am găsit explicații similare cu cele din studiul de la care am pornit. Pot înțelege că necunoașterea alterității, că precedentele create, că imaginea pe care și-au format-o unii oameni în lume conduc către teama care stârnește reacții de respingere, însă e ceva ce realmente nu pot înțelege: negarea dreptului celuilalt – mai ales când tu te zbați încontinuu pentru propriile drepturi.

Întrebați dacă sunt de acord ca imigranții „să-și păstreze obiceiurile și tradițiile specifice”, foarte mulți maghiari transilvăneni și-au exprimat dezacordul (aproape jumătate din respondenți). Acesta a fost șocul meu! Adică tocmai maghiarii, pentru care fiecare însemn cultural și identitar este sacru, să nege dreptul altor oameni de a își păstra însemnele lor? Pe ce temei?

Da, este foarte adevărat că există o enormă diferență de context între statutul de a fi maghiar în România, unde nu ai venit din proprie voință, ci împins de vrerea istoriei, și cel de imigrant, care teoretic este consecința unei alegeri asumate, dar totuși…

Imigranții nu sunt numai oameni care decapitează alți oameni în biserici sau pun bombe prin tot felul de locuri publice urlând „Allahu Akbar!”. Dimpotrivă, cei mai mulți sunt oameni care își văd de vieți și tind către o soartă mai bună. Ei au plecat, e drept, din țara lor din proprie voință, dar au fost împinși de sărăcie și de războaie care le răpeau dreptul la viață. A lor și a copiilor lor. Să ne temem de ei în baza informațiilor pe care le vedem la știri poate fi scuzabil într-o măsură oarecare, dar să pretindem de la ei să se lepede de obiceiurile și tradițiile care îi definesc, asta nu e decât o rea voință pentru care nu există o justificare. Nu alta decât cea din fabula lui Grigore Alexandrescu: „Noi vrem egalitate, dar nu pentru căței”.

Categories
Locale Stiri

Curtea de Apel de la Târgu-Mureş a hotărât definitiv că cimitirul militar din Valea Uzului este în proprietatea publică a comunei harghitene Sânmartin

Curtea de Apel de la Târgu-Mureş a respins marţi prin sentinţă definitivă acţiunea oraşului Dărmăneşti în vederea anulării hotărârii Consiliului Local Sânmartin prin care cimitirul militar din Valea Uzului a fost trecut în proprietatea publică a comunei.

Rezumatul sentinţei a fost publicată pe portalul tribunalelor din România. Curtea de Apel a respins, ca instanţă de apel, recursul primăriei oraşului Dărmăneşti împotriva hotărârii în prima instanţă, cu conţinut similar.

“Acum se deschide un nou capitol în procesele legate de cimitir, iar acesta va fi numai în favoarea noastră”, a apreciat primarul comunei Sânmartin, András Gergely, în mesajul video în care a comentat decizia.

La începutul lunii august 2019, oraşul Dărmăneşti a acţionat în justiţie comuna Sânmartin cu scopul de a anula parţial hotărârea din 2007 a consiliului local al comunei, prin care a fost declarat proprietate publică a localităţii din Ţinutul Secuiesc cimitirul militar din Valea Uzului şi clădirile dezafectate ale fostei cazărmi, din apropierea cimitirului. Hotărârea Consiliului Local Sânmartin a fost confirmată şi prin Hotărârea Guvernului nr. 299/2010.

În cursul procesului, Consiliul Local Dărmăneşti a invocat faptul că teritoriul cimitirului a fost inclus în inventarul proprietăţii private a oraşului moldovean încă din anul 1990, iar pe planul de urbanism general (PUG) aprobat în 1997 şi valabil până astăzi, cimitirul este marcat ca teren intravilan al oraşului. În schimb, comuna Sânmartin a prezentat instanţei cărţi funciare de la sfârşitul secolului al 19-lea, care demonstrează că teritoriul disputat este proprietatea comunităţii proprietarilor funciari din comunele Sânmartin şi Ciucani.

Apartenenţa localităţii Valea Uzului, astăzi nelocuită și a cimitirului militar fac obiectul nenumăratelor procese la tribunalele româneşti. O parte din aceste procese au fost iniţiate de Sânmartin, o alta de Dărmăneşti, iar un al treilea grup de procese a fost intentat de prefectul judeţului Bacău.

Sursa: stiriletransilvaniei.ro.

Categories
Locale Opinii Stiri

ALEGERI LOCALE: La Sfântu Gheorghe, David nu l-a învins pe Goliat. Rezultate catastrofale pentru comunitatea românească

La Sfântu Gheorghe, runda aceasta de alegeri locale a fost lipsită de orice emoții. Primarul Antal Árpád a câștigat detașat cu peste 76%, deși este prima oară după mulți ani în care, pentru funcția de primar al municipiului, s-au înscris în competiție 7 persoane. Cu toate acestea, pot afirma răspicat că Antal Árpád nu a avut contracandidați. Problema cea mai acută o reprezintă însă situația creată la nivelul Consiliului Local. Din cele 21 de poziții de consilieri locali, numai una va fi ocupată de un român, reprezentant al PNL, întrucât că celelalte partide nu au reușit să treacă pragul electoral de 5%. Aceasta înseamnă că, de fapt, românii din Sf. Gheorghe nu mai pot spune că sunt reprezentați în CL, ceea ce este de-a dreptul catastrofal.

Scriu aceste rânduri pe deplin conștientă că ele vor supăra mulți oameni – cu precădere pe cei care s-au aflat în joc și au pierdut ori pe cei care i-au susținut pe cei ce au pierdut. Și, ca să supăr și mai tare, o să relatez exact cum a decurs anul acesta scenariul de campanie electorală din Sfântu Gheorghe. N-a decurs! Tot ce am putut vedea în calitatea noastră de oameni de la care se așteaptă votul au fost pozele unor oameni afișate pe câteva aviziere din oraș, oameni ale căror fețe și nume nu ne spuneau nimic multora dintre noi. E drept că partidele lor le cunoșteam mai toți, dar asta nu a fost de ajuns pentru a atrage oamenii la vot. La locale, ca și la prezidențiale, oamenii votează oameni. Dacă omul nu are notorietate și nici nu și-o creează, mai bine stă acasă. 

Așadar, în timpul campaniei electorale, nu am văzut machete de presă, nu am văzut articole de presă în care candidații să își prezinte proiectele, nu am auzit spoturi radio, nu am văzut nici măcar reclame plătite pe Facebook (care sunt destul de ieftine și eficiente). Dacă se întâmpla să cunoști dinainte vreunul din candidați și să îl ai în lista de prieteni, pe pagina lui personală mai vedeai ceva mișcare, dar destul de timid. Așa se face că partidele românești au obținut foarte puține voturi, sub pragul de 5%, situația în cifre prezentându-se astfel: PSD cu 647 voturi, Alianţa USR-PLUS cu 544 voturi, Pro România cu 436 voturi, ALDE cu 249 voturi şi PMP cu 190 voturi. La mustață, PNL a ajuns la 5,78%, cu 801 voturi, având astfel un singur reprezentant în Consiliul Local, pe Liviu Comăneci – care este și singurul reprezentant al comunității române în următorii patru ani. 

În tot acest context, candidatul UDMR, Antal Árpád, deși ar fi câștigat și dacă nu își făcea campanie, a depus eforturi vizibile și foarte intense pentru promovare, fiind practic singurul candidat coerent care a folosit toate canalele de comunicare pe care le-a avut la îndemână.  Ce-i drept, maghiarii mai au urmărit o contracandidată, Tatár Imola (EMSZ), care s-a clasat pe locul doi cu 7.62% și care se pare că a fost ceva mai activă între cei care s-au pus cu UDMR – o spune și procentul obținut. 

În general, când vine vorba de români, la Sfântu Gheorghe și în orașele locuite majoritar de maghiari, bătălia nu se dă niciodată pentru postul de primar. Este de la sine înțeles că, matematic, este imposibil să depășești un candidat maghiar, atât timp cât criteriul etnic rămâne încă un factor determinant în alegeri. Adevărata bătălie se poartă, de fapt, pentru ocuparea unui număr cât mai mare de locuri în Consiliul Local, ceea ce garantează reprezentarea românilor la nivel municipal. 

În 2016, patru români au intrat în CL și, atunci, ni se părea că tot sunt puțini, pentru că indiferent cum, ar fi fost mereu în minoritate. În prezent, lucrurile stau mai rău. „Românii din Sfântu Gheorghe par să fi ajuns la concluzia că, de fapt, ei sunt și se simt reprezentați de UDMR”, cum descrie un bun prieten situația actuală, făcând haz de necaz. 

Dacă e să căutăm explicații, am putea spune că din cauza prezenței scăzute la vot și a contextului pandemic au stat lucrurile cum au stat. Adevărul este totuși acela că partidele politice românești au scos în față oameni lipsiți de notorietate pe care nici nu i-au susținut în niciun fel să se afirme și să strângă voturi. Rezultatele din acest an sunt poate cele mai slabe din istoria umtimelor decenii a orașului. 

Este foarte ușor să susții că Antal Árpád a avut bani de campanie și spate asigurat de UDMR sau că oricum, indiferent ce făceai, tot nu aveai nicio șansă, că ungurii tot cu ai lor votează. Eu aș fi tentată să cred că nu e chiar așa. Dacă ajungi să pui problema stfel, atunci de ce te mai înscrii în competiție? Nu mai bine stai acasă liniștit? – bine, că tot liniștit ai fost și în campanie, dar vorba vine.

Da, este foarte adevărat că matematic este imposibil să câștigi potul cel mare, dar dacă ai decis că te bagi, atunci dă din coate, ia surlițe și trâmbițe, fă ceva și treci pe locul doi! Am văzut în 2016 că se poate. Atunci, Mădălin Guruianu, consilier local PNL, și-a depus candidatura pentru postul de primar al municipiului și a luptat să aibă vizibilitate. Rezultatul a fost că s-a clasat onorabil pe locul al treilea cu 1.576 de voturi (aproape dublu față de ce a obținut PNL anul acesta).  Scorul său a fost destul de apropiat de cel al contracandidatului maghiar, Bálint József, care s-a clasat pe locul al II-lea cu 1.697 de voturi. Și atunci, ca și acum, Antal Árpád a câștigat detașat cu 13.522 de voturi (73%). Diferența este că, atunci, lumea știa cine mai candidează și a venit la vot. În acest an, nu a avut ofertă. 

Aș mai avea multe de spus, dar în dimineața aceasta am dat peste comentariul unui alegător la o postare despre rezultate, comentariu care sintetizează limpede cum a ajuns David să fie înfrânt de Goliat la Sfântu Gheorghe: „În afara faptului că mi-au invadat spațiul privat al Facebook-ului meu tot felul de candidați, când îi întrebam „Cum aveți de gând să bateți colosul UDMR, ce puteți face voi ăștia mici minoritari, ce planuri aveți ?” , îmi răspundeau scurt „Noi încercăm, sperăm, vrem” și atât. […]. De ce n-au cerut spații de emisii pe radio local, ziare locale în care să ne prezinte eșecurile actualului și cum ar vrea ei să facă lucrurile mai bine? Să visăm chiar la o dezbatere face-to-face cu primarul […] și cu toți contracandidații ? Nici o șansă. Și eu le-am zis la toți „contra-candidații” care se visau acolo sus: „Voi, de fapt, nu vreți nimic, decât să vă voteze lumea, să ocupați degeaba un post acolo, să treacă ziua, luna, anul și să vă luați lefurile degeaba”.

Foto: pixab

Categories
Stiri

REACȚIE ACIDĂ ActiveWatch, în cazul clasării dosarului „Valea Uzului”: Discursul instigator la ură nu trebuie să mai fie tolerat de procurori

ActiveWatch – organizație care militează pentru apărarea drepturilor omului și pentru o comunicarea liberă în interes public -critică decizia clasării dosarului „Valea Uzului”, printr-o scrisoare deschisă adresată Parchetului General și Ministerului Justiției.

Discursul instigator la ură nu trebuie să mai fie tolerat de procurori, arată ActiveWatch, făcând referire la sloganul utilizat de sătenii care au intrat în dispută pe tema cimitirului din Valea Uzului, respectiv: „Afara cu ungurii din țară”

https://www.facebook.com/ActiveWatch/posts/3599616143401023?__xts__%5B0%5D=68.ARDBuaW29MLmubUb8a7I4NUx8jjVgyICiGrZ2b7BefznPD4wl_1Kvz6s4EYdSnvlVLmuf56_JcFZfzfmlujCYDafHqDq2eawDOLiB2QqfEFpge9Gao2x-jCMShMGISlDVuowwwbMx7uCWOyha9sYLDlkeh-N8SjpGGhZ3bwI_fY-Zjfac3qw6lOU13Zg9by60z1h7bhL91t1Qtqi72FSYzOXpaB-x0UcEgA1VlDWEQvcRi0Uma3jQe4AT6UeJIwuYVg6Qai_BfSNIp0leDpBtWow9lDy5tK3xyQ8l5R8-viRKq_L3QWsZUe5RBGuvgy7z6HjbjUeuoXT7LVWIwKMZQ&__tn__=K-R

Reamintim incidentele din 6 iunie, 2019, când pe fondul disputelor locale pe tema cimitirului internațional din Valea Uzului, mai multe organizații românești s-au deplasat în zonă intrând în conflict cu enticii maghiari, dar și cu jandarmii. Mghairii au format un lanț uman, în înrcercarea de a împididca pătrunderea românilor în cimitir, ei au fost bruscați și loviți cu steaguri, pe fondul unor scandări de genul: „Afară cu ungurii din țară!”, „Marș afară din țară!”, „Marș la Budapesta!”, etc.

Dosarul penal deschis la vremea respectivă a fost clasat. Procurorul de pe lângă Judecătoria Moinești, Daniel Constantin Gălbează, care a instrumentat cazul a  decis că sintagma „afară cu ungurii din țară” este o „o presupusă lozincă antimaghiară care nu se încadrează la infracțiunea de incitare la ură și discriminare, pe motiv că nu vizează o categorie de persoane, ci o etnie”.

ActiveWatch solicită Inspecției Judiciare să se autosesizeze în cazul clasării dosarului Valea Uzului.

Mai jos, scrisoarea integrală transmisă de organizație:

„ActiveWatch își exprimă consternarea cu privire la unele dintre motivele invocate în ordonanța de  clasare a faptelor petrecute pe data de 6 iunie 2019 la Valea Uzului. Considerăm că atât Inspecția Judiciară, cât și Ministerul Justiției trebuie să ia măsuri care să transmită mesajul ferm că discursul instigator la ură nu este tolerat de parchetele din România.

Concret, procurorul Daniel Constantin Gălbează, care a redactat ordonanța de clasare, a hotărât că expresii precum „Afară cu ungurii din țară!” reprezintă „presupuse lozinci antimaghiare” care nu pot fi încadrate articolului 369 din Noul Cod Penal (Incitarea la ură sau discriminare) „aceste lozinci nefiind de natură să provoace incitarea publicului la ură sau discriminare, în condițiile în care incitarea trebuie să vizeze o categorie de persoane (de ex. persoane cu un anumit tip de handicap, homosexuali etc.) și nu o etnie”. 

Ne este greu să spunem care dintre afirmațiile procurorului Gălbează este mai aiuritoare! Nu vedem cum un apel clar la deportare (deoarece asta ar însemna scoaterea unor cetățeni în afara granițelor propriei țări) poate fi doar o „presupusă lozincă” împotriva acestora. Ce altă formulare ar fi trebuit să fie folosită ca procurorul să fie sigur de caracterul „anti” al acesteia, nu doar să-l bănuiască? 

Însă, în opinia noastră, ideea cea mai periculoasă promovată în ordonanța de clasare semnată de procurorul Gălbează este cea conform căreia “etnia” nu ar fi “o categorie de persoane”. Această redefinire înseamnă că, în accepțiunea procurorului, maghiarii sunt non-persoane. Iar cum legea apără doar persoanele, maghiarii pot fi dați afară din țară, așa cum naziștii au încercat să elimine prin Holocaust, alte două grupuri etnice, la fel de “non-persoane”: evreii și romii. Argumentul din ordonanța de clasare a procurorului legitimează orice faptă care ar pune în pericol grupurile etnice din România.

Desigur, există o explicație mult mai simplă decât această interpretare pe care ne îndoim că procurorul Gălbează a reușit să o gândească până la sinistra ei soluție finală. Probabil că procurorul nutrește, pur și simplu, rudimentare sentimente antimaghiare. Nu e singurul procuror xenofob și nu e în întregime vina lui, în condițiile în care Ministerul Public și Ministerul Justiției au făcut prea puține în ultimii ani ca să se asigure că procurorii români înțeleg și acceptă diversitatea și multiculturalismul și sancționează manifestările extremiste. Dovada carenței de pregatire în acest domeniu este numărul incredibil de mic de dosare trimise în judecată pentru discurs instigator la ură (Art 369 NCP și OUG 31/2002): din aproape 700 de cauze de pe birourile procurorilor în anii 2014 – 2018, doar 9 au fost trimise în instanță. ActiveWatch a făcut publice numerele actualizate în fiecare an în rapoartele anuale editate cu privire la discursul instigator la ură din România. 

Nu suntem de părere că autodeclarații daci liberi care i-au trimis pe maghiari în afara granițelor la Valea Uzului ar trebui să facă pușcărie. Ce tip de sancțiune ar fi necesară, Asta ar trebui să decidă judecătorii. Grav este, însă, că aceștia din urmă nu ajung să judece aproape niciun dosar de discurs instigator la ură, majoritatea covârșitoare fiind oprită de procurori prin clasări și NUP-uri. Această practică trebuie oprită iar instituțiile abilitate trebuie să dea un semnal serios ca nu se mai poate continua în acest mod.

De aceea, ActiveWatch solicită Inspecției Judiciare să se autosesizeze și să investigheze modul în care procurorul Daniel Constantin Gălbează a soluționat cazul Valea Uzului și solicită Ministerului Public și Ministerului de Justiție să consolideze eforturile de instruire a procurorilor cu privire la tratarea corectă a cazurile suspecte de discurs și infracțiuni motivate de ură.

ActiveWatch, prin Radu Răileanu”

Sursa: g4media.ro, Facebook.

Categories
Opinii

Sepsi OSK – dovada vie că visul urmat poate deveni realitate. Gândurile unei suporterițe venite din București

Fac parte din acea categorie a femeilor cărora trebuie să le desenezi ofsaidul ca să îl poată pricepe și nici atunci nu ai garanția că au înțeles cum stă treaba la acest capitol. În general, sporturile nu mă atrag absolut deloc, iar performanțele sportive nu reușesc să trezească în mine nicio emoție. Sunt conștientă de efortul, perseverența și dăruirea din spatele succeselor din domeniu, îmi dau seama de toate sacrificiile pe care le presupune viața unui sportiv de performanță, dar cu toate astea, mărturisesc fără jenă că, dacă de mâine s-ar decide că sportul în lume devine ilegal și nu se mai poate practica, eu nici măcar nu aș observa. Paradoxal, de câțiva ani încoace sunt o susținătoare înflăcărată a echipei de fotbal Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe și chiar merg pe stadion atunci când timpul îmi permite. Mai bine zis, mergeam înainte de pandemie. 

Vă întrebați, firește, dacă îmi dau seama ce mesaj contradictoriu transmit când spun toate acestea, însă cu răbdare, veți descoperi că totul are un sens. Când eram copil, îmi plăcea să mă joc mai mult cu băieții, pentru că lor nu li se cerea să fie cuminți, iar jocurile cu ei nu erau nicicând plictisitoare ca ale fetelor. Așa am ajuns să vin în contact nu doar cu fotbalul, ci și cu stadionul. Mergeam cu ei la fel și fel de campionate, susțineam câte o echipă în funcție de cine erau jucătorii, fluieram și mă agitam cot la cot cu ceilalți, de ai fi crezut că devin cel puțin Anamaria Prodan în viață. Nu era campionat național sau mondial pe care să nu îl urmăresc cu sufletul la gură la televizor și chiar făceam schimburi de surprize cu fotbaliști cu băieții din gașca mea, pentru a forma o colecție completă de la celebra gumă Final. O singură dilemă aveam pe atunci și am păstrat-o foarte multă vreme și după: cu echipa cărui club sportiv să țin și după ce criterii să fac eu selecția? De ce să țin cu Steaua sau Dinamo și nu cu Rapid? Pentru că între timp m-am luat cu viața și am renunțat definitiv la fotbal, am lăsat dilema nerezolvată și nu m-am mai gândit la ea niciodată. 

Asta până în 2017, când lucrând la un ziar local, am aflat că echipa de fotbal masculin din oraș, Sepsi OSK, a făcut o surpriză pe care nu mulți nici nu o visau: a fost promovată în Liga I de fotbal. Toată lumea în jur numai despre asta vorbea. Pe mine m-a surprins mai mult decât pe alții, pentru că departe cum mă țineam de evenimentele sportive, nici nu dădusem prea mare importanță campionatelor de fotbal despre care mai auzeam că se organizau prin oraș sau prin județ. Deh, ca femeia dezinteresată de fenomenul fotbalistic. Întâmplarea făcea însă să îl fi întâlnit personal pe actualul finanțator al clubului,  Diószegi László, cunoscut în oraș pentru calitatea pâinii care se fabrică în brutăriile sale. Făcusem cu dumnealui mai multe materiale și interviuri pentru ziar și aveam o colaborare bună. Știam despre pasiunea sa pentru fotbal, dar o tratasem ca pe un detaliu asupra căruia nu vedeam de ce să insist. Mereu amabil și plin de bunăvoință, omul îmi câștigase respectul și îi urmăream activitatea. Brutăria sa era destul de des premiată în diverse competiții despre care îmi plăcea să scriu, dar niciodată nu scriam ceva despre fotbal. 

În clipa în care am aflat că Sepsi OSK a luat naștere dintr-o pasiune pe care și-a manifestat-o paralel cu afacerea, investind timp, bani, speranță și încredere, așa cum scrie în istoricul de pe site-ul clubului, am fost fascinată. Îmi plac la nebunie oamenii care au visuri și care fac tot ce ține de ei să și le urmeze. Iar  Diószegi László tocmai demonstra concret sub ochii mei tot ce citisem ani de-a rândul în fel și fel de cărți motivaționale, cum că, dacă vrei ceva cu adevărat și te dedici cu toată ființa ta, acel ceva devine posibil și se produce în viața ta. Plină de o admirație nedeclarată până astăzi, am început să urmăresc echipa Sepsi. Mai mult, ziarul la care lucram realiza un caiet-program pentru primele meciuri ale echipei cu formațiile din Liga I. Astfel, după ani buni, dilema mea era rezolvată. Acum știam cu ce echipă să țin și de ce. 

Luați pe nepregătite de succesul pe care suspectez și azi că nu îl așteptaseră nici ei, cei de la club au făcut un efort heirupist să țină pasul cu ceilalți. Pentru că stadionul din Sfântu Gheorghe era prea mic, primele meciuri s-au disputat la Brașov. Apoi, într-un efort ce părea ireal, stadionul a fost amenajat corespunzător, au fost închiriate nocturne și, într-un timp destul de scurt, meciurile s-au mutat în oraș. Totul fierbea. Se schimbau antrenori, se făceau transferuri și concedieri, presa pusese reflectoarele pe oraș și începuserăm să simțim că avem echipă de Liga I. În primul an, miza fusese să scăpăm de retrogradare, căci odată ajunși mai sus nu era și sigur că vom rămâne. 

În zilele acelea clocotitoare, am descoperit că, de fapt, Diószegi László nu fusese niciodată singur în povestea aceasta. Clubul avea deja o galerie formată din oameni care au reușit să mă umple de emoție la primul meci la care am participat pe stadion. Băieții din galerie au un mod aparte de a încuraja fotbaliștii din teren, chiar în momentele în care sunt mai dărâmați. Îmi plac și cântecele lor, deși nu înțeleg decât un singur refren pe care îl și intonez. Asta îmi curmă puțin bucuria și recunosc că mi-ar plăcea ca, într-o zi, să cânte imnuri și în limba română.

Miercuri, după numai trei ani de Liga I, Sepsi OSK a ieșit pe locul II în finala cupei cu FCSB. Mulți au aplaudat câștigătorii cupei pentru că meritau, desigur. Eu prefer să-mi direcționez aplauzele către echipa Sepsi OSK pe care am văzut-o crescând și care a făcut performanță într-un timp scurt, adaptându-se din mers la succes. Felicitări tuturor și multe rezultate bune pe viitor! Felicitări, Diószegi László, pentru încăpățânarea de a face un vis să devină realitate! Chapeau!

Fotografii: sepsiosk.ro

Categories
Opinii

Gâlceava steagurilor s-a mutat la București

Marea distracție pentru internauți în acest weekend a fost cazul unei doamne din București pe care un polițist de la Brigada Rutieră a oprit-o în trafic, pe motiv că arborase steagul României pe mașină, depășind gabaritul acceptat de lege. 

Revoltată de motivul invocat de polițiști, femeia a postat pe Facebook înregistrarea video a incidentului, care a devenit virală în foarte scurt timp. Ca în mai toate situațiile de acest gen, în care imaginea Poliției Române este compromisă prin notorietatea pe care o capătă pe nepusă masă diferite cazuri, instituția a lansat rapid un comunicat cu intenția de a clarifica cele petrecute și de a justifica acțiunile zelosului angajat. 

„În data de 16 Iulie a.c., în zona Palatului Parlamentului, polițisti din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un grup de 7 autovehicule care se deplasau cu viteză redusă și foloseau avertizorul sonor, două dintre acestea având montate obiecte care depășeau dimensiunile autovehiculul și nu erau fixate corespunzător, riscând să se desprindă și să obtureze vizibilitatea conducătorului auto aspect care putea conduce la producerea unor accidente rutiere ( steaguri cu dimensiunea de 90cm x 135cm). Pentru a evita orice incident, polițiștii au procedat la verificarea conducătorilor auto, cărora le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au adresat recomandări referitoare la respectarea prevederilor legale. În ceea ce privește clipul video apărut în spațiul public, facem precizarea că nu a fost aplicată nicio sancțiune conducătorului auto în cauză, polițistul a adresat doar recomandări în ceea ce privește respectarea legii”, informează libertatea.ro.

Cât de necesar a fost gestul polițistului de la Brigada Rutieră în acest caz poate judeca fiecare dintre noi în funcție de propriile criterii și exigențe. Eu, în schimb, în calitatea mea de om care locuiește în Secuime, nu am putut să nu mă gândesc la ce amploare ar fi luat o asemenea situație dacă întâmplarea ar fi avut loc în zona noastră. Ce derapaje ar fi generat! Ce scenarii absurde ar fi născut! Cum ar fi delirat febril patrioții despre discriminări făcute pe față, cu nerușinare,  și despre polițiști „vânduți la unguri”, care nu îi mai lasă pe români să fie stăpâni în țara lor! Atât de ofertant ar fi fost subiectul, că aproape îmi pare rău că n-a fost să se întâmple aici, în Secuime. Nu știu câte vizualizări a avut filmarea care s-a viralizat în weekend, dar aș putea să pariez că accesările ar fi fost cel puțin triple în contextul descris anterior. Depășirea gabaritului ar fi depășit lejer granițele născocirii și – de ce nu? – și pe cele ale țării, ducând la noi conflicte diplomatice româno-ungare. Câte evenimente din istorie nu au pornit de la un aparent fleac? Mai ales în istoria recentă.  

Foto: Adevarul.ro

Categories
Internationale Nationale Stiri

Criza COVID, sursă de conflict între transportatorii români și maghiari în Ungaria

Un scandal de proporţii a izbucnit în Ungaria între transportatorii maghiari şi cei români din cauza epidemiei de coronavirus – relatează publicaţia ungară Világgazdaság, citată de Rador. „O treime din mărfurile ungare de export sunt transportate cu mult sub preţul pieței de transportatorii români” – a declarat publicaţiei ungare Federația Națională a Transportatorilor Privați din Ungaria. Din această cauză, transportatorii ungari au înregistrat deja pierderi de venituri în valoare de 50 de miliarde de forinţi. Federaţia cere intervenţia autorităţilor ungare.

Transportatorii ungari au înregistrat o scădere a veniturilor de 50 de miliarde de HUF în urma pierderii de teren pe piață față de firmele din România, arată Federația Națională a Transportatorilor Privați din Ungaria, la inițiativa căreia au avut loc în aceste zile o serie de consultări pentru protecția pieței, cu implicarea instituțiilor de specialitate. Potrivit Federației ungare există prețuri concurențiale periculoase în transportul de marfă, o treime din transportul pentru export din Ungaria fiind adjudecat sub preț de transportatorii români.

Federația ungară afirmă că, prin prețurile de transport care indică o activitate ilegală, ireală, sub nivelul cheltuielilor, camionagiii români, care deseori își asumă o serie de nereguli, exclud firmele ungare de pe piața din Ungaria, iar competiția privind oferta de prețuri s-a accentuat și mai mult în perioada crizei COVID-19.

Potrivit calculelor Federației ungare prețul pe km al cheltuielilor proprii este de 0,82 – 0,86 de EUR, iar în cazul unui transport cu o remorcă prelată, prețul mediu de transport pentru export este de 0,87 – 0,92 EUR, în condițiile în care,potrivit informațiilor de pe piață, prețul de transport de export de pe piața ungară practicată de companiile românești poate fi și de0,75 sau chiar 0,5 EUR pe km. 

Federația ungară solicită intervenția autorităților și solicită intensificarea controalelor în primul rând pe respectarea timpilor de odihnă, pe interzicerea petrecerii timpului săptămânal de odihnă de 45 de ore în mijlocul de transport, pe utilizarea unui combustibil potrivit standardelor obligatorii, pe eludarea sistemului de plăți de taxe rutiere, respectiv pe plata sancțiunilor contravenționale. Pentru gestionarea subiectului se va înființa un grup de lucru.

Totuși, reprezentanții transportatorilor români nu consideră fundamentate toate criticile formulate de colegii lor maghiari, arătând că situația este mai nuanțată. Potrivit lui Böjte Gábor, proprietar de firmă de transport din Sfântu Gheorghe, cea mai mare problemă rezultă din faptul că transportatorii negociează foarte rar cu beneficiarul direct.

„Fabricile postează marfa pe bursa online, transportul acestora fiind încredințat unor firme de logistică – transport (spedition), care rețin o parte importantă din prețul mai bun oferit de client, iar din această cauză firmele de transport primesc sume mai mici” – a explicat transportatorul român situația. De asemenea, transportatorii români arată că și firmele din Ungaria vânează transportul ieftin.

sursa: g4media.ro

foto: informateur.ro

Categories
Cultura si lifestyle Locale

Turist în Covasna. Aventurile unor bucureșteni cu bâjbâieli și uși închise-n nas. Galerie FOTO

Între multele lucruri care îl împiedică pe om să aprecieze la o valoare justă ceea ce are, se numără și obișnuința. Omul se obișnuiește ușor cu o casă confortabilă, cu o familie frumoasă, cu o mașină luxoasă, cu succesul etc. Mai mult decât că îi fură bucuria de a trăi, această obișnuință deșteaptă în el o convingere ciudată că totul i se cuvine, ceea ce îl transformă într-un individ incapabil de a mai manifesta vreun fel de recunoștință față de providență și de darurile acesteia. Realizez asta ori de câte ori merg în călătorii și rămân holbându-mă la frumusețea locurilor în care ajung pentru prima oară. De foarte multe ori mă trezesc fericindu-i pe localnici în mintea mea pentru norocul de a trăi în spații pe care le consider minunate. Uit că eu însămi am fost binecuvântată să ajung să locuiesc într-o zonă incredibil de ofertantă din punct de vedere peisagistic, cum este județul Covasna.

După cinci ani de locuit la Sfântu Gheorghe, s-a întâmplat să străbat împrejurimile în calitate de turist, o experiență nouă din care am desprins concluzii bune și mai puțin bune. Interesant la călătoria mea a fost faptul că am fost însoțită de doi vechi prieteni bucureșteni, hotărâți să descopere locurile și modul de viață de aici. Pentru că obișnuința deja mă orbește, am mizat în călătoria mea pe impresiile lor, pe care consider că merită să le împărtășesc. 

Ca oameni umblați prin lume, cei doi au venit la mine cu temele făcute. Au consultat internetul, au notat sârguincios fiecare obiectiv turistic promovat pe diverse site-uri – între care și celebrul www.visitcovasna.com – și, cu harta în mână, și-au construit meticulos trasee zilnice, clare și ordonate, în funcție de distanțe și proximități. Atrași îndeosebi de reputația castelelor și a conacelor din județ, și-au dorit în mod expres să ajungă la obiectivele turistice din Bicfalău, Zăbala, Arcuș, Micloșoara și Vârghiș, însă pe lista lor s-au aflat și alte localități precum Ozun, Ilieni, Valea Crișului, Cernat, Târgu Secuiesc, Sânzieni și orașul Covasna. Lăsând la o parte infrastructura despre care știm toți că este o problemă națională, cei doi turiști veniți din capitală – și eu împreună cu ei – s-au confruntat cu situații greu de anticipat. Primul inconvenient care le-a făcut călătoria mai puțin plăcută a fost faptul că obiectivele turistice sunt semnalizate sumar sau deloc. Ca să ajungă unde își doreau, chiar și cu ghidarea GPS-ului, au fost obligați să întrebe oamenii sau să caute cu concentrare clădirile pe care le vizau. În loc de indicatoare care să îți semnaleze clar unde te afli, ca turist care nu cunoști zona ești pus în situația de a te baza mai degrabă pe intuiția care îți spune „Aici trebuie să fie!” – pe bâjbâite, ca acum mulți ani. 

Un alt aspect extrem de important pentru orice vizitator care se informează în prealabil pe internet ar fi legat de necesitatea de a clarifica faptul că multe dintre conacele și castelele promovate ca obiective turistice de neratat în județ sunt, de fapt, proprietăți private. Pentru că nu se specifică foarte clar în ce măsură castele sau conacele sunt vizitabile, te poți trezi ca turist într-o situație cel puțin stânjenitoare. Așa a fost, de pildă, pentru prietenii bucureșteni care, aflați la Arcuș, nu au avut acces nici măcar în curtea imobilului, ceea ce a fost o mare dezamăgire pentru ei. Informați corespunzător, ar fi știut la ce să se aștepte sau poate nu ar mai fi bătut drumul până acolo. Prin urmare, cei care se ocupă de promovarea obiectivelor turistice din județ ar face bine să clarifice foarte clar care sunt muzee de stat, pe care le poate vizita oricine, și care sunt proprietăți private cu regim special. Castelele precum cel de la Zăbala nu sunt muzee, chiar dacă figurează pe lista atracțiilor turistice din regiune. Ar trebui incluse poate în rândul hotelurilor, căci modul lor de funcționare se apropie mai degrabă de acestea decât de un obiectiv turistic cu acces deschis oricui. 

În plus, în cazul celor de stat, ar fi util să existe clar peste tot nu doar informații despre valoarea și însemnătatea pe care o au, ci și indicații practice, legate de regulile de vizitare, de costul biletelor, de program, de posibilitatea de a primi un ghid etc. Cele mai multe dintre conace și castele nu au astfel de informații pe nicăieri. Totul este o chestiune de noroc. Nici măcar când ajungi la fața locului nu le găsești. Tot astfel cum, cu excepția unor magneți de frigider aduși la cerere sau a unor borcane de zacuscă, nu ai de unde să îți procuri suveniruri. Nu există nici materiale de promovare în mai multe limbi și nici tipărituri cu detalii privind domeniile respective pe care să le poți cumpăra și duce acasă. Totul trebuie păstrat în minte.  

În timp ce unele obiective sunt incorect promovate, altele sunt „supramarketate”, în sensul că li se fac prezentări pompoase și atractive, care sunt contrazise de lipsa de spectaculozitate pe care o au în realitate. 

Cât privește primul impact al oamenilor din alte zone cu aspectele sociale din Covasna, nu pot să nu pomenesc de nedumerirea pe care expunerea steagurilor secuiești și ale Ungariei pe casele sătenilor localnici o stârnește în mintea acestora. „Nu sunt o naționalistă, dar recunosc că nu am știut cum să interpretez arborarea acestor steaguri pe casele oamenilor și, până nu am primit câteva lămuriri, am fost tentată să percep afișarea lor ca pe ceva ostil”, mărturisește prietena cu care am călătorit. 

Pe de altă parte însă, cea mai mare surpriză le-au oferit-o celor doi bucureșteni chiar oamenii locurilor, care nu doar că au răspuns și au oferit informații în limba română, dar au și demonstrat o amabilitate, o politețe și o deschidere greu de imaginat după prezentarea în presa centrală a unor incidente precum „micul de la Kaufland”. „Mie mi-a plăcut la Covasna. A fost o experiența faină, dar dacă ești genul turistului obișnuit, e greu să faci ce am făcut noi: să îți iei atâtea uși în nas pe proprietățile private și să bâjbâi după locuri. Mai bine te duci și stai la Spa la Balvanyos și gata”, a fost concluzia celuilalt prieten, care crede că zona trebuie promovată cu mult mai mult profesionalism și responsabilitate.

Fotografiile sunt realizate de cei doi turiști.

Categories
Interviuri Opinii

Noi precizări în EXCLUSIVITATE: În educație, „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară” nu există!

După intenția de a fura Ardealul, marele reproș adus comunității maghiare din România este acela că refuză să învețe și să vorbească limba statului. Oricâte explicații s-au oferit în timp despre dificultatea la care sunt supuși elevii maghiari când vine vorba despre modalitatea de predare a limbii române în școli, răspunsul celor din banca acuzării e mereu același: „Să învețe, domne, limba română că trăiesc în România! Sau să plece la ei în Ungaria dacă nu le convine” – desigur, cu variante multiple, deseori grosolane, ale acestei idei.

Deși lucrurile par a începe să se schimbe, în sensul că cineva în zona guvernamentală începe să accepte că un minoritar care acasă, pe stradă și la școală vorbește exclusiv în limba maternă trebuie ajutat și susținut să învețe limba statului. Metoda de până acum, prin care copiii maghiari foloseau aceleași manuale și răspundeau la aceleași cerințe cu cei români, în mod clar nu a fost eficientă și nu are rezultate pozitive. Din informațiile primite de la Inspectoratul Școlar Județean Covasna reiese că noile programe școlare pentru minoritatea maghiară s-au aliniat directivelor europene, ceea ce naște speranța unei schimbări într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, chiar dacă prezentul nu diferă de ce a fost până acum.

Totul este cu atât mai încurajator, cu cât perspectiva din care cadrele didactice din regiune privesc lucrurile este nu doar pragmatică, ci aproape poetică.

„Limba română este, pentru minoritatea maghiară, limbă ne-maternă care îi oferă minorității maghiare competențele lingvistice necesare inserției sociale. Limba română este un instrument de comunicare care îi formează elevului de etnie maghiară, pe lângă competența lingvistică, competența culturală, interculturală, respectiv competența suport pentru dezvoltarea personală”,

Kiss Imre, în exclusivitate pentru contact-kontakt.ro„

Prin aceste fraze, inspectorul școlar general Kiss Imre dovedește nu doar că maghiarii vor să învețe română, ci și că o percep ca pe o investiție necesară pentru propria dezvoltare și pentru formarea lor ca persoane multiculturale.

Este de netrecut cu vederea modul subtil și elegant prin care inspectorul Kiss Imre abordează și corectează formularea care naște controverse și generează conflicte, respectiv „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară”. Pentru românii patrioți, vehicularea acestei sintagme este un fel de blasfemie și se traduce adesea ca o raportare eronată și ostilă a etnicilor maghiari la limba statutului. Or, înlocuirea termenului „străină” cu „ne-maternă” este o soluție pe cât de rafinată, pe atât de împăciuitoare. De altfel, inspectorul a făcut precizarea că nici în Legea Educației Naționale nu există noțiunea de „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară”, noțiune care este uzitată eronat, așadar, îndeosebi în presă și în spațiul public.

Prin urmare, lămurită fiind terminologia optimă de exprimare a problemelor din prezent, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de faptul că există un cadru legal care ne umple tuturor sufletele de speranțe, întrucât aflăm că au fost elaborate programele noi începând cu clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, la disciplina limba română studiată de minoritatea maghiară, pentru a facilita învățarea limbii române și mai ales comunicarea în limba română. Ne mai rămâne apoi să așteptăm ca toate aceste aspecte cuprinse în legislație să se și implementeze realmente, iar problema limbii române să devină pentru generațiile viitoare de maghiari doar o amintire în fața căreia vor zâmbi îngăduitor.

Mirela Cara-Dragu

Categories
Opinii

Memoria-fenomen, atuul elevilor maghiari la proba de limba și literatura română de la Bacalaureat. Lămuriri în EXCLUSIVITATE de la inspectorul școlar general Kiss Imre

A devenit deja o obișnuință să ne începem vara cu comentarii despre rezultatele obținute de absolvenții de liceu la examenul de Bacalaureat. Ne dăm cu părerea despre cât de ușoare au fost subiectele, cât de puțini promovează, cât de prost e sistemul sau cât de inutile pentru viață sunt informațiile pe care le asimilează copiii în școlile de la noi și ne alarmăm inflamați cu privire la soarta de mâine a țării care, credem noi, se va umple de incompetență. 

În ce măsură limba română este sau nu utilă pentru un tânăr maghiar din România zilelor noastre numai el și familia lui pot decide. Un lucru este însă cert: tineri maghiari care vorbesc fluent limba română sau la un nivel conversațional mediu sunt din ce în ce mai puțini. Fenomenul este complex și nu ține numai de lipsa lor de interes față de limbă, ci și de felul în care aceasta este predată în școli, unde miza nu pare a fi câtuși de puțin aceea ca maghiarii să ajungă să vorbească românește. Dimpotrivă, analizând fenomenul, ai senzația că cineva are un interes ascuns să îi împiedice pe elevii maghiari să cunoască limba statului – dar aceasta este o altă discuție și merită tratată separat. 

Revenind la Bacalaureat, un examen care are limba și literatura română ca probă obligatorie pentru toată lumea, în Secuime am observat un paradox care mă frământă și pe care l-am mai abordat și cu alte prilejuri. După cum am afirmat deja, copiii și tinerii care înțeleg și vorbesc limba română sunt puțini – mai puțini decât cei care iau Bacul. Cu toate acestea, rata de promovabilitate din zonă nu diferă în general prea mult față de cea de la nivel național. De pildă anul acesta, după contestații, 62, 17% din elevi (atât de la liceele cu predare în limba română, cât și de la cele cu predare în maghiară) au luat Bacul în județul Covasna. Harghita are un procent mai mic, respectiv 57,54% – deci mai mult de jumătate. În acest context, similar de la an la an, nu se poate să nu te întrebi cum poate cineva care nu stăpânește o limbă, în cazul de față limba română, să scrie și să vorbească despre scriitori și operele acestora, astfel încât să obțină note de trecere – uneori chiar și note de 8, 9 și 10. Cum să pricepi Creangă, Caragiale, Slavici, Eminescu, Rebreanu, Sorescu etc., cum să pătrunzi tainele figurilor de stil și sensurile frazelor, când tu nu cunoști termeni de bază precum „sprânceană”, „gogoșar”, „nasture” sau „pătlăgea”? Și cum să mai și scrii despre toate astea?

O discuție pe această temă am avut-o în 2015 cu inspectorul general de la IȘJ Covasna, Kiss Imre, care mi-a oferit o explicație publicată atunci în ziarul local Observatorul de Covasna. 

„De ani de zile se vorbește despre acest aspect. Însă elevii care intră la liceu și care vor să ajungă mai departe la facultăți învață lecturi, fraze, poezii. Le memorează pur și simplu ca să ajungă la o performanță. Faptul că ei în viața de zi cu zi nu vorbesc limba română se explică prin lipsa orelor de conversație. Ei au 4-5 ore de română pe săptămână, dar la orele acelea nu comunică efectiv în limba română, de aceea ei doar memorează lecțiile“, a explicat Kiss Imre. 

De atunci, am mai cunoscut părinți și elevi care au confirmat că memorarea este soluția de bază pentru promovare la proba de limba și literatura română de la Bac sau de la Evaluarea națională. 

E drept că memorarea comentariilor este încă o practică obișnuită în școlile din România, dar, personal, consider că este de-a dreptul imposibil să memorezi atât de multe texte într-o limbă pe care nu o înțelegi. Deși cunosc câteva expresii uzuale în limba maghiară și sunt puțin familiarizată cu scrierea, sunt absolut convinsă că nu aș reuși niciodată în această viață pe Terra să memorez ceva scris de Sándor Petőfi sau Áron Tamási, ori să învăț comentarii pe de rost despre opera lor. Dar în cazul meu această neputință a fost valabilă și pentru autorii români. Nu îmi aduc aminte să fi învățat vreodată pe de rost un comentariu. Nici măcar cu riscul de a primi o notă mică la teză. De aceea, manifest un respect imens pentru toți copiii care au răbdarea să facă așa ceva și care reușesc să stocheze atât de multă informație pe „hard-urile” lor. 

Dacă prezentul seamănă încă izbitor de mult cu trecutul, viitorul se arată ceva mai promițător pentru elevi. Inspectorul școlar general, Kiss Imre, ne-a informat, la solicitarea contact-kontakt.ro, că lucrurile încep să se îndrepte într-o direcție nouă și că noile programe școlare pentru minoritatea maghiară s-au aliniat directivelor europene. Asta înseamnă că au fost elaborate programe noi, începând cu clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a (an școlar 2020-2021), la disciplina limba română studiată de minoritatea maghiară pentru a facilita învățarea limbii române și mai ales comunicarea în limba română.

„Având o nouă paradigmă, și anume cea comunicativ – funcțională, programa disciplinei Limba și literatura română pentru minoritatea maghiară, determină o abordare specifică a predării – învățării limbii române și, prin urmare, conceperea unor subiecte la examenul de Evaluare națională adaptate acestui nou tip de programă. Fiind programe diferite de studiu a limbii și literaturii române și subiectele vor fi diferite, respectând astfel paradigma programei specifice”

Kiss Imre

Inspectorul a adăugat că în acest an școlar, la simulare, ar fi trebuit aplicat acest tip de subiect pentru elevii din clasa a VII-a, ceea ce nu s-a întâmplat, cel mai probabil din cauza pandemiei. Înțelegem deci că, de fapt, în practică nu s-a schimbat nimic. Încă. Putem totuși spera, pentru că știm deja că speranța moare ultima. Dar, până când faptic examinarea elevilor maghiari va fi diferită de cea de până acum, aceștia ar face bine să-și antreneze memoria, căci promițătorul viitor nu pare prea aproape.

Mirela Cara-Dragu

Foto: adevarul.ro