Regulile de participare la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, din 22 mai 2021

Potrivit Ordinului arhiepiscopului Gergely Kovács transmis către parohii și publicat pe portalul de ştiri comun al diecezelor romano-catolice transilvănene, Romkat.ro, la evenimentul de la Șumuleu Ciuc, din 22 mai, pot participa 22 110 pelerini care sosesc din altă parte. Cu toţii vor trebui să poarte nişte ecusoane, pe care le vor putea obţine de la parohiile lor. Celor din Miercurea Ciuc li se vor pregăti alte 15 000 de ecusoane, însă celor din localitate li se va asigura accesul la eveniment şi în baza prezentării unui act de identitate care atestă domiciliul. 

Potrivit arhiepiscopului, anul acesta nu va exista posibilitatea călătoriei cu autobuzul, iar participanţii vor trebui să respecte regulile cu privire la purtarea măştii şi păstrarea distanţei. Gergely Kovács a sugerat ca pelerinii să fie aleşi, pe cât posibil, dintre cei care au fost vaccinaţi împotriva coronavirusului. Arhiepiscopul a cerut, de asemenea, ca grupurile de pelerini să nu intre în clădirea bisericii. 

Cele mai multe locuri le sunt asigurate celor care aparţin grupurilor din protopopiile din Secuime. Potrivit listei, la pelerinaj pot participa 5400 de credincioşi din Ciucul de Jos, 6600 din Ciucul de Sus, 2000 din zona Odorheiului Secuiesc, 1500 din zona Gheorgheni, 1500 din zona Târgu Secuiesc şi zona Covasnei. Protopopiatului din Cluj i se asigură 210 locuri, episcopiilor din Timişoara, Oradea şi Satu Mare, câte 500 locuri, iar ceangăii din Moldova vor putea fi prezenţi în număr de 450. 

Comunicatul nu precizează care este modul în care pot participa la eveniment pelerinii din alte ţări sau membrii altor confesiuni religioase. Arhiepiscopul Gergely Kovács a precizat, totodată, că se află în curs de elaborare metodologia comună a Ministerului Sănătăţii şi a Secretariatului de Stat pentru Culte, care reglementează participarea la pelerinajele religioase. 

Participarea la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc se va alinia prevederilor acesteia. 

În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc vineri, 14 mai, la Şumuleu Ciuc, organizatorii pelerinajului au clarificat mai multe detalii. Erik Urbán, şeful Ordinului Franciscan din Transilvania, a spus că celor care aparţin altor confesiuni, însă doresc să sărbătorească împreună cu credincioşii romano-catolici, li se sugerează să ia legătura cu parohia romano-catolică din localitatea lor sau cu cea mai apropiată dintre parohii. 

Attila Korodi, primarul oraşului Miercurea Ciuc, a adăugat că nu există vreo interdicţie cu privire la sosirea unor pelerini din Ungaria şi din alte ţări, însă cu toate acestea, organizatorii le sugerează acestora să aleagă să urmărească evenimentul de acasă, prin intermediului transmisiunilor live pe internet şi prin televiziune. Dacă totuşi aleg să pornească la drum, să ia legătura cu delegaţia din oraşul înfrăţit. Edilul a adăugat că este recomandat ca toată lumea să aibă un ecuson, însă la eveniment pot participa şi persoane care nu au obţinut unul. Korodi a subliniat, însă, că nu este permisă călătoria cu autobuzul şi că autorităţile vor face verificări în acest sens. 

Attila Korodi a relatat şi faptul că Ministerul Sănătăţii şi Secretariatul de Stat pentru Culte au elaborat metodologia comună care reglementează participarea la pelerinajele religioase. Potrivit acestuia, purtarea măştii va fi obligatorie pe tot parcursul evenimentului, iar grupuri pot fi formate numai din persoane care locuiesc în aceeaşi gospodărie; familiile trebuie să păstreze o distanţă de un metru şi jumătate una faţă de celelalte. 

Primarul a mai spus că în ziua pelerinajului vor fi deschide doar magazinele şi restaurantele existente în oraş; a fost interzisă amplasarea unor standuri temporare pe strada pe care se trece către Şumuleu Ciuc. Prin această măsură se doreşte evitarea creării unei aglomeraţii pe drumul care duce spre eveniment. Din acelaşi motiv, după sfânta liturghie, spectacolul „Patimile lui Hristos” va avea loc în acelaşi loc. Csaba Borboly, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a declarat că la locul evenimentului vor fi create sectoare separate pentru pelerinii din fiecare dintre zone, iar oamenii vor fi ghidaţi către locul potrivit cu ajutorul unor voluntari. Politicianul a adăugat că panglicile de rugăciune care sosesc din ţări îndepărtate vor fi purtate de către pelerini care sosesc pe cai.

Erik Urbán a anunţat că anul acesta pelerinilor le va fi disponibilă, în premieră, şi o aplicaţie pe telefon mobil. Aplicaţia Csíksomlyó poate fi descărcată pe telefoanele mobile şi va oferi o serie de îndrumări şi informaţii utile. Sfânta liturghie din ziua de Rusalii va avea loc la data de 22 mai, începând de la ora 12:30. Pelerinajul va fi transmis live pe postul public de televiziune din Ungaria, televiziunea Duna. 

În Miercurea Ciuc şi în judeţul Harghita, rata de infectare rămâne scăzută. În ultimele două săptămâni, aceasta a fost de 0,52în oraş şi de 0,81 în judeţ. În ultimele 24 de ore, în judeţul Harghita au fost înregistrate 15 noi cazuri de infecţie cu coronavirus.  

Sursa: hirado.hu

Foto: punctul.ro