Propunere legislativă UDMR: alocațiile copiilor diferențiate în funcție de veniturile părinților

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat luni că a propus în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale o diferenţiere a alocaţiilor pentru copii în funcţie de veniturile familiilor.

„Am vorbit de alocații pentru copii, rămâne varianta Senatului. Asta înseamnă că creșterea de 20% se va operaționaliza începând cu 1 ianuarie. Noi am propus o schimbare de filosofie pentru alocațiile copiilor, să legăm de venituri și să fie deductibilă din impozitul după venit. Deci, este o schimbare propusă, pe care o vom discuta în acest an, în așa fel încât să încercăm să introducem începând din anul 2023”, a afirmat Kelemen Hunor, într-o declarație acordată presei, la Palatul Parlamentului.

La rândul său, vicepremierul Dan Barna, copreședinte USR PLUS, a declarat că varianta propusă de UDMR va fi analizată, potrivit Agerpres.

„Subiectul nu a fost detaliat foarte mult în această şedinţă. S-a convenit într-adevăr că avem creşterea de la începutul anului viitor, aşa cum e deja comunicat în spaţiul public, urmând apoi să vedem şi în funcţie de buget cum va fi următorul cadru. A fost şi varianta pe care domnul Hunor a prezentat-o, aceea de a veni cu o variantă îmbunătăţită, prin care să creăm un mecanism în care resursele să fie direcţionate pentru acei copii care au nevoie. (…) Este un subiect care a fost deschis de colegii de la UDMR şi am zis că vom discuta pe o astfel de formulă, nu s-a înaintat mai mult, analizăm şi o astfel de variantă”, a spus liderul USR PLUS.

Sursă: digi24.ro

Foto: economica.net