După intenția de a fura Ardealul, marele reproș adus comunității maghiare din România este acela că refuză să învețe și să vorbească limba statului. Oricâte explicații s-au oferit în timp despre dificultatea la care sunt supuși elevii maghiari când vine vorba despre modalitatea de predare a limbii române în școli, răspunsul celor din banca acuzării e mereu același: „Să învețe, domne, limba română că trăiesc în România! Sau să plece la ei în Ungaria dacă nu le convine” – desigur, cu variante multiple, deseori grosolane, ale acestei idei.

Deși lucrurile par a începe să se schimbe, în sensul că cineva în zona guvernamentală începe să accepte că un minoritar care acasă, pe stradă și la școală vorbește exclusiv în limba maternă trebuie ajutat și susținut să învețe limba statului. Metoda de până acum, prin care copiii maghiari foloseau aceleași manuale și răspundeau la aceleași cerințe cu cei români, în mod clar nu a fost eficientă și nu are rezultate pozitive. Din informațiile primite de la Inspectoratul Școlar Județean Covasna reiese că noile programe școlare pentru minoritatea maghiară s-au aliniat directivelor europene, ceea ce naște speranța unei schimbări într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, chiar dacă prezentul nu diferă de ce a fost până acum.

Totul este cu atât mai încurajator, cu cât perspectiva din care cadrele didactice din regiune privesc lucrurile este nu doar pragmatică, ci aproape poetică.

„Limba română este, pentru minoritatea maghiară, limbă ne-maternă care îi oferă minorității maghiare competențele lingvistice necesare inserției sociale. Limba română este un instrument de comunicare care îi formează elevului de etnie maghiară, pe lângă competența lingvistică, competența culturală, interculturală, respectiv competența suport pentru dezvoltarea personală”,

Kiss Imre, în exclusivitate pentru contact-kontakt.ro„

Prin aceste fraze, inspectorul școlar general Kiss Imre dovedește nu doar că maghiarii vor să învețe română, ci și că o percep ca pe o investiție necesară pentru propria dezvoltare și pentru formarea lor ca persoane multiculturale.

Este de netrecut cu vederea modul subtil și elegant prin care inspectorul Kiss Imre abordează și corectează formularea care naște controverse și generează conflicte, respectiv „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară”. Pentru românii patrioți, vehicularea acestei sintagme este un fel de blasfemie și se traduce adesea ca o raportare eronată și ostilă a etnicilor maghiari la limba statutului. Or, înlocuirea termenului „străină” cu „ne-maternă” este o soluție pe cât de rafinată, pe atât de împăciuitoare. De altfel, inspectorul a făcut precizarea că nici în Legea Educației Naționale nu există noțiunea de „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară”, noțiune care este uzitată eronat, așadar, îndeosebi în presă și în spațiul public.

Prin urmare, lămurită fiind terminologia optimă de exprimare a problemelor din prezent, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de faptul că există un cadru legal care ne umple tuturor sufletele de speranțe, întrucât aflăm că au fost elaborate programele noi începând cu clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, la disciplina limba română studiată de minoritatea maghiară, pentru a facilita învățarea limbii române și mai ales comunicarea în limba română. Ne mai rămâne apoi să așteptăm ca toate aceste aspecte cuprinse în legislație să se și implementeze realmente, iar problema limbii române să devină pentru generațiile viitoare de maghiari doar o amintire în fața căreia vor zâmbi îngăduitor.

Mirela Cara-Dragu