Deși dezbătută intens în ultimii ani, problema limbii române pentru maghiari pare să nu își fi găsit încă soluția. Rezultatele simulării pentru examenul de evaluare națională (clasa a VIII-a) au demonstrat o dată în plus cât de străină este, în fapt, limba română pentru copiii maghiari – chiar și în contextul în care la probă au fost supuși elevi care au învățat după o arie curriculară special creată în scopul de a înlesni procesul de învățare. Problema de fond este generată însă de două aspecte esențiale: lipsa unor metode eficiente de aplicare a acestei noi arii curriculare și separarea oamenilor la nivel social pe criterii lingvistice.
Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR) a atras atenția printr-un comunicat preluat de presa națională, că sub 40% dintre elevii de etnie maghiară au luat notă de trecere la examenul de limba română de la evaluarea națională. În acest context, UCDMR a solicitat schimbarea radicală a modului de predare a limbii române (ca limbă străină, nu ca limbă maternă). În loc să se concentreze pe identificarea problemei de fond și pe căutarea de soluții, atenția multora s-a îndreptat spre terminologie. După celebrul obicei al formelor fără fond, sintagma „limba română ca limbă străină” a reprezentat pentru unii singura și cea mai mare problemă – care i-a îndreptățit probabil în mintea lor să se oprească în acest punct.
Ne convine sau nu, limba română nu va fi niciodată limbă maternă pentru etnicii maghiari sau pentru alți minoritari din țara noastră. Asta este o stare de fapt, iar subiectul ar trebui închis odată pentru totdeauna. Cu atât mai mult cu cât, etnicii maghiari jonglează mai nou cu mult mai satisfăcătoarea formulare de „limbă ne-maternă”, care ar trebui considerată soluția pentru orgoliile naționalist-sensibile.
Problema de fond rămâne însă alta și tot nerezolvată. Ea a fost foarte bine evidențiată de UCDMR în comunicările oficiale transmise: „Predarea limbii române, în special în județele cu populație preponderent maghiară și în comunitățile izolate lingvistic, necesită utilizarea unor metode de predare a limbilor moderne”. „Rezultatele slabe s-au datorat, parțial, faptului că atunci când a fost introdus noul curriculum, în urmă cu patru ani, nu au fost adoptate măsuri suplimentare, menite să schimbe abordarea predării limbii române” – exact cum de multe ori Parlamentul Român emite legi care nu pot fi aplicate din lipsa unei metodologii care fie întârzie nepermis de mult, fie nu mai apare niciodată.
Ceea ce se adaugă tuturor acestor probleme, dar nu este menționat, este și problema separării sociale a oamenilor și a copiilor pe criteriu etnic. Sfântu Gheorghe poate oferi un exemplu în acest sens. Chiar dacă există încă grădinițe și școli cu predare mixtă – adică au și clase cu predare în limba română, și clase cu predare în limba maghiară – copiii nu sunt încurajați să se intersecteze unii cu alții. Ei se separă sau se apropie unii de alții în mod natural, împinși de nevoia de a comunica în modul care le este cel mai la îndemână, respectiv limba maternă. Până în prezent, nu am auzit de nicio grădiniță sau școală generală, sau de vreo inițiativă a Inspectoratului Școlar Județean, care să inițieze programe constante și susținute de apropiere a copiilor români și maghiari. Când ajung la liceu, deja devine prea târziu pentru apropiere. Zidul invizibil dintre foștii copii mici își manifestă prezența atât de firesc în cazul adolescenților, de parcă ar fi vizibil.
În mod real, dincolo de arii curriculare, manuale și dezbateri, în prezent au șansa reală de a învăța limba română doar două categorii de copii maghiari: cei proveniți din familii mixte și cei proveniți din familii de maghiari care își înscriu copiii la grădiniță în clasele cu predare în limba română. Aceștia sunt probabil și cei care se încadrează în procentul de 40%.
Sursă: edupedu.ro
Foto: kqed.org