Guvernul Ungariei continuă să furnizeze măști pentru Transilvania

Încă 1,2 milioane de măşti de protecţie au ajuns în Transilvania cu sprijinul Guvernului Ungariei, a anunţat UDMR, miercuri. Potrivit comunicatului UDMR, în urma agravării situaţie epidemice, noul transport de măşti de protecţie a ajuns în Transilvania datorită preşedintelui Chi Fu Investment Group, Frank Liu, cu sprijinul guvernului maghiar. Cele 1,2 milioane de măşti chirurgicale vor ajunge, şi de data aceasta, la personalul Fundaţiei Sf. Francisc din Deva şi la copiii aflaţi în îngrijirea acesteia, respectiv la Fundaţia Caritas şi Fundaţia Diakonia, precum şi în şcoli, cămine de bătrâni, instituţii sanitare şi biserici din 16 judeţe transilvănene.

UDMR şi-a exprimat recunoştinţa faţă de donatorul Frank Liu, respectiv Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, care a facilitat transportul de măşti.

În comunicat se aminteşte că în urma solicitării UDMR, în primăvară au sosit două ajutoare de urgenţă din Ungaria. Atunci, instituţiile şi organizaţiile din Transilvania au primit măşti, mănuşi, costume de protecţie şi dezinfectanţi.

Sursa: hirado.hu

Foto: noi.md