În jur de 65 de copii care învață la școli cu predare în limba maghiară au participat la un concurs de recitare a versurilor lui Mihai Eminescu. Concursul a fost organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, și s-a desfășurat în format online.
Juriul, format în general din profesori de limba și literatura română, au punctat, printre altele, dicția, corectitudinea textului, intonația, originalitatea interpretării și expresivitatea.
Copiii au recitat din poezii ca „Dorință”, „De ce nu-mi vii”, „Revedere”, „Glossă”, „Singurătate”, „Lacul”, „La Steaua”, „Pe lângă plopii fără soț” etc.
Aceasta a fost ediția cu numărul XVII a concursului. Până în 2022, competiția a fost organizată de Şcoala Gimnazială „Petofi Sandor”, din Miercurea Ciuc. Așa că, puteau participa doar elevii de gimnaziu din Miercurea Ciuc sau din zonă.
Din anul 2022, competiția a devenit una județeană, iar din acest motiv se organizează în mediul online. Astfel, ediția din acest an a fost destinată elevilor de la toate școlile cu predare în limba maghiară din Harghita.
Și părinții copiilor au fost implicați, tocmai pentru că acest concurs se desfășoară online, pentru că elevii au trebuit să fie filmați de membrii familiei, care, astfel, au descoperit ce aptitudini au cei mici, a spus, pentru Agerpres, coordonatoarea concursului, profesoara Bors Kinga.
Premiile primite de elevi au constat în diplome și cărți oferite de Fundaţia Şcolii Gimnaziale „Petőfi Sándor” din Miercurea-Ciuc şi de Universitatea Sapientia.
Sursa: Agerpres
Foto: Wikipedia