Declaraţii acide ale liderilor UDMR împotriva tăierii banilor pentru finanţarea culturii la nivel local

Deși în primele săptămâni de carantină, toată lumea părea să înțeleagă cât de importantă este, de fapt, cultura în viața omului, care fără filme, cărți, muzică sau teatru online ar fi trecut mult mai greu peste perioada de izolare, se pare că în România, cel puțin la nivelul autorităților centrale, cultura rămâne în continuare un segment demn de neglijat. Municipiul Sf. Gheorghe, recunoscut pentru investiția susținută în cultură, este astăzi pus în fața faptului împlinit de a nu mai primi o sumă însemnată (20 de milioane lei) pe care o aștepta în acest an.

Conform reprezentanților UDMR, care au adus joi, 23 aprilie, în atenția opiniei publice faptul că actualul Guvern liberal a luat decizia de a renunța la o înțelegere pe care o încheiase în decembrie 2019 cu UDMR, bugetele pentru cultură vor avea de suferit în acest an. În urma respectivei înțelegeri, Guvernul ar fi urmat să preia în sarcina Bugetului de Stat cofinanțarea instituțiilor de cultură aflate în subordinea autorităților, ceea ce, în felul acesta, ar fi oferit șansa Municipiului Sf. Gheorghe de a primi o sumă de 20 de milioane de lei, fonduri pentru cultură, care în acest moment sunt sistate. „Bravul Guvern liberal a desființat acel fond creat la solicitarea UDMR-ului, acel fond de 3% din impozitul pe venitul global din care trebuiau finanțate acele localități care au instituții de cultură în subordine. (…) În primul rând nu se respectă o înțelegere politică, pentru că asta a fost o înțelegere între Guvern și UDMR în decembrie anul trecut. (…) Cred că este o problemă și un mesaj foarte prost al acestui Guvern faptul că renunță la a sprijini cultura pentru că până la urmă aici vorbim de niște fonduri care indirect erau pentru a sprijini cultura. (…) Oricum, nu cred că trebuie să omori cultura nici în timp de război și nici în timp de epidemie. Problema este și faptul că nu s-au consultat, deci au luat această decizie fără să se consulte cu cei cu care au adoptat această decizie inițial în decembrie 2019. Din calculele mele, noi trebuia să primim peste 20 de milioane de lei” , a declarat primarul Antal Árpád în cadrul unei conferințe de presă susținute joi.

În context, edilul orașului reședință de județ a completat informația transmisă cu o afirmație extrem de importantă, anume aceea că, în ciuda deciziei adoptate de Guvernul liberal, instituțiile de cultură din Sf. Gheorghe nu vor fi afectate întrucât se vor găsi alte surse de finanțare. Rămâne însă nerezolvată o problemă de principiu, care virează către o sferă a nedreptății, anume aceea că orașele mai mari din țară, cum sunt Timișoara, Cluj sau Iași, au instituții culturale finanțate de la bugetul central prin Ministerul Culturii, în timp ce orașele mai mici și mai sărace au instituții finanțate de la bugetul local, ceea ce pune o presiune suplimentare pentru atragerea altor surse de finanțare.

Acuzațiile UDMR către liberali nu se reduc însă doar la încălcarea înțelegerii privind finanțarea instituțiilor de cultură, ci se extind în direcția refuzării unui dialog. În acest sens, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a transmis faptul că liberalii refuză dialogul, deși solicită sprijin atunci când îl consideră necesar. „Guvernul așteaptă susținere în parlament pentru toate inițiativele, acțiunile și deciziile sale , dar, în același timp, respinge dialogul. Nu este corect modul în care procedează acest guvern, motiv pentru care nivelul nostru de încredere este în scădere. De aceea, este important ca Parlamentul să stabilească data alegerilor”, a transmis liderul UDMR, care a amendat totodată și imixtiunea Guvernului în calendarul alegerilor locale, o chestiune ce trebuie decisă în Parlament, nu prin ordonanțe guvernamentale.

Mirela Cara Dragu

Surse: covasnamedia.ro, g4media.ro.

Leave a Reply