Anul trecut pe vremea aceasta am cunoscut o regizoare născută și crescută în Viena, care activează în prezent la Berlin, unde s-a mutat de câțiva ani. Pentru că a petrecut aproape două luni în Sfântu Gheorghe, mi-am permis să o întreb cum i se pare viața din acest oraș. 

„Cred că așa arăta lumea înainte de globalizare”, m-a surprins ea atunci cu răspunsul pe care mi l-a dat, căci eu niciodată nu privisem lucrurile din perspectiva aceasta, totul aici părându-mi-se normal. Pentru ea în schimb, era fascinant cum oamenii sunt toți albi, încă mai merg duminica la biserică și duc viața tihnită a comunităților închegate care parcă amintesc de vremuri îndepărtate.  

Dar ceea ce a surprins-o pe ea cel mai tare a fost să descopere la toți oamenii români pe care îi cunoștea că, în ziua de 1 Decembrie, postau pe Facebook mesaje legate de Ziua Națională a României. Unele pozitive, altele pline de amar, însă mai nimeni nu lăsa să treacă această zi fără să o puncteze cumva. „În Germania și Austria nu am văzut la nimeni acest obicei. Noi nu postăm mesaje de „La mulți ani!” pe paginile noastre cu un astfel de prilej. Nici nu mi-a trecut vreodată prin cap să fac asta. Am văzut că voi toți ați scris ceva și mi se pare interesant. Pare că sunteți patrioți”, a remarcat regizoarea. 

M-am tot gândit la discuția aceasta și la ideea de patriotism. Facem oare acest gest de a ura „La mulți ani, România!” sau, după caz, de a blama cu ton persiflat Românica de care ne-am săturat, din patriotism? Este oare un patriotism relevant pentru epoca în care trăim sau ne aflăm ca mentalitate într-o epocă depășită deja de mult de frații noștri vest-europeni?

Refuz să mă lansez în anevoiosul drum al argumentării unui potențial răspuns la aceste întrebări. Voi spune doar că etapa de naționalism sau patriotism în care ne aflăm noi este una care trebuie consumată ca atare, pentru că, la urma urmelor, este o etapă firească în evoluția unei nații. Suntem un stat tânăr, forțat de mersul accelerat al lumii să progreseze rapid și să ajungă din urmă state formate cu sute de ani mai devreme, dar nu putem forța mentalitatea să se plieze pe acest ritm ori să treacă de etape. 

M-am întrebat atunci și mă întreb și acum, cum ar vedea un om ca regizoarea de care vorbesc jocul nesfârșit de „leapșa” în care noi, românii și maghiarii, ne „atingem” unii pe alții anual, de 15 Martie și 1 Decembrie? De ce facem asta și când vom reuși să ne maturizăm când vine vorba de acest subiect?

Desigur, nu am răspuns, dar știu că azi e ziua în care românii și tricolorul produc durere în rândul comunității maghiare. 

Și totuși o speranță de schimbare există. Am în listele mele de contacte câțiva cetățeni români de etnie maghiară, unii oameni cu funcții înalte, alții oameni de rând ca și mine, care an de an, de Ziua Națională a României, au găsit puterea să îmi trimită în privat mesaje de „La mulți ani!”, cu gestul omului care știe să accepte că istoria nu a fost de partea lui într-un anumit moment. Iar asta îmi crește admirația pentru acești oameni, care sunt cu adevărat puternici, maturi și înțelepți. 

Și mai e o schimbare – tot forțată – care în acest an a venit la pachet cu nefericita pandemie produsă de COVID-ul care a calmat manifestările patriotice. Așa cum ne-a anunțat președintele Iohannis, vom avea un 1 Decembrie marcat printr-o ceremonie scurtă, fără paradă militară și fără participarea publicului larg. Într-un fel, asta va mai diminua neplăcerea fraților noștri conlocuitori, care nu vor trebui decât să dea un scroll când ochii le vor pica pe postări patriotice în rețelele de socializare. 

Ne convine sau nu, azi, este primul 1 Decembrie liniștit, fără Noua Dreaptă sau 64 de Comitate, fără steaguri tricolore și steaguri de doliu, fără scandări ostile lipsite de orice legătură cu patriotismul, fără cântece de victorie care să presare sare pe rănile perdanților. 

Azi este o zi în care realizăm că, trăind în România sau aievea, toți suntem oameni și, mai presus de sentimente patriotice declarate în fel și chip, trebuie să fim uniți. Dezbinarea nu aduce nimănui niciun beneficiu. Așa că, dacă tot celebrăm Unirea, să o facem fiind uniți … ca oameni!

Foto: rotalianul.ro