Un extras din verdictul de primă instanță emis miercuri și, respectiv, joi, cu privire la decizia de eliberare condiționată a celor doi condamnați a fost publicat pe portalul instanțelor din România. Hotărârile nu sunt definitive și pot fi atacate cu apel de către Parchet, în termen de trei zile de la notificarea oficială.
Începând din mai 2020, István Beke și Zoltán Szőcs au putut solicita eliberarea condiționată. De atunci, au fost făcute patru astfel de cereri, iar comisia competentă a închisorii a recomandat de fiecare dată eliberarea celor doi condamnați, dată fiind buna lor purtare.
Cererile de până acum ale lui István Beke au fost respinse de instanțe. Eliberarea lui Zoltán Szőcs a fost dispusă anterior, de două ori, de către Tribunalul Brașov, dar după apelul parchetului, Curtea Județeană din Brașov a schimbat verdictul.
Cei doi bărbații secui condamnați pentru terorism își vor ispăși pedeapsa abia peste șapte luni.
În iulie 2018, István Beke și Zoltán Szőcs au fost condamnați la câte cinci ani de închisoare fiecare de către Curtea Supremă din București, pentru săvârșirea infracțiunii de acte teroriste și incitare.
István Beke și Zoltán Szőcs au fost aduși în fața justiției de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorirm (DIICOT) pe baza unor convorbiri interceptate și a unor materiale explozibile găsite în locuința lui István Beke, în urma perchezițiilor efectuate. Autoritățile române au decis că cei doi intenționau să detoneze o bombă artizanală în piața centrală din Târgu Secuiesc în timpul manifestării oficiale de celebrare a Zilei Naționale a României, de 1 Decembrie 2015.
Comunitatea maghiară și-a exprimat încă de la început solidaritatea față de cei doi și a organizat în repetate rânduri proteste atât în mediul online, cât și în stradă. După condamnarea definitivă a celor doi, au fost depuse mai multe cereri de eliberare însă nciuna nu a avut succes.
În 2017, István Beke a acordat pentru Observatorul de Covasna un interviu în exclusivitate, în care a vorbit pe larg despre acuzațiile care i se aduc și despre motivele pentru care se consideră nevinovat.
Sursă și Foto: hirmondo.ro