Circ şi „pâine secuiesc”. Camera Deputaţilor a adoptat, Senatul a respins, Preşedintele a grăit

Proiectul prin care Ţinutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică în România a trecut, tacit, de Camera Deputaților. Conform inițiativei legislative, limbile maghiară şi română ar fi fost folosite în instituţiile publice de cetăţenii domiciliaţi în Ţinut.

Termenul până la care trebuia dezbătută și votată inițiativa, 25 martie, a trecut, iar parlamentarii au constatat adoptarea tacită în plenul de pe 23 aprilie. Inițiatori sunt deputații UDMR Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a acuzat miercuri că PSD a făcut o înțelegere cu UDMR pentru a trece tacit prin Camera Deputaților proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc.

„​În timp ce noi ne luptăm cu pandemia de coronavirus, ne luptăm pentru viețile românilor, PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor, a acuzat președintele Iohannis. Șeful statului a subliniat că nu va accepta un astfel de proiect de lege cât el va fi președinte. „Jo napot kívanok, Marcel Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta în schimbul acestei înțelegeri?“, a încheiat Klaus Iohannis.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că președintele Klaus Iohannis a avut „o declarație nedemnă pentru un președinte” atunci când a criticat adoptarea tacită de către Camera Deputaților a unui proiect care prevede autonomia Ținutului Secuiesc.

„Klaus Iohannis, isterizat si nervos, a avut o declarație nedemnă pentru un președinte, cu un mesaj tipic PRM-ist violent și periculos: ungurii ne iau Ardealul. Astăzi am fost martorii unui eveniment fără precedent în ultimii 30 de ani: de la microfonul Cotroceniului se dezinformează grosolan și se instigă împotriva maghiarilor. UDMR respinge ferm acest gen de discurs și orice fel de instigare”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

„Președintele trebuie să-și ceară scuze pentru acest derapaj periculos”, a adăugat el.

❗ Klaus Iohannis, isterizat și nervos, a avut o declarație nedemnă pentru un președinte, cu un mesaj tipic PRM-ist…

Geplaatst door Kelemen Hunor Oficial op Woensdag 29 april 2020

Senatul, în calitate de for decizional, a dezbătut și respins în regim de urgență proiectul de lege ce prevedea autonomia Ținutului Secuiesc. Toți senatorii UDMR au votat pentru inițiativa privind autonomia, în vreme ce reprezentanții tuturor celorlalte partide au votat împotrivă. S-au înregistrat 126 de voturi împotriva inițiativei (PSD, PNL, USR, PMP, ALDE, Pro România) și 9 voturi ”pentru” (UDMR). Un singur senator nu a respins apelului telefonic și nu a votat.

Leave a Reply