Category: Opinii

Categories
Opinii Politic

Să fii român – tot ce îți trebuie ca să meriți să fii votat

Citeam zilele trecute despre Victor Ponta, care, referindu-se la alegerea lui Piedone ca primar al Sectorului 5 din București,  a afirmat într-un interviu că asistă la „un discurs neofascist” în România, pe care eu nu poate să îl împărtășeasă. „Dacă-l alegi pe Fritz ești frumos, deștept și corect, dacă îl alegi pe Piedone ești rău”, își explica liderul Pro România poziția. 

Ideea din afirmația lui Ponta nu mi s-a părut deloc nouă. Acest mod de raportare la electorat l-am regăsit în zilele de după recentele alegeri locale și la unele partide din Covasna, precum și la susținătorii acestora. Pare cumva trăsătura comună a partidelor românești. 

În discursul public al unora dintre reprezentanții partidelor care nu au reușit să atingă pragul de 5% în alegerile locale – ceea ce la Sfântu Gheorghe a avut drept consecință reducerea numărului de consilieri locali români, de la patru la unu – am observat același mod de a pune problema.

În loc să își asume public lipsa de implicare, inexplicabila și surprinzătoarea inactivitate din perioada campaniei electorale, mai ales în contextul în care defilau cu oameni aproape necunoscuți opiniei publice locale, mulți s-au oțărât pe electorat. Pe rețeaua de socializare, Facebook, au fost de pildă postări de tipul: „Dragi Români din Sfântu Gheorghe, să trăiți cum ați votat!”, ceea ce era un mod de a urechea oamenii pentru neprezentare la vot. Cu alte cuvinte, nu contează că noi nu am făcut campanie mai deloc, voi sunteți de vină că ați ales să nu ne votați. Doar sunteți români și se cuvenea să ne acordați votul și încrederea voastră – sau vreți cumva să vă conducă ungurii?! 

Problema și mai mare a fost că numeroși români care s-au prezentat la vot au trecut peste faptul că Antal Árpád, primarul reales, este trup și suflet din UDMR și l-au votat. Unii chiar l-au susținut inclusiv în campanie – de altfel, singura campanie vizibilă pe toate canalele. Explicația este una cât se poate de simplă: deși UDMR și românii nu se întâlnesc niciodată pe un tărâm al dragostei eterne, totuși UDMR a fost singurul partid care, la nivel local, a ieșit în față cu un candidat competent, care și-a prezentat rezultatele activității din celelalte mandate și proiectele pregătite pentru noul mandat. Exact ca în cazul Fritz și celelalte cazuri similare, și la Sfântu Gheorghe lumea a trecut în plan secund etnia, și chiar apartenența politică, alegând singura persoană care își demonstrase în vreun fel competențele și care a avut un discurs coerent. Asta și în lipsă de alternativă reală. 

Să defilezi cu niște nume și fețe noi, să ai niște proiecte pe care nimeni nu le cunoaște, să crezi că pe tine te vor vota doar pentru că nu îi mai vor pe alții care au fost asociați cu ciuma sau doar pentru că te declari apărătorul suprem al românismului și românilor din Covasna, asta înseamnă să gafezi jenant. Să-i reproșezi electoratului că a susține un candidat, cetățean român de altă etnie și apartenență politică decât a ta, este un gest lipsit de etică și responsabilitate sau chiar un gest de trădare, este nu doar desuet și demn de pașoptism, dar este chiar cu mult mai jenant. 

Îndrăznesc deci să cred că, dacă e musai să ne exprimăm public în termeni de neofascism, atunci abia aceste acuzații xenofobe și șovine se încadrează în categorisirea făcută de Victor Ponta. Nu contează că e competent, nu-l votăm că nu e român – unde, desigur, și reciproca e valabilă: și ce dacă nu se pricepe, n-are experiență și habar n-are ce vrea să facă mai departe, îl votăm că e de-ai noștri. Nu e etic să te dai cu străinii, domn’e! 

Mai bine prost, vorba aia, dar să fie prostul nostru că noi ne mândrim cu el. 

Foto: pavlicenco.md

Categories
Locale Opinii Stiri

ALEGERI LOCALE: La Sfântu Gheorghe, David nu l-a învins pe Goliat. Rezultate catastrofale pentru comunitatea românească

La Sfântu Gheorghe, runda aceasta de alegeri locale a fost lipsită de orice emoții. Primarul Antal Árpád a câștigat detașat cu peste 76%, deși este prima oară după mulți ani în care, pentru funcția de primar al municipiului, s-au înscris în competiție 7 persoane. Cu toate acestea, pot afirma răspicat că Antal Árpád nu a avut contracandidați. Problema cea mai acută o reprezintă însă situația creată la nivelul Consiliului Local. Din cele 21 de poziții de consilieri locali, numai una va fi ocupată de un român, reprezentant al PNL, întrucât că celelalte partide nu au reușit să treacă pragul electoral de 5%. Aceasta înseamnă că, de fapt, românii din Sf. Gheorghe nu mai pot spune că sunt reprezentați în CL, ceea ce este de-a dreptul catastrofal.

Scriu aceste rânduri pe deplin conștientă că ele vor supăra mulți oameni – cu precădere pe cei care s-au aflat în joc și au pierdut ori pe cei care i-au susținut pe cei ce au pierdut. Și, ca să supăr și mai tare, o să relatez exact cum a decurs anul acesta scenariul de campanie electorală din Sfântu Gheorghe. N-a decurs! Tot ce am putut vedea în calitatea noastră de oameni de la care se așteaptă votul au fost pozele unor oameni afișate pe câteva aviziere din oraș, oameni ale căror fețe și nume nu ne spuneau nimic multora dintre noi. E drept că partidele lor le cunoșteam mai toți, dar asta nu a fost de ajuns pentru a atrage oamenii la vot. La locale, ca și la prezidențiale, oamenii votează oameni. Dacă omul nu are notorietate și nici nu și-o creează, mai bine stă acasă. 

Așadar, în timpul campaniei electorale, nu am văzut machete de presă, nu am văzut articole de presă în care candidații să își prezinte proiectele, nu am auzit spoturi radio, nu am văzut nici măcar reclame plătite pe Facebook (care sunt destul de ieftine și eficiente). Dacă se întâmpla să cunoști dinainte vreunul din candidați și să îl ai în lista de prieteni, pe pagina lui personală mai vedeai ceva mișcare, dar destul de timid. Așa se face că partidele românești au obținut foarte puține voturi, sub pragul de 5%, situația în cifre prezentându-se astfel: PSD cu 647 voturi, Alianţa USR-PLUS cu 544 voturi, Pro România cu 436 voturi, ALDE cu 249 voturi şi PMP cu 190 voturi. La mustață, PNL a ajuns la 5,78%, cu 801 voturi, având astfel un singur reprezentant în Consiliul Local, pe Liviu Comăneci – care este și singurul reprezentant al comunității române în următorii patru ani. 

În tot acest context, candidatul UDMR, Antal Árpád, deși ar fi câștigat și dacă nu își făcea campanie, a depus eforturi vizibile și foarte intense pentru promovare, fiind practic singurul candidat coerent care a folosit toate canalele de comunicare pe care le-a avut la îndemână.  Ce-i drept, maghiarii mai au urmărit o contracandidată, Tatár Imola (EMSZ), care s-a clasat pe locul doi cu 7.62% și care se pare că a fost ceva mai activă între cei care s-au pus cu UDMR – o spune și procentul obținut. 

În general, când vine vorba de români, la Sfântu Gheorghe și în orașele locuite majoritar de maghiari, bătălia nu se dă niciodată pentru postul de primar. Este de la sine înțeles că, matematic, este imposibil să depășești un candidat maghiar, atât timp cât criteriul etnic rămâne încă un factor determinant în alegeri. Adevărata bătălie se poartă, de fapt, pentru ocuparea unui număr cât mai mare de locuri în Consiliul Local, ceea ce garantează reprezentarea românilor la nivel municipal. 

În 2016, patru români au intrat în CL și, atunci, ni se părea că tot sunt puțini, pentru că indiferent cum, ar fi fost mereu în minoritate. În prezent, lucrurile stau mai rău. „Românii din Sfântu Gheorghe par să fi ajuns la concluzia că, de fapt, ei sunt și se simt reprezentați de UDMR”, cum descrie un bun prieten situația actuală, făcând haz de necaz. 

Dacă e să căutăm explicații, am putea spune că din cauza prezenței scăzute la vot și a contextului pandemic au stat lucrurile cum au stat. Adevărul este totuși acela că partidele politice românești au scos în față oameni lipsiți de notorietate pe care nici nu i-au susținut în niciun fel să se afirme și să strângă voturi. Rezultatele din acest an sunt poate cele mai slabe din istoria umtimelor decenii a orașului. 

Este foarte ușor să susții că Antal Árpád a avut bani de campanie și spate asigurat de UDMR sau că oricum, indiferent ce făceai, tot nu aveai nicio șansă, că ungurii tot cu ai lor votează. Eu aș fi tentată să cred că nu e chiar așa. Dacă ajungi să pui problema stfel, atunci de ce te mai înscrii în competiție? Nu mai bine stai acasă liniștit? – bine, că tot liniștit ai fost și în campanie, dar vorba vine.

Da, este foarte adevărat că matematic este imposibil să câștigi potul cel mare, dar dacă ai decis că te bagi, atunci dă din coate, ia surlițe și trâmbițe, fă ceva și treci pe locul doi! Am văzut în 2016 că se poate. Atunci, Mădălin Guruianu, consilier local PNL, și-a depus candidatura pentru postul de primar al municipiului și a luptat să aibă vizibilitate. Rezultatul a fost că s-a clasat onorabil pe locul al treilea cu 1.576 de voturi (aproape dublu față de ce a obținut PNL anul acesta).  Scorul său a fost destul de apropiat de cel al contracandidatului maghiar, Bálint József, care s-a clasat pe locul al II-lea cu 1.697 de voturi. Și atunci, ca și acum, Antal Árpád a câștigat detașat cu 13.522 de voturi (73%). Diferența este că, atunci, lumea știa cine mai candidează și a venit la vot. În acest an, nu a avut ofertă. 

Aș mai avea multe de spus, dar în dimineața aceasta am dat peste comentariul unui alegător la o postare despre rezultate, comentariu care sintetizează limpede cum a ajuns David să fie înfrânt de Goliat la Sfântu Gheorghe: „În afara faptului că mi-au invadat spațiul privat al Facebook-ului meu tot felul de candidați, când îi întrebam „Cum aveți de gând să bateți colosul UDMR, ce puteți face voi ăștia mici minoritari, ce planuri aveți ?” , îmi răspundeau scurt „Noi încercăm, sperăm, vrem” și atât. […]. De ce n-au cerut spații de emisii pe radio local, ziare locale în care să ne prezinte eșecurile actualului și cum ar vrea ei să facă lucrurile mai bine? Să visăm chiar la o dezbatere face-to-face cu primarul […] și cu toți contracandidații ? Nici o șansă. Și eu le-am zis la toți „contra-candidații” care se visau acolo sus: „Voi, de fapt, nu vreți nimic, decât să vă voteze lumea, să ocupați degeaba un post acolo, să treacă ziua, luna, anul și să vă luați lefurile degeaba”.

Foto: pixab

Categories
Cultura si lifestyle Opinii

Turist în Covasna – Concluzii

Dacă aș fi încercat să desprind concluzii despre cum este să fii turist în Covasna înainte de a fi ajuns și pe litoralul românesc în aceeași calitate de turist, cel mai probabil aș fi adoptat o perspectivă mai puțin optimistă. Cum punctul de referință schimbă însă perspectiva, mă văd obligată să precizez că, în opinia mea, este de preferat să vizitezi lunar Covasna, decât să mergi pe țărmul românesc al Mării Negre, fie și o dată la trei, patru ani. 

Este foarte adevărat că în județul Covasna mai sunt multe de rezolvat, că informațiile nu sunt la zi pe site-urile de profil, că obiectivele turistice nu sunt mereu semnalizate corespunzător, că uneori te poți lovi de situații neplăcute și greu de anticipat, dar în mod cert ești scutit de mizerie, de kitsch, de delăsare etc. În timp ce autorităților covăsnene le poți reproșa că mai au multe de făcut, celor constănțene, de pildă, le poți reproșa lejer că n-au făcut nimic. Tot ce e diferit pare să fie mai degrabă intervenția investitorilor privați, decât contribuția vreunei primării. 

Venind în Covasna, ai în primul rând garanția că, oriunde te cazezi sau alegi să iei masa, plătești prețul corect, în sensul raportului calitate-preț. Mai mult, condițiile de igienă sunt respectate peste tot și nu prea riști să îți strici concediul din cauza vreunei toxiinfecții provocate de alimente alterate sau de sila pe care ți-o pot produce tacâmurile, fețele de masă, scaunele și vesela din localurile neîngrijite, aduse parcă în prezent din cine știe ce secole anterioare. Sunt foarte slabe șansele să calci în gunoaie în drumul tău spre un obiectiv turistic, să vezi la tot pasul PET-uri și ambalaje aruncate la întâmplare peste tot în jur, să fii stânjenit la terase de prezența câinilor vagabonzi plini de răni și bube, pe care nici nu știi cum să-i ajuți că sunt prea mulți. Nu vei găsi nicăieri locuri în care muzica să urle în boxe mai tare decât poți tu să țipi ca să te înțelegi cu interlocutorii care te însoțesc și nici nu va trebui să faci tumbe și acrobații pentru ca un chelner să te remarce în cele din urmă și să se intereseze de ce ai vrea să comanzi.

Pe lângă frumusețea memorabilă a peisajelor, la Covasna vei găsi mereu curățenie, bun-simț și decență. Unde vei întoarce capul, vei vedea ghivece cu flori îngrijite și clădiri cu arhitectură remarcabilă. Vei merge uneori pe drumuri de țară pietruite sau prost asfaltate, dar vei observa totodată și o grijă aparte față de tot ce înseamnă vechi, patrimoniu, moștenire culturală. Vei întâlni oameni amabili, care chiar și atunci când refuză ceva știu să fie politicoși. Poate vei bâjbâi și nu îți va plăcea că nu găsești ușor ceea ce cauți, că nu știu ce castel nu e, de fapt, vizitabil cum credeai, că o anumită clădire te dezamăgește prin dimensiunile mai puțin impresionante pe care le are în realitate decât în mintea ta, dar sigur vei pleca acasă cu o stare de bine, de calm și relaxare și cu dorința de a reveni, dar mai ales cu sentimentul că încă mai ai multe de descoperit. Or, asta este tot ceea ce contează atunci când te întorci dintr-un sejur. Să simți regretul că trebuie să te întorci acasă. Iar acest regret, garantat îl ai după ce ai petrecut un timp în acest județ din Secuime. 

Foto: Laura Postelnicu

Categories
Internationale Nationale Opinii Politic

„Armele seducției” lui Viktor Orbán în rândul maghiarilor de peste granițe, date în vileag de „Le Monde“

Oricine are prilejul de a veni în contact cu minoritățile maghiare din România va constata cu ușurință susținerea și loialitatea acesteia – cu excepțiile firești – față de premierul ungar Viktor Orbán. Publicaţia franceză „Le Monde“ a făcut un amplu reportaj în Ardeal, prin care arată care este strategia prin care controversatul om politic a câștigat de partea sa un număr atât de mare de maghiari din afara granițelor. Cultivând Obsesia Trianonului, Viktor Orbán  îşi „galvanizează electoratul” interpelând mulţimea despre nedreptăţile trecutului şi despre acel „diktat“, care a lăsat câteva milioane de maghiari între graniţele ţărilor vecine.

La o sută de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, premierul Viktor Orbán continuă să cultive amintirea acestui „dictat“, scrie „Le Monde“. „A fost odată un pământ între munţi, în spatele interminabilei câmpii a Dunării. Un pământ al „comorilor naturale“ de care „Occidentul a privat Ungaria“, „încălcând frontiere milenare“ pentru a-i forţa pe maghiari să trăiască în spatele unor „frontiere imposibil de apărat”, transformând naţiunea în „culoar al morţii“.   Astfel s-a exprimat premierul ungar, Viktor Orbán, pe 6 iunie, pentru comemorarea „tragediei naţionale“ pe care o reprezintă Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920 într-o anexă a Palatului Versailles şi care, o sută de ani mai târziu, încă reprezintă o plagă sângerândă pentru o bună parte a maghiarilor. Semnat între puterile victorioase din Primul Război Mondial şi reprezentanţii unei Ungarii învinse, aliata cu Reich-ului german, Trianon a însemnat pierderea a două-treimi din teritoriul fostului regat al Ungariei, anterior parte integrantă a Imperiului Austro-Ungar. O treime a populaţiilor maghiarofone a fost lăsată în noile ţări vecine, cum ar fi Cehoslovacia şi Romania. Niciun ungur nu poate ignora ce este Trianon, acest „dictat“ impus unei naţiuni mândre, dar izolată lingvistic de puterile victorioase, începând cu Franţa unde Tratatul, la fel ca numeroase alte convenţii care au reconfigurat frontierele Europei după 1918, este în mare parte uitat“, notează „Le Monde“.

Pandemia i-a stricat planurile lui Viktor Orbán, care plănuia să comemoreze acest eveniment prin inaugurarea unui monument controversat în centrul Budapestei, o rampă pe care sunt scrise numele localităţilor pierdute şi care conduce spre o „flacără eternă“ care să simbolizeze Ungaria Mare. Inaugurarea monumentului a fost amânată pentru luna august. În schimb, premierul naţionalist ungar s-a deplasat în localitatea Satoraljaujhely, în apropierea frontierei cu Slovacia, unde a vorbit despre suferinţele Ungariei.

După 100 de ani, aproximativ două milioane de maghiari – în timp ce Ungaria are 9,7 milioane de locuitori – sunt răspândiţi în România, Slovacia, Serbia, Ucraina, Austria, Croaţia şi Slovenia. Aceste „minorităţi“ joacă un rol preponderent în politica internă şi externă a premierului naţionalist Viktor Orbán, care le acordă favoruri de când a revenit la putere la Budapesta în 2010. Le-a permis la peste un milion de etnici maghiari să obţina paşapoarte ungare. „Iar acest lucru îi este favorabil. La fiecare scrutin, votează masiv pentru partidul său, Fidesz“, subliniază cotidianul francez. „Viktor Orbán ne apăra. Ne oferă ajutoare, 300 de lei (60 de euro) pentru fiecare copil, anual; nu este mult, dar acest lucru ne permite să ne plătim pâinea“, spune Veronica C., în vârstă de 61 de ani, de origine maghiară, intervievată de reporterul Le Monde în faţa casei sale din Valea Uzului. În schimb, unii ceangăi din România se consideră pur şi simplu români. Iar etnicii maghiari din Austria se simt complet asimilaţi.   Oficial, Budapesta nu vrea recuperarea teritoriilor pierdute. „Doar statele au frontiere, nu naţiunile. Unii au înţeles acest lucru, alţii nu. Aceştia din urmă ar face bine să se abţină“, a declarat Viktor Orbán. Ameninţarea voalată este destinată în principal ţărilor noncooperante. România şi Ucraina, conduse de guverne liberale proeuropene, fac obiectul criticilor Budapestei. Este în curs un război diplomatic cu Kievul, în contextul în care reprezentanţii celor 150.000 de maghiari critică legea educaţiei din 2017, neaplicată în totalitate, care prevede intensificarea învătământului în limba ucraineană. În aşteptarea teoreticei soluţionări a problemei, Ungaria utilizează vetoul pentru a bloca apropierea Ucrainei de NATO şi de Uniunea Europeană.   

În schimb, cu Serbia procedează exact invers. „Reintegrarea Donbasului şi Crimeei este de neimaginat fără rezolvarea problemei învătământului lingvistic. Această lege este unul dintre motivele mişcărilor separatiste rusofon“, spune pentru „Le Monde“, Laszlo Brenzovics, preşedintele Asociaţiei Culturale a Maghiarilor din Transcarpatia şi mult timp deputat la Kiev. Teza corespunde cu apropierea lui Viktor Orbán de liderul de la Kremlin. Cu ocazia marcării Tratatului de la Trianon, pe 4 iunie, noul premier al Slovaciei, Igor Matovici, a rostit un discurs în faţa reprezentanţilor comunităţii maghiare adunaţi la Bratislava. „Regatul Ungariei era statul nostru comun, unde voi, maghiarii, eraţi majoritatea, iar noi, slovacii, eram în minoritate. Înţeleg perfect că mulţi oameni încă resimt tristeţe şi durere din cauza Trianonului. Dar eu cred că istoria Ungariei este şi istoria noastră. Să îndrăznim deci să spunem că istoria ungară este şi istoria noastră“, a subliniat premierul slovac.    

Din nefericire pentru Orbán are însă prea puţini sprijinitori în Europa, aproape deloc, care să-i ofere mai mult decât vorbe prudente de înţelegere, scrie publicaţia franceză.   

Foto: Newsweek.ro
Sursa: adevarul.ro

Categories
Opinii

Sepsi OSK – dovada vie că visul urmat poate deveni realitate. Gândurile unei suporterițe venite din București

Fac parte din acea categorie a femeilor cărora trebuie să le desenezi ofsaidul ca să îl poată pricepe și nici atunci nu ai garanția că au înțeles cum stă treaba la acest capitol. În general, sporturile nu mă atrag absolut deloc, iar performanțele sportive nu reușesc să trezească în mine nicio emoție. Sunt conștientă de efortul, perseverența și dăruirea din spatele succeselor din domeniu, îmi dau seama de toate sacrificiile pe care le presupune viața unui sportiv de performanță, dar cu toate astea, mărturisesc fără jenă că, dacă de mâine s-ar decide că sportul în lume devine ilegal și nu se mai poate practica, eu nici măcar nu aș observa. Paradoxal, de câțiva ani încoace sunt o susținătoare înflăcărată a echipei de fotbal Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe și chiar merg pe stadion atunci când timpul îmi permite. Mai bine zis, mergeam înainte de pandemie. 

Vă întrebați, firește, dacă îmi dau seama ce mesaj contradictoriu transmit când spun toate acestea, însă cu răbdare, veți descoperi că totul are un sens. Când eram copil, îmi plăcea să mă joc mai mult cu băieții, pentru că lor nu li se cerea să fie cuminți, iar jocurile cu ei nu erau nicicând plictisitoare ca ale fetelor. Așa am ajuns să vin în contact nu doar cu fotbalul, ci și cu stadionul. Mergeam cu ei la fel și fel de campionate, susțineam câte o echipă în funcție de cine erau jucătorii, fluieram și mă agitam cot la cot cu ceilalți, de ai fi crezut că devin cel puțin Anamaria Prodan în viață. Nu era campionat național sau mondial pe care să nu îl urmăresc cu sufletul la gură la televizor și chiar făceam schimburi de surprize cu fotbaliști cu băieții din gașca mea, pentru a forma o colecție completă de la celebra gumă Final. O singură dilemă aveam pe atunci și am păstrat-o foarte multă vreme și după: cu echipa cărui club sportiv să țin și după ce criterii să fac eu selecția? De ce să țin cu Steaua sau Dinamo și nu cu Rapid? Pentru că între timp m-am luat cu viața și am renunțat definitiv la fotbal, am lăsat dilema nerezolvată și nu m-am mai gândit la ea niciodată. 

Asta până în 2017, când lucrând la un ziar local, am aflat că echipa de fotbal masculin din oraș, Sepsi OSK, a făcut o surpriză pe care nu mulți nici nu o visau: a fost promovată în Liga I de fotbal. Toată lumea în jur numai despre asta vorbea. Pe mine m-a surprins mai mult decât pe alții, pentru că departe cum mă țineam de evenimentele sportive, nici nu dădusem prea mare importanță campionatelor de fotbal despre care mai auzeam că se organizau prin oraș sau prin județ. Deh, ca femeia dezinteresată de fenomenul fotbalistic. Întâmplarea făcea însă să îl fi întâlnit personal pe actualul finanțator al clubului,  Diószegi László, cunoscut în oraș pentru calitatea pâinii care se fabrică în brutăriile sale. Făcusem cu dumnealui mai multe materiale și interviuri pentru ziar și aveam o colaborare bună. Știam despre pasiunea sa pentru fotbal, dar o tratasem ca pe un detaliu asupra căruia nu vedeam de ce să insist. Mereu amabil și plin de bunăvoință, omul îmi câștigase respectul și îi urmăream activitatea. Brutăria sa era destul de des premiată în diverse competiții despre care îmi plăcea să scriu, dar niciodată nu scriam ceva despre fotbal. 

În clipa în care am aflat că Sepsi OSK a luat naștere dintr-o pasiune pe care și-a manifestat-o paralel cu afacerea, investind timp, bani, speranță și încredere, așa cum scrie în istoricul de pe site-ul clubului, am fost fascinată. Îmi plac la nebunie oamenii care au visuri și care fac tot ce ține de ei să și le urmeze. Iar  Diószegi László tocmai demonstra concret sub ochii mei tot ce citisem ani de-a rândul în fel și fel de cărți motivaționale, cum că, dacă vrei ceva cu adevărat și te dedici cu toată ființa ta, acel ceva devine posibil și se produce în viața ta. Plină de o admirație nedeclarată până astăzi, am început să urmăresc echipa Sepsi. Mai mult, ziarul la care lucram realiza un caiet-program pentru primele meciuri ale echipei cu formațiile din Liga I. Astfel, după ani buni, dilema mea era rezolvată. Acum știam cu ce echipă să țin și de ce. 

Luați pe nepregătite de succesul pe care suspectez și azi că nu îl așteptaseră nici ei, cei de la club au făcut un efort heirupist să țină pasul cu ceilalți. Pentru că stadionul din Sfântu Gheorghe era prea mic, primele meciuri s-au disputat la Brașov. Apoi, într-un efort ce părea ireal, stadionul a fost amenajat corespunzător, au fost închiriate nocturne și, într-un timp destul de scurt, meciurile s-au mutat în oraș. Totul fierbea. Se schimbau antrenori, se făceau transferuri și concedieri, presa pusese reflectoarele pe oraș și începuserăm să simțim că avem echipă de Liga I. În primul an, miza fusese să scăpăm de retrogradare, căci odată ajunși mai sus nu era și sigur că vom rămâne. 

În zilele acelea clocotitoare, am descoperit că, de fapt, Diószegi László nu fusese niciodată singur în povestea aceasta. Clubul avea deja o galerie formată din oameni care au reușit să mă umple de emoție la primul meci la care am participat pe stadion. Băieții din galerie au un mod aparte de a încuraja fotbaliștii din teren, chiar în momentele în care sunt mai dărâmați. Îmi plac și cântecele lor, deși nu înțeleg decât un singur refren pe care îl și intonez. Asta îmi curmă puțin bucuria și recunosc că mi-ar plăcea ca, într-o zi, să cânte imnuri și în limba română.

Miercuri, după numai trei ani de Liga I, Sepsi OSK a ieșit pe locul II în finala cupei cu FCSB. Mulți au aplaudat câștigătorii cupei pentru că meritau, desigur. Eu prefer să-mi direcționez aplauzele către echipa Sepsi OSK pe care am văzut-o crescând și care a făcut performanță într-un timp scurt, adaptându-se din mers la succes. Felicitări tuturor și multe rezultate bune pe viitor! Felicitări, Diószegi László, pentru încăpățânarea de a face un vis să devină realitate! Chapeau!

Fotografii: sepsiosk.ro

Categories
Internationale Opinii

Op-ed Dan Alexe, Europa Liberă: Viktor Orbán, la Bruxelles: Portretul narcisistului est-european care vede împrejur doar „ură” și „dușmani”

Hungarian Prime Minister Viktor Orban addresses the media at the Hungarian Embassy in Vienna, Austria, Friday Sept. 25, 2015. (AP Photo/Ronald Zak)

“Nu știu dacă premierul Olandei mă urăște pe mine sau urăște Ungaria, de ne atacă așa tare”.

Asta a spus Viktor Orbán duminică în Bruxelles, vorbind cu presa maghiară în marginea summitului UE destinat finanțării ieșirii din criză: — “Nem tudom, utál-e engem vagy Magyarországot a holland kormányfő, de nagyon erősen támad.”

Orbán se plângea așa pentru că premierul Olandei, Mark Rutte, a tot insistat că nu vrea să-și mai deschidă punga dacă plățile fondurilor europene nu sunt condiționate de respectarea statului de drept de către beneficiari… Adică de el, Orbán “iliberalul”.

Și iată cum se vede imediat că Viktor Orbán vine din Europa de est!… De îndată ce-l critică cineva, îi vine la gură acuzația de „ură”, „utál engem”. Prin părțile noastre, nu poți să critici pe cineva, că imediat ești acuzat de „ură”.

Prin părțile noastre, nu poți să critici pe cineva, că imediat ești acuzat de „ură”…

Orice impostor public pe care îl ironizezi un pic se va declara victima unei campanii nedrepte, de „ură”. Iar, la fel, cine îl critică pe Viktor Orbán nu poate fi decât anti-maghiar și plin de „utál”. Prin părțile noastre, nu infractorul demascat sau impostorul sunt vinovați, ci “dușmanii”. Adică “ura” celor din jur.

La noi, de la cronicari, care dădeau vina pentru toate belelele pe „haini”, „neferi” și „neprieteni”, până la moralistul pop Emil Cioran, românul a întreținut o obsesie cu „dușmanii” și „ura” (chiar și de sine, cum o spunea Luca Pițu cercetând amuzat „sentimentul românesc al urii de sine”).

Dar, cum am mai spus-o când am avut odată o revelație, aceasta este și gândirea din manele! Da, asistăm prin părțile noastre la o manelizare totală a discursului public și a vocabularului politic. Manelizare la propriu, inclusiv conceptual, prin vocabular: acea „ură” de care se plâng toți caraghioșii publici care nu-și văd ridicolul este echivalentul „dușmăniei” din lirica manelelor.

Ascultați manele la întâmplare și veți vedea că printre cuvintele cu cea mai mare frecvență sunt: „dușman(i)” și „dușmănie”. Nu loser-ul și impostorul sunt vinovați de eșecul lor social/amoros/creativ, ci “dușmanii” . Adică “ura” celor din jur.

Orban este “urât” și “dușmănit”

În același timp, acuzația de „ură” este, desigur, și resortul gândirii totalitare, care oferă acest paradox că: fiind totalitară, ea e săracă în concepte. La fel este și cea a perdantului. Totul e din vina „dușmanilor”.

Cei care nu mă adoră nu pot decât să mă urască…

Ironia rămâne de neînțeles într-un sistem totalitar, sau în gândirea perdantului lipsit de auto-sarcasm, și atunci ironiei trebuie să i se pună o etichetă care s-o facă să intre în violența internă a gândirii totalitare: este „ura” la politicieni, credincioși, persoane publice fără umor; sunt „dușmanii” și „dușmănia” în manele.

Cei care nu mă adoră nu pot decât să mă urască. Sarcasmul blând e de neimaginat pentru manelist. Cine râde de el e „dușman”. La fel, întotdeauna propaganda regimurilor totalitare, sau cea a bisericii, a etichetat sarcasmul împotriva lor drept „ură”.

In procesul aceasta de manelizare a discursului public, „dușmănia” explică totul. Perdantul narcisist, ca și ideologul totalitar, rezolvă contradicția oglinzii deformante prin : „ură” sau prin lucrul „dușmanilor”!

În această manelizare generală, ura este vinovată de eșecul public al perdantului est-european, așa cum doar dușmanii sunt de vină că el bea. (deși se pare că și Boris Johnson,pentru a da un exemplu din altă cultură, funcționează exact la fel).

Doar că discursul acesta nu poate funcționa cu olandezul Rutte, care doar îl privește ciudat pe Orbán și așteaptă dovezile că se respectă statul de drept înainte de a semna cecul.

Sursa: moldova.europalibera.org

Categories
Opinii

Gâlceava steagurilor s-a mutat la București

Marea distracție pentru internauți în acest weekend a fost cazul unei doamne din București pe care un polițist de la Brigada Rutieră a oprit-o în trafic, pe motiv că arborase steagul României pe mașină, depășind gabaritul acceptat de lege. 

Revoltată de motivul invocat de polițiști, femeia a postat pe Facebook înregistrarea video a incidentului, care a devenit virală în foarte scurt timp. Ca în mai toate situațiile de acest gen, în care imaginea Poliției Române este compromisă prin notorietatea pe care o capătă pe nepusă masă diferite cazuri, instituția a lansat rapid un comunicat cu intenția de a clarifica cele petrecute și de a justifica acțiunile zelosului angajat. 

„În data de 16 Iulie a.c., în zona Palatului Parlamentului, polițisti din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un grup de 7 autovehicule care se deplasau cu viteză redusă și foloseau avertizorul sonor, două dintre acestea având montate obiecte care depășeau dimensiunile autovehiculul și nu erau fixate corespunzător, riscând să se desprindă și să obtureze vizibilitatea conducătorului auto aspect care putea conduce la producerea unor accidente rutiere ( steaguri cu dimensiunea de 90cm x 135cm). Pentru a evita orice incident, polițiștii au procedat la verificarea conducătorilor auto, cărora le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au adresat recomandări referitoare la respectarea prevederilor legale. În ceea ce privește clipul video apărut în spațiul public, facem precizarea că nu a fost aplicată nicio sancțiune conducătorului auto în cauză, polițistul a adresat doar recomandări în ceea ce privește respectarea legii”, informează libertatea.ro.

Cât de necesar a fost gestul polițistului de la Brigada Rutieră în acest caz poate judeca fiecare dintre noi în funcție de propriile criterii și exigențe. Eu, în schimb, în calitatea mea de om care locuiește în Secuime, nu am putut să nu mă gândesc la ce amploare ar fi luat o asemenea situație dacă întâmplarea ar fi avut loc în zona noastră. Ce derapaje ar fi generat! Ce scenarii absurde ar fi născut! Cum ar fi delirat febril patrioții despre discriminări făcute pe față, cu nerușinare,  și despre polițiști „vânduți la unguri”, care nu îi mai lasă pe români să fie stăpâni în țara lor! Atât de ofertant ar fi fost subiectul, că aproape îmi pare rău că n-a fost să se întâmple aici, în Secuime. Nu știu câte vizualizări a avut filmarea care s-a viralizat în weekend, dar aș putea să pariez că accesările ar fi fost cel puțin triple în contextul descris anterior. Depășirea gabaritului ar fi depășit lejer granițele născocirii și – de ce nu? – și pe cele ale țării, ducând la noi conflicte diplomatice româno-ungare. Câte evenimente din istorie nu au pornit de la un aparent fleac? Mai ales în istoria recentă.  

Foto: Adevarul.ro

Categories
Cultura si lifestyle Locale Opinii

Turist în Covasna, EPISODUL II: Bicfalău, Ținutul Conacelor greu de depistat

Precizam în urmă cu câteva zile că, după cinci ani de locuit la Sfântu Gheorghe, am decis să străbat județul în calitate de turist, alături de doi prieteni bucureșteni îndrăgostiți de istorie, castele, conace și alte asemenea minunății care se găsesc, printre altele, și în județul Covasna. Pentru că cele împărtășite în articolul respectiv sunt doar o prezentare generală a primelor impresii și a aspectelor pe care consider că le avem de îmbunătățit la nivel județean pentru ca povestea aceasta cu turismul să devină una reală și să funcționeze, am hotărât să prezint episodic fiecare experiență trăită sau relatată de prietenii mei – eu nu i-am însoțit decât o zi din trei, câte au stat pe meleagurile covăsnene.  

Când începi să culegi de pe net informații despre obiectivele turistice din Covasna, este imposibil să nu ajungi și la localitatea Bicfalău, despre care descoperi că unele autorități locale promit să facă demersuri pentru a o include în Patrimoniul Mondial UNESCO și a o transforma astfel în „perla turismului covăsnean”. 

„Județul Covasna e cunoscut și sub numele de Ținutul Conacelor pentru că aici poți vizita peste 160 de case construite între secolele 17-19 de nobilii maghiari. Cele mai multe sunt în satul Bicfalău, aproape 40 de conace, dar majoritatea pot fi văzute și în interior doar cu acordul proprietarului. Unele din județ au intrat în circuitul turistic ca hoteluri, pensiuni sau muzee, în timp ce altele urmează a fi restaurate, din inițiative private, cât și de către Consiliul Județean”, prezintă de pildă evz.ro județul Covasna și satul Bicfalău, într-un articol din 2016. Autorul explică pe larg mult mai multe lucruri, dar articolul poate fi considerat mult prea lung pentru cineva care nu urmărește decât să-și stabilească un itinerar pentru o excursie de două, trei zile. La drept vorbind, când vrei să afli concret și pe scurt ce poți vizita, în ce zile și ce intervale orare, unde și la ce prețuri, demersul documentării prin articole lungi ți se pare inutil. Ca să nu mai spun că lista localităților de pe itinerar e mare și, dacă vrei să nu bâjbâi, ești nevoit să citești zeci de articole lungi pentru fiecare localitate sau obiectiv turistic la care intenționezi să ajungi – ceea ce s-ar putea să nu ai timp, răbdare sau pricepere să faci. Așa cum oamenii pe Facebook comentează și dezbat adesea fel și fel de subiecte numai după ce au citit doar titlul unui articol, și turistul se rezumă la primele informații, convins de anumite formulări că locul merită sau nu. 

În cazul Bicfalăului, la o simplă căutare pe Google, descoperi că informația conform căreia satul este ofertant din punct de vedere arhitectural este confirmată de mai multe surse credibile, precum digi24.ro sau covasnamedia.ro. Acestea afirmă hotărât că vei merge în satul conacelor vechi de sute de ani, care sunt unice în Transilvania. Chiar dacă într-unul dintre articole se sugerează că s-ar putea ca lucrurile să nu fie precum te-ai aștepta, nu te gândești deloc că ai putea fi dezamăgit, pentru că totul este prezentat într-o notă oarecum optimistă: „Turiștii care vin la Bicfalău au ce vedea. Pe lângă peisajele superbe din această zonă, conacele reprezintă o atracție în special pentru cei pasionați de arhitectură și construcție veche. Din păcate însă, pe lângă cele câteva conace restaurate se află multe altele care sunt în stare avansată de degradare, așadar graba autorităților și a sferei civile este întemeiată, întrucât se vrea a fi salvat cât mai mult și cât timp mai este posibil acest lucru” – covasnamedia.ro.. Articolul este scris în urmă cu opt ani și pomenește despre o grabă a autorităților, ceea ce îți dă speranța că ceva, ceva s-a îmbunătățit în tot acest timp. 

Dacă ești mai catolic decât Papa, te duci și pe site-ul www.visitcovasna.ro , despre care știi că urmărește să promoveze și să încurajeze turismul în zonă. Dacă știi! Că s-ar putea să nici n-ai habar. Surprinzător, la secțiunea „Conace; Castele”, nu găsești listat decât unul din cele aproape 40 de conace despre care se tot vorbește pe net, respectiv Conacul Koréh-Dénes, în dreptul căruia găsești un număr de telefon și o adresă. 

CITEȘTE ȘI „Turist în Covasna. Aventurile unor bucureșteni cu bâjbâieli și uși închise în nas

După ce ai obosit bine cu tot acest demers informativ, hotărăști să treci localitatea Bicfalău pe itinerarul tău. „Din 37 de conace, oi găsi măcar cinci care să-ți placă”, gândești. Dar ce te faci când ajungi în localitate și descoperi că realitatea contrazice izbitor de mult tot ce aflaseși din mediul virtual? Te plimbi de colo, colo de nebun și nu prea dai cu ochii de niciun conac. Unde te uiți, vezi case obișnuite, cele mai multe într-o stare de degradare vizibilă, dar nici urmă de conacele promise care au născut în tine așteptări mari.

Nu știu alții ce ar face în situația lor, dar prietenii mei din București s-au mai plimbat puțin prin sat și, pentru că cele aproape 40 de conace promise nu scoteau „capetele” printre casele obișnuite din localitatea Bicfalău, au mers la biserica reformată ca să fie siguri că nu veniseră chiar degeaba. „Biserica este foarte faină, ce-i drept, dar am urcat de ne-a venit rău și … ce să vezi?! Era închisă. Ferecată. Minunat! Am făcut și noi o poză la niște pietre de mormânt din anii 1800, apoi am plecat”, povestește Laura.

Complet dezamăgiți de experiența Bicfalău, după ce străbătuseră cu entuziasm drumul lung de la București, cei doi turiști au tăiat de pe listă localitățile Ozun și Ilieni, în care nu s-au mai oprit pentru a nu avea parte de încă o dezamăgire care să îi determine să aleagă drumul înapoi spre casă în loc să îl continue pe cel spre pensiune. „Satul acesta este promovat ca satul cu conace? Care conace? Eu cred că oamenii ăștia nu merg în teren. Văd trei poze pe net și se apucă să scrie articole aiurea. Nu am văzut nimic care să ne atragă atenția. Poate ar fi trebuit să iau fiecare uliță la rând să le descopăr sau nu-mi dau seama”, spune dezamăgită prietena mea, Laura. Cu toate acestea, zilele următoare le-au oferit celor doi bucureșteni și surprize frumoase pe care le voi împărtăși în articole ulterioare. 

Fotografii realizate de cei doi turiști.

Categories
Interviuri Opinii

Noi precizări în EXCLUSIVITATE: În educație, „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară” nu există!

După intenția de a fura Ardealul, marele reproș adus comunității maghiare din România este acela că refuză să învețe și să vorbească limba statului. Oricâte explicații s-au oferit în timp despre dificultatea la care sunt supuși elevii maghiari când vine vorba despre modalitatea de predare a limbii române în școli, răspunsul celor din banca acuzării e mereu același: „Să învețe, domne, limba română că trăiesc în România! Sau să plece la ei în Ungaria dacă nu le convine” – desigur, cu variante multiple, deseori grosolane, ale acestei idei.

Deși lucrurile par a începe să se schimbe, în sensul că cineva în zona guvernamentală începe să accepte că un minoritar care acasă, pe stradă și la școală vorbește exclusiv în limba maternă trebuie ajutat și susținut să învețe limba statului. Metoda de până acum, prin care copiii maghiari foloseau aceleași manuale și răspundeau la aceleași cerințe cu cei români, în mod clar nu a fost eficientă și nu are rezultate pozitive. Din informațiile primite de la Inspectoratul Școlar Județean Covasna reiese că noile programe școlare pentru minoritatea maghiară s-au aliniat directivelor europene, ceea ce naște speranța unei schimbări într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, chiar dacă prezentul nu diferă de ce a fost până acum.

Totul este cu atât mai încurajator, cu cât perspectiva din care cadrele didactice din regiune privesc lucrurile este nu doar pragmatică, ci aproape poetică.

„Limba română este, pentru minoritatea maghiară, limbă ne-maternă care îi oferă minorității maghiare competențele lingvistice necesare inserției sociale. Limba română este un instrument de comunicare care îi formează elevului de etnie maghiară, pe lângă competența lingvistică, competența culturală, interculturală, respectiv competența suport pentru dezvoltarea personală”,

Kiss Imre, în exclusivitate pentru contact-kontakt.ro„

Prin aceste fraze, inspectorul școlar general Kiss Imre dovedește nu doar că maghiarii vor să învețe română, ci și că o percep ca pe o investiție necesară pentru propria dezvoltare și pentru formarea lor ca persoane multiculturale.

Este de netrecut cu vederea modul subtil și elegant prin care inspectorul Kiss Imre abordează și corectează formularea care naște controverse și generează conflicte, respectiv „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară”. Pentru românii patrioți, vehicularea acestei sintagme este un fel de blasfemie și se traduce adesea ca o raportare eronată și ostilă a etnicilor maghiari la limba statutului. Or, înlocuirea termenului „străină” cu „ne-maternă” este o soluție pe cât de rafinată, pe atât de împăciuitoare. De altfel, inspectorul a făcut precizarea că nici în Legea Educației Naționale nu există noțiunea de „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară”, noțiune care este uzitată eronat, așadar, îndeosebi în presă și în spațiul public.

Prin urmare, lămurită fiind terminologia optimă de exprimare a problemelor din prezent, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de faptul că există un cadru legal care ne umple tuturor sufletele de speranțe, întrucât aflăm că au fost elaborate programele noi începând cu clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, la disciplina limba română studiată de minoritatea maghiară, pentru a facilita învățarea limbii române și mai ales comunicarea în limba română. Ne mai rămâne apoi să așteptăm ca toate aceste aspecte cuprinse în legislație să se și implementeze realmente, iar problema limbii române să devină pentru generațiile viitoare de maghiari doar o amintire în fața căreia vor zâmbi îngăduitor.

Mirela Cara-Dragu

Categories
Opinii

Memoria-fenomen, atuul elevilor maghiari la proba de limba și literatura română de la Bacalaureat. Lămuriri în EXCLUSIVITATE de la inspectorul școlar general Kiss Imre

A devenit deja o obișnuință să ne începem vara cu comentarii despre rezultatele obținute de absolvenții de liceu la examenul de Bacalaureat. Ne dăm cu părerea despre cât de ușoare au fost subiectele, cât de puțini promovează, cât de prost e sistemul sau cât de inutile pentru viață sunt informațiile pe care le asimilează copiii în școlile de la noi și ne alarmăm inflamați cu privire la soarta de mâine a țării care, credem noi, se va umple de incompetență. 

În ce măsură limba română este sau nu utilă pentru un tânăr maghiar din România zilelor noastre numai el și familia lui pot decide. Un lucru este însă cert: tineri maghiari care vorbesc fluent limba română sau la un nivel conversațional mediu sunt din ce în ce mai puțini. Fenomenul este complex și nu ține numai de lipsa lor de interes față de limbă, ci și de felul în care aceasta este predată în școli, unde miza nu pare a fi câtuși de puțin aceea ca maghiarii să ajungă să vorbească românește. Dimpotrivă, analizând fenomenul, ai senzația că cineva are un interes ascuns să îi împiedice pe elevii maghiari să cunoască limba statului – dar aceasta este o altă discuție și merită tratată separat. 

Revenind la Bacalaureat, un examen care are limba și literatura română ca probă obligatorie pentru toată lumea, în Secuime am observat un paradox care mă frământă și pe care l-am mai abordat și cu alte prilejuri. După cum am afirmat deja, copiii și tinerii care înțeleg și vorbesc limba română sunt puțini – mai puțini decât cei care iau Bacul. Cu toate acestea, rata de promovabilitate din zonă nu diferă în general prea mult față de cea de la nivel național. De pildă anul acesta, după contestații, 62, 17% din elevi (atât de la liceele cu predare în limba română, cât și de la cele cu predare în maghiară) au luat Bacul în județul Covasna. Harghita are un procent mai mic, respectiv 57,54% – deci mai mult de jumătate. În acest context, similar de la an la an, nu se poate să nu te întrebi cum poate cineva care nu stăpânește o limbă, în cazul de față limba română, să scrie și să vorbească despre scriitori și operele acestora, astfel încât să obțină note de trecere – uneori chiar și note de 8, 9 și 10. Cum să pricepi Creangă, Caragiale, Slavici, Eminescu, Rebreanu, Sorescu etc., cum să pătrunzi tainele figurilor de stil și sensurile frazelor, când tu nu cunoști termeni de bază precum „sprânceană”, „gogoșar”, „nasture” sau „pătlăgea”? Și cum să mai și scrii despre toate astea?

O discuție pe această temă am avut-o în 2015 cu inspectorul general de la IȘJ Covasna, Kiss Imre, care mi-a oferit o explicație publicată atunci în ziarul local Observatorul de Covasna. 

„De ani de zile se vorbește despre acest aspect. Însă elevii care intră la liceu și care vor să ajungă mai departe la facultăți învață lecturi, fraze, poezii. Le memorează pur și simplu ca să ajungă la o performanță. Faptul că ei în viața de zi cu zi nu vorbesc limba română se explică prin lipsa orelor de conversație. Ei au 4-5 ore de română pe săptămână, dar la orele acelea nu comunică efectiv în limba română, de aceea ei doar memorează lecțiile“, a explicat Kiss Imre. 

De atunci, am mai cunoscut părinți și elevi care au confirmat că memorarea este soluția de bază pentru promovare la proba de limba și literatura română de la Bac sau de la Evaluarea națională. 

E drept că memorarea comentariilor este încă o practică obișnuită în școlile din România, dar, personal, consider că este de-a dreptul imposibil să memorezi atât de multe texte într-o limbă pe care nu o înțelegi. Deși cunosc câteva expresii uzuale în limba maghiară și sunt puțin familiarizată cu scrierea, sunt absolut convinsă că nu aș reuși niciodată în această viață pe Terra să memorez ceva scris de Sándor Petőfi sau Áron Tamási, ori să învăț comentarii pe de rost despre opera lor. Dar în cazul meu această neputință a fost valabilă și pentru autorii români. Nu îmi aduc aminte să fi învățat vreodată pe de rost un comentariu. Nici măcar cu riscul de a primi o notă mică la teză. De aceea, manifest un respect imens pentru toți copiii care au răbdarea să facă așa ceva și care reușesc să stocheze atât de multă informație pe „hard-urile” lor. 

Dacă prezentul seamănă încă izbitor de mult cu trecutul, viitorul se arată ceva mai promițător pentru elevi. Inspectorul școlar general, Kiss Imre, ne-a informat, la solicitarea contact-kontakt.ro, că lucrurile încep să se îndrepte într-o direcție nouă și că noile programe școlare pentru minoritatea maghiară s-au aliniat directivelor europene. Asta înseamnă că au fost elaborate programe noi, începând cu clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a (an școlar 2020-2021), la disciplina limba română studiată de minoritatea maghiară pentru a facilita învățarea limbii române și mai ales comunicarea în limba română.

„Având o nouă paradigmă, și anume cea comunicativ – funcțională, programa disciplinei Limba și literatura română pentru minoritatea maghiară, determină o abordare specifică a predării – învățării limbii române și, prin urmare, conceperea unor subiecte la examenul de Evaluare națională adaptate acestui nou tip de programă. Fiind programe diferite de studiu a limbii și literaturii române și subiectele vor fi diferite, respectând astfel paradigma programei specifice”

Kiss Imre

Inspectorul a adăugat că în acest an școlar, la simulare, ar fi trebuit aplicat acest tip de subiect pentru elevii din clasa a VII-a, ceea ce nu s-a întâmplat, cel mai probabil din cauza pandemiei. Înțelegem deci că, de fapt, în practică nu s-a schimbat nimic. Încă. Putem totuși spera, pentru că știm deja că speranța moare ultima. Dar, până când faptic examinarea elevilor maghiari va fi diferită de cea de până acum, aceștia ar face bine să-și antreneze memoria, căci promițătorul viitor nu pare prea aproape.

Mirela Cara-Dragu

Foto: adevarul.ro