Beke István și Szőcs Zoltán, cei doi secui condamnați pentru acte de terorism, au fost eliberați condiționat

Beke István și Szőcs Zoltán, condamnați în 2018 la închisoare cu executare pentru acte de terorism și instigare la terorism, au fost eliberați condiționat luni, în urma unei sentințe definitive a Tribunalului Brașov. La distanță de o zi după sosirea acasă, cei doi au participat la o conferință de presă în care au vorbit despre condițiile de detenție, despre planurile de viitor și despre intenția de a-și căuta dreptatea la forurile europene de la Strasbourg. 

Vestea eliberării condiționate a celor doi etnici maghiari, cu șase luni mai devreme de termen, a fost transmisă luni, printr-o postare pe Facebook, de către deputatul Terza-József Kulcsár de la Partidul Civic Maghiar (PCM). 

În ziua de după revenirea acasă, la Târgu Secuiesc, Beke István și Szőcs Zoltán, însoțiți de parlamentarii Kulcsár-Terza József-György (PCM) și Fejér László-Ödön (UDMR), au organizat în centrul orașului o conferință de presă la care au luat parte reprezentanți ai publicațiilor maghiare, dar și mai mulți susținători ai celor doi. Conferința a fost transmisă live și pe Facebook. 

În acest context, Beke István și Szőcs Zoltán le-au mulțumit familiilor lor, dar și persoanelor, inclusiv din presă, care le-au fost alături în toată perioada de dinainte și după condamnare. În același timp, au vorbit despre condițiile din închisoare, dar și despre faptul că au avut parte de o sentință nedreaptă. Ei au menționat că acuzațiile de terorism au fost nefondate și că nu meritau să fie închiși în aceleași condiții cu persoanele condamnate pentru crimă. Mai mult decât atât, proaspăt eliberații că au menționat că au intrat cu capul sus la închisoare, știindu-se nevinovați, și la fel au și ieșit.  

Deputatul Kulcsár-Terza József-György a precizat și că, deși cei doi s-au întors acasă, lupta nu s-a încheiat. În cadrul conferinței s-a vorbit în repetate rânduri despre intenția de a continua demersurile pentru ca cei doi să își afle dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.  

În ceea ce privește planurile de viitor, Beke István a declarat că intenționează să revină la o viață normală și că își dorește să petreacă mult timp alături de familia sa și să se întoarcă la muncă. El a precizat totodată că va rămâne și în continuare acasă, la Târgu Secuiesc. 

Un alt mesaj transmis în mod repetat în cadrul conferinței de presă a fost îndreptat către întreaga comunitate maghiară. Aceasta a fost îndemnată la unitate, indiferent de opțiunile politice, aceasta fiind principala condiție prin care s-ar putea evita pe viitor supunerea etnicilor maghiari la nedreptăți similare. 

Beke István și Szőcs Zoltán au avut încă din mai 2020 posibilitatea de a solicita eliberarea condiționată și au înaintat patru cereri în acest sens, însă fără succes, în ciuda faptului că, în urma conduitei lor ireproșabile din timpul detenției, comisia închisorii a propus de fiecare dată eliberarea lor. În cazul lui Beke István, au fost respinse toate cererile, iar în cazul lui Szőcs Zoltán, Tribunalul Brașov și-a schimbat de două ori sentința după recursul Parchetului, deși într-o primă fază, în ambele rânduri, se dispusese eliberarea.  

În iulie 2018, Beke István și Szőcs Zoltán, au fost condamnați de către Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, la câte cinci ani de închisoare cu executare, sub acuzaţia de terorism şi instigare la terorism. La momentul respectiv, comunitatea maghiară transilvăneană și-a exprimat indignarea, dar și susținerea față de cei doi prin organizarea de mitinguri de protest în stradă, dar și pe rețelele de socializare, prin postarea de mesaje „Je suis Beke”, care s-au întins pe o durată de câteva săptămâni. Totuși, acestea nu au putut împiedica în niciun fel condamnarea celor doi. 

În mai 2017, cu un an înainte de condamnare, Beke István a acordat un interviu în exclusivitate ziarului „Observatorul de Covasna”, în care a vorbit pe larg despre perchezițiile DIICOT, despre dosarul întocmit, despre materialele explozibile găsite la domiciliul său și despre legătura sa cu Mișcarea 64 de Comitate. 

sursă și foto: Covasnamedia.ro