Author: Mirela Cara-Dragu

Categories
Opinii

De Ziua Europei, Noua Dreaptă ne vrea în trecut, iar UE se uită prea departe în viitor

Uniunea Europeană, visul multor români până în 2007 când s-a concretizat, se confruntă cu tot mai multe probleme și amenințări de toate tipurile. De la valurile de imigranți, la atentatele teroriste și BREXIT, totul pare să semene a scenarii construite pentru a favoriza destrămarea acestei entități, care s-a impus ca o putere unitară la nivel global, dar care tinde să devină pentru mulți un ghimpe ce trebuie înlăturat.

În ultimii ani, în multe din statele UE, am asistat la o reafirmare a partidelor naționalist-extremiste, care i-au creat Uniunii imaginea de balaur nemilos, dornic să îngurgiteze cu nesaț specificul național și autoritatea statală, diluând diversitatea într-un amestec omogen în care ni s-ar topi identitățile. De la soluția optimă pentru statele bătrânului continent de a deveni împreună o forță economică și de menținere a păcii, Uniunea Europeană este tot mai mult percepută ca demonul care nu urmărește decât să stoarcă de resurse statele membre, să le submineze autoritatea și să le folosească cetățenii pe post de sclavi. Din tot acest joc, ar avea de câștigat câteva state puternice care compun Uniunea, în timp ce statele mai sărace ar rămâne perpetuu în umila postură a vacilor de muls.

Cum era și firesc, după doar 13 ani de Uniune, România, care încă se mai chinuie să își ridice standardele, se aliniază și ea acestui curent antieuropean prin diferite voci, din fericire puţine, care răspândesc tot mai vehement vestea despre nemilosul „balaur”. Cea mai recentă atitudine oficială în acest sens este cea a Partidului Noua Dreaptă, care a declarat că refuză să sărbătorească Ziua Europei pe 9 Mai, ceea ce ar fi de dorit să facă orice naționalist adevărat. În opinia membrilor săi, singura sărbătoare reală este aceea a proclamării independenței de stat din 1877.  

„Avem convingerea că fără 9 mai 1877 nu ar fi fost posibil 1 decembrie 1918, că fără o Românie mică dar independentă, nu ar fi fost posibilă România Mare de mai târziu”.

Comunicat Noua Dreaptă

Nimic mai adevărat, aș răspunde eu. 9 Mai 1877 este fără îndoială o zi de referință în devenirea noastră ca popor și națiune, însă a ne opri acolo înseamnă a rămâne cantonați într-un trecut mult prea îndepărtat și a ignora cursul pe care națiunea l-a urmat în următoarele secole pentru a deveni ceea ce este azi.

Dintotdeauna istoria ne-a arătat că fenomenul geo-politic se bazează, înainte de orice, pe dinamică. Teritoriile se cuceresc și se pierd, deciziile se schimbă în funcție de interesele de moment și de jocurile de putere, hărțile se remodelează etc. Despre asta este umanitatea și despre asta e istoria.

Dacă România ar fi azi doar un stat din afara uniunii, ce ar fi ea fără UE? Cum s-ar putea susține? Cum s-ar dezvolta economic, ce alianțe ar crea în vederea apărării și cu ce forțe s-ar impune în fața lumii? Este România atât de puternică, încât să nu aibă nevoie de ajutorul unei structuri suprastatale? Dacă, ieșind din Uniune, s-ar trezi prea singură ca să facă față presiunilor și amenințărilor externe și ar fi obligată de context să își creeze noi alianțe, care ar fi alternativa? Rusia? Lăsând la o parte tipul de politică externă cu care defilează vecinii noștri de la est, își face cineva iluzia că România ar fi cu mult mai respectată ca națiune decât este astăzi în interiorul UE? Presupunând că visul Noii Drepte de reîntregire a granițelor României Mari s-ar concretiza, ce forță economică ar deveni această nouă „Românie dodoloață”, care și-ar alipi teritorii chiar mai nedezvoltate decât ea însăși? Sau poate nu ne dorim progresul, poate vrem ca și din punctul de vedere al dezvoltării și emancipării să rămânem tot unde eram la 1877. Important e să ne vadă lumea că suntem națiune. „Această Uniune Europeană nu trebuie confundată cu adevarata Europă: a patriilor și națiunilor multi milenare, care au marcat cultura și istoria întregii umanități și care au capacitatea să o facă în continuare! Partidul Noua Dreaptă condamnă ferm scenariul anti-românesc prin care ţara noastră ar fi redusă la statutul de colonie periferică a unor utopice State Unite ale Europei şi îi asigură pe toţi românii că va continua lupta pentru o Românie Independentă şi Suverană şi pentru o Europă a Statelor naţionale și independente!”, ne liniștesc naționaliștii, fără să precizeze însă cum va arăta exact această Românie și cum se va poziționa ea în lume.

Lăsând la o parte România și uitându-mă și în grădina vecină, observ și în Ungaria un val tot mai înfloritor de naționalism și antieuropenism. Ce mă surprinde este că oamenii aplaudă febril această atitudine a premierului ungar, inclusiv cei ce trăiesc în alte state – fie prin decizii personale, fie pentru că așa i-a obligat istoria. Și, văzând aceste aplauze virulente, mă întreb unde cred ei că se poate îndrepta o Ungarie ieșită din UE și, mai ales, ce se va schimba în viața lor de cetățeni ai altor state într-un astfel de nou context. Și, pentru această întrebare n-am niciun răspuns. Mă gândesc doar că ecoul celebrului „Let’s make America great again!” a ajuns prea departe, ne-a tulburat și ne-a influențat pe toți mai mult decât era cazul, răpindu-ne capacitatea de a ne utiliza rațiunea. Apoi, a venit și COVID-19 și totul s-a înnegurat.

Mirela Cara Dragu

Categories
Locale Opinii

COVID-19: În Covasna, pandemia a sporit hoția

Pe vremea când lucram ca jurnalist local în județul Covasna, dezvoltasem împreună cu colegii de breaslă fel și fel de glume despre cum în zona aceasta oamenii nu prea săvârșeau fapte care ar fi putut genera știri cancanistice. Rata infracționalității era scăzută comparativ cu alte județe, ceea ce, dincolo de glumele de redacție, ne dădea o stare de confort psihic și de siguranță.

Pe durata perioadei de izolare impusă de autorități la nivel național, am observat însă că în presa locală au apărut surprinzător de multe vești despre furturi și abateri de la litera legii, care par să contrazică declarațiile oficiale conform cărora, la nivel național, rata infracționalității a scăzut simțitor.

Numai de la începutul lunii mai, în presa locală am citit despre cel puțin patru situații de fapte ilicite, fie că a fost vorba de spargerea unor magazine din mediul rural, de condus fără permis și sub influența băuturilor alcoolice sau de deținere și trafic de droguri. Acum, când oamenii se deplasează numai în caz de nevoie urgentă și numai cu declarații pe proprie răspundere privind motivul deplasării de la domiciliu, semnalarea atâtor fapte ilegale într-un timp atât de scurt și într-un județ atât de liniștit în vremuri de normalitate reprezintă pentru mine un motiv de îngrijoare.

Nu mai este un secret pentru nimeni că județul Covasna, la fel ca și Harghita, este unul dintre cele mai sărace din țară. În perioada aceasta în care locurile de muncă s-au desființat pe bandă rulantă, redresarea economică este vehiculată doar la nivel de promisiune de către autorități, iar statul în casă înfometează la propriu oamenii care nu aveau oricum surse de venit stabile și lucrau ca zilieri sau chiar adunau din gunoaie înainte de a fi păziți de mașini MAI pentru a fi forțați să se conformeze regulilor de izolare, toate mă conduc spre gândul că va urma o perioadă tulbure în care infracționalitatea va crește simțitor în regiunea aceasta. Și nu mă gândesc neapărat la rău-făcătorii care cu asta se îndeletnicesc de când se știu, ci la cei care vor fi împinși la furt de sărăcie și de foame.

Aleg să închei însă într-o notă optimistă, exprimându-mi speranța că numai subiectivismul meu și liniștea care face mult prea vizibile astfel de știri sunt de vină pentru îngrijorarea mea care, cel mai probabil, se va spulbera odată cu revenirea la normalitate, când totul va fi doar amintirea unui vis urât pe care l-am împărtășit cu semenii noștri.

Mirela Cara Dragu

Categories
Locale Opinii

COVID-19: Învățământul covăsnean: cruzimea realității bate optimisul bulei virtuale a reprezentanților oficiali

Cea mai nouă și mai forțată chestiune care ne-a fost băgată pe gât de autorități în perioada de restricții impusă de starea de urgență a fost, în opinia mea, introducerea predării online. Cadrele didactice nu erau pregătite toate pentru această trecere bruscă de la real la virtual. Elevii, nici atât. Și, probabil, cel mai puțin pregătit între toți era însuși Ministerul Educației.

Cu toate acestea, oamenii s-au adaptat din mers și au găsit împreună o cale de a străbate târâș, grăpiș semestrul până la sfârșitul anului școlar. Părinți, copii și cadre didactice și-au dat mâna virtual și s-au „înfrățit” pentru ca, în România normală, anul școlar 2019-2020 să se încheie glorios, în ciuda obstacolelor aduse de inamicul lumii COVID-19.

Ceea ce mă nedumirește însă în tot acest context este felul relaxat în care oamenii cu funcții în sistem se grăbesc să pronunțe verdicte pozitive. Vedeam de pildă în Observatorul de Covasna, declarația optimistă a inspectorului școlar general, Kiss Imre, despre impactul desfășurării studiilor online asupra prezentului, dar mai ales asupra viitorului. „Legătura între oameni este mai strânsă. Poate mulți părinți și-au dat seama cât de important este, într-adevăr, dascălul pentru elev. În plus, acum sunt mulți elevi care își doresc să se întoarcă la școală. Până acum nu îi lăsam să folosească instrumentele digitale. Fiecare dintre noi, cei care suntem părinți, le făceam program de stat pe telefon. De acum, deja îi forțăm să stea în fața calculatoarelor. Sunt niște chestiuni care se schimbă de la o zi la alta. Întorcându-ne poate în septembrie la școală, ne punem întrebarea dacă ne vom întoarce la a interzice telefoanele? Cred că va trebui să abordăm o altă mentalitate în acest sens, pentru că oricând se poate întâmpla altă pandemie sau alte catastrofe naturale și de la o zi la alta școlile trebuie să fie închise. Noi trebuie să fim pregătiți. Era digitală și competențele noastre formate acum încep să devină foarte importante. Dacă au fost până acum cadre didactice care au spus că nu sunt interesate de tehnologie, acum forțat fiecare și-a dezvoltat această competență și școlile trebuie să fie pregătite în acest sens, atât la nivel de infrastructură digitală, cât și formarea personalului, dar și a elevilor, bineînțeles. Asta pentru ca viitorul să nu ne mai ia chiar așa pe nepregătite”, a spus acesta.

Mesajul e frumos și încurajator, dacă nu chiar ambițios. Are însă o mare meteahnă: este lipsit de realism. Trăind parcă într-o bulă aparte, inspectorul IȘJ Covasna nu spune nimic despre copiii din județ, deloc puțini, care nu au și nici nu vor avea în viitorul apropiat acces la internet, pentru că ei nu beneficiază nici măcar de un trai decent. Ai zice chiar că nu figurează nici în evidențele inspectoratului.

Mult mai aproape de realitatea dură a modului în care își duc unii copii din județ zilele este preotul Vasile Antonie Tămaş, din Vâlcele – o localitate rurală aflată în apropiere de Sf. Gheorghe. Într-o postare pe Facebook, în care se referă exclusiv la elevii din cătunul despre care afirmă că îl păstorește (Hetea, comuna Vâlcele, jud. Covasna), acesta spune clar și răspicat: „ … jumătate dintre copiii care merg la școală nu au curent, 99% nu au internet și 80% își asigură hrana minimă din cornul și laptele de la școală. Adeseori, învățătoarele aduc de acasă pâine, margarină, gem și suc de mila pruncilor slab îmbrăcați și nemâncați. În aceeași situație se află, poate, sute de mii de elevi din toate colțurile țării. Soluția găsită de ocupanții scaunelor din Târgul lui Bucur a fost învățământul online și tablete pentru elevi. Alo? Voi chiar sunteți repausați mintal ? Copiii ăștia nu au pâine pe masă, nu au curent, nu au haine, nu au nimic! La ce să își încarce tabletele? La soare? Într-o cameră de 8 – 10 mp dorm câte 6,7,8 persoane. La ce să folosească tabletele? La tăiat slănină râncedă pe ele? La ales fasolea? Apropo – de ce nu le trimiteți în continuare mâncare ? Știți situația lor. De când cu pandemia, unii chiar mor de foame, fiind lipsiți de cornul de la școală! Dacă sunteți pro educație, puneți egalitate între București și ultimul cătun! Oricum, din cătune au ieșit mai multe caractere!”

În timp ce scriu, mă uit alternativ la cele două declarații antagonice, cu speranța că aș putea desprinde o concluzie. Și desprind, nu una, ci multe și urâte, pe care prefer să nu le mai împărtășesc. De data asta, aleg să nu comentez și doar să las pe fiecare-n parte să-și contureze propria părere. E tot ce mă mai simt capabilă să fac. Am amuțit.

Mirela Cara Dragu

Categories
Nationale Politic Stiri

Camera Deputaților a decis: limba maghiară nu va fi oficială în administrațiile publice locale

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege privind Codul administrativ, în care era prevăzută şi obligativitatea oficializării limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală în anumite situaţii, proiect iniţiat de UDMR.

Comisiile juridică, pentru buget, pentru administraţie şi pentru muncă de la Camera Deputaţilor au dat, marţi, raport comun de respingere proiectului de lege privind Codul administrativ, în care era prevăzută şi obligativitatea oficializării limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală, în anumite situaţii.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea cadrului general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora şi răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi regulile specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, se arată în raport.

Cele patru comisii arată că au decis să dea raport de respingere pentru că “nu se justifică adoptarea unei astfel de iniţiative legislative, cu atât mai mult cu cât expunerea de motive nu conţine o fundamentare a soluţiilor legislative preconizate, iniţiatorii motivându-şi demersul pe posibila declarare a neconstituţionalităţii Codului administrativ în vigoare de către Curtea Constituţională”.

Au votat “pentru” respingerea în plen a proiectului 287 de deputaţi, iar 21 au votat “împotrivă”.

Proiectul – iniţiat de 30 de parlamentari de la UDMR – a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Sursa: agerpres.ro

Categories
Cultura si lifestyle Locale

„Trăiește! Ne félj, csak élj!”, cel mai ferm și mai sensibil îndemn bilingv de Zilele Sf. Gheorghe 2020

De câte ori îmi vine în minte COVID-19, în fața ochilor mi se conturează imaginea SF a unei ființe demonice cu ochi strălucitor de răi și înzestrări malefice care-și atacă victimele din mai multe unghiuri în același timp, lăsându-i foarte puține șanse să supraviețuiască, în timp ce-și afișează rânjetul satisfăcut al celui născut pentru a distruge. Și asta pentru că noul virus ne-a lovit pe toți țintind nu doar către sănătatea noastră trupească, ci colateral și către sănătatea noastră psihică, dar și către drepturile și libertățile noastre, către bucuriile și trăirile noastre, către economia și viitorul nostru, către tot ce ne definește ca ființe umane pe această planetă.

În ultima vreme, pe măsură ce timpul, lumea și Pământul însuși au părut a fi rămas încremenite într-o zonă nedefinită, pe o durată greu de estimat, m-am lăsat tot mai mult purtată de imaginația care la rândul său părea și ea atinsă de puterile distrugătoare ale maleficului virus. Și, când eram pe punctul de a mă rostogoli tragic pe panta abruptă a pesimismului, abandonându-mă scenariilor macabre în care devenisem un martor sec al unei speranțe în agonie, m-am trezit brusc, ca dintr-un dureros coșmar, cu revelația că da, Binele există și în realitate și are forța de a se ridica deasupra răului, întocmai cum uleiul plutește sfidător pe luciul apei.

Când m-am trezit, era 1 Mai 2020, iar pe toxica rețea de socializare, de care sunt cu fiecare zi mai dependentă, circula un videoclip tămăduitor, pe care îl distribuiseră oameni dragi, unii dintre ei apropiați mie, care, în loc să alunece în visări stupide și inutile, au ales să lupte și să reziste în cel mai frumos mod în care omul a reușit de-a lungul timpului să reziste, de câte ori destinul l-a forțat să traverseze râuri de neputințe și dureri: prin artă, prin muzică, prin spirit, prin cultură – aceste componente ale vieții pământenilor prin care se pot detecta vulnerabilitățile oricărui adversar, indiferent de cât de ostil și invincibil se înfățișează el.

https://www.facebook.com/zilelesfantugheorghe/videos/687774322041721/

Postat pe pagina de Facebook „Zilele Sfântu Gheorghe”, videoclipul era (și încă este) însoțit de un mesaj ce poate părea mai degrabă sec și pragmatic:

„Trăiește!
În mod normal, azi trebuia să înceapă weekendul de festival din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe. Vrem să vă arătăm că, dacă toți locuitorii sunt uniți, se pot naște lucruri minunate. 
Cu toții visăm la vară, a cărei atmosferă caldă e adusă în fața voastră de 51 de artiști locali. Să ajungă bucuria la fiecare locuitor al orașului Sfântu Gheorghe! ”

Mânată ca de fiecare dată de impulsurile greu de stăpânit pe care curiozitatea le deșteaptă înlăuntrul meu, am deschis clipul și am văzut cum, din casele și curțile în care își trăiesc izolarea, zâmbind optimist, dar manifestându-se impresionant de autentic, artiștii din Sfântu Gheorghe, români și maghiari, îndeamnă oamenii prin cântec să trăiască, să se gândească la vară și la frumusețea ei, și deci să nu uite că la un moment dat erau liberi, iar libertatea aceasta trebuie să îi anime ca să meargă mai departe. Împreună-separat, cum ne-am obișnuit să spunem în ultimele săptămâni, cei 51 de artiști, au demonstrat că lumea are încă puls și că momentul în care speranța își predă sufletul este încă departe. În plus, mai mult sau mai puțin voit, toți cei implicați în proiect au arătat subtil – sau cel puțin se poate înțelege și așa – că „Bună ziua!” și „Jó napot kívánok!” știu, pot și vor să trăiască împreună și nu se mai lasă nici intimidate, nici separate de uneltirile celor care în spațiile lor de acțiune își țes nesimțitori pânzele deja îmbâcsite de interese, care de care mai meschine.

Și, în timp ce lăcrimam emoționată ca o gospodină în fața ultimului episod din serialul ei preferat, mi-a trecut prin minte declarația recentă a premierului despre cât de frumos fac artiștii online în această perioadă, motiv pentru care nu trebuie să ne grăbim să le sărim în ajutor. Nu contează că unii poate n-au din ce-și plăti facturile, că va trece mult până vor reuși să se ridice cu adevărat, ei fac frumos și asta n-o să-i lase să moară pentru că ei își spun lor, ceea ce ne spun și nouă: TRĂIEȘTE! Iar asta poate fi de-ajuns.

Mirela Cara Dragu

Categories
Opinii

„Jó napot kívánok, peszede!”. Politicianism, oportunism sau strategie?

După o conferință de presă pe tema COVID-19, în care a făcut o impresie bună, răspunzând pe rând întrebărilor adresate de aproximativ 20 de reprezentanți ai presei, timp de aproape două ore, și evitând elegant să răspundă la întrebările incomode privind testarea populației sau eficiența măsurilor luate de autorități, la doar o zi distanță, președintele României, Klaus Iohannis, a avut o ieșire cel puțin uluitoare, pentru care încă se mai caută explicații. Este vorba, desigur, despre felul în care a ales să își exprime dezacordul față de proiectul de lege prin care ar fi trebuit să se acorde autonomie Ținutului Secuiesc și care trecuse tacit de Camera Deputaților, fiind rapid respins în Senat.

Referitor la autonomia Ținutului Secuiesc, în regiune este mult vehiculată o glumă care spune că ultimii care își doresc obținerea acesteia sunt chiar reprezentanții UDMR, căci dacă ar obține-o, ar rămâne fără „momeli” electorale. Lăsând însă la o parte motivul greu de înțeles pentru care Uniunea mai înaintează astfel de proiecte de lege, știind foarte bine că șansele de a fi promulgate sunt din capul locului nule pentru că sunt împotriva literei Constituției, dar mai ales că aducerea repetată a subiectului în atenția opiniei publice este cel mai eficient mijloc de a strica imaginea în ansamblu a maghiarilor din România, ale căror interese se presupune că le apără și le reprezintă, este și mai greu de înțeles de ce a ales președintele Iohannis să își formuleze discursul într-o manieră vădit naționalistă, dacă nu chiar populistă.

Interpretări în presă și spațiul online au fost multiple. De la cei care l-au asociat pe actualul președinte al României, cu PRM-istul Vadim Tudor, recunoscut pentru naționalismul său extremist, sau chiar cu Ion Iliescu, care i-a acuzat pe maghiari de separatism în urmă cu aproximativ 30 de ani, la cei care l-au scuzat pe motiv că prin acel „Jó napot kívánok, PSD!” a vrut mai degrabă să lovească partidul cu majoritate parlamentară și nicidecum comunitatea etnicilor maghiari, toți au încercat să își traducă într-un fel atitudinea prezidențială, care este o neașteptată surpriză. Au fost și voci care au afirmat că tot ce a urmărit Iohannis a fost să pregătescă terenul pentru alegerile locale și să atragă de partea sa acel electorat care votează sistematic PSD și care reacționează emoțional la chestiuni naționaliste, autonomia Ținutului Secuiesc fiind un truc care funcționează ca un etern as din mânecă.

Au existat şi comentatori (puţini) care i-au luat apărarea preşedintelui, spunând că acesta nu a jignit maghiarii, ci doar partidele, UDMR şi PSD, într-un gest eminamente politicianist. Şi, dacă lăsăm deoparte comentariile încinse de pe Facebook (care pot apărea şi ca urmare a manipulării) şi disecăm declaraţia lui Iohannis, vom vedea că au de câştigat pe termen lung cei care analizează şi gândesc la rece, şi nu cei care reacţionează la cald.

În orice caz, indiferent de motivul pentru care Klaus Iohannis a optat sau a fost consiliat să opteze pentru varianta de discurs la care am asistat toți în cursul săptămânii trecute, efectul în rândul populației a fost unul cel puțin neplăcut, cu consecințe care nu miră pe nimeni. În primul rând, a fost resuscitată ura gratuită față de etnicii maghiari din România. Aceasta se vede cel mai bine pe rețelele de socializare, atât în comentariile de la articolele de presă scrise pe marginea subiectului, cât și pe pagina de Facebook a președintelui, unde nu curg doar felicitări pentru felul în care acesta a tratat problema, ci și completări legate de lecția primită de ungurii care trebuie să știe odată pentru totdeauna unde le este locul și chiar să plece în Ungaria dacă România nu le mai convine. Prin urmare, dacă e să dăm crezare interpretărilor conform cărora Klaus Iohannis a încercat să extindă simpatia față de PNL în rândul unui electorat nou pentru el, scopul a fost atins.

Rămân însă celelalte reacții, mult mai mici la număr ce e drept, ale oamenilor care consideră că, deși îndreptățită, atitudinea a fost o exagerare nedemnă pentru președintele unui stat democratic european, și că normal ar fi ca acesta să iasă din nou la rampă și să își prezinte scuzele de rigoare pentru o comunitate pe care, cu sau fără voie, a readus-o în ținta valului de ură din care pare că nu reușește să se mai smulgă de 30 de ani încoace.

Dincolo de revărsarea aproape de nestăvilit a șiroaielor de opinii și interpretări, un singur lucru este cert: maghiarii din România s-au simțit ofensați și sunt acum obligați să își ducă viața mai departe cu un stigmat de tipul „onoarea mea nereperată” sau, și mai grav, cu credința fermă că sunt victime într-o țară care refuză să îi accepte și să îi respecte. Făcând un simplu exercițiu de imaginație, în urma căruia am vedea cum președintele prezintă oficial scuzele care i se cer în spațiul public sau este tras la răspundere de CNCD, ori alte entități responsabile cu sancțiuni pe acest subiect, cei care azi aplaudă fervent și îi transmit călduroase felicitări lui Klaus Iohannis pentru atitudinea sa față de proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc ar fi contrariați și chiar scandalizați că ungurii nu au înțeles unde le este locul și l-au forțat pe președinte să facă după cum doresc ei – și, în loc să se diminueze, ura lor ar ajunge la cote și mai ridicate pentru că, știm deja, cum o dai și de unde o apuci, tot ungurii-s de vină.

În acelaşi mod putem considera şi proiectul de lege al autonomiei tot un gest politicianist, despre care inclusiv iniţiatorii săi au ştiut de la bun început că nu are şanse de reuşită şi care şi-a atins scopul, pe termen scurt: a reuşit să conştientizeze majoritatea română de faptul că secuii există, vor să-şi facă auzită vocea şi, chiar dacă ştiu că nu pot obţine ceea ce vor pe plan politic (în primul rând deoarece Constituţia nu permite acest lucru), totuşi pot spera la ceea ce speră toţi românii: locuri de muncă plătite echitabil, educaţie mai bună pentru copiii lor şi un sistem de sănătate în care să aibă încredere.

Mirela Cara Dragu

Categories
Opinii

Două rapoarte internaţionale: Cât de liberă este presa liberă din România și Ungaria?

Când vine vorba despre presă, deseori oamenii discută folosind sintagme stereotipe precum „a patra putere în stat”, „manipulare” sau „libertatea presei”. Teoretic, pentru o informare corectă și obiectivă a cetățenilor, presa trebuie să dispună de o libertate de expresie care să nu fie atinsă nici măcar tangențial de vreun fel de cenzură din partea autorităților statului. Cât despre obiectivism, acesta va fi întotdeauna subjugat subiectivismului celui ce relatează evenimentele, chiar și în cazul celor mai bune intenții de a rămâne fideli față de deontologie.

Libertatea presei depinde în primul rând de formele de guvernământ din fiecare țară în parte. Se consideră că democrația este cadrul perfect pentru o presă liberă, însă totul stă, în fapt, sub semnul relativității și al nuanțelor de tot felul. O dovedesc monitorizările, clasamentele și rapoartele care se fac la anumite intervale pe acest subiect.

De pildă, în Raportul anual pe 2019, emis de Consiliul Europei, se precizează încă de la început că libertatea presei în Europa este mai fragilă ca niciodată după Războiul Rece, având în vedere faptul că jurnaliştii au de înfruntat fel și fel de obstrucții, ostilități și chiar violențe, atunci când se aventurează în investigații și reportaje care aduc beneficii publicului larg și devin incomode pentru persoanele influente. De aceea, Consiliul Europei le cere statelor membre să creeze condițiile optime pentru a spori libertatea presei, atât prin cadre legislative care să o susțină, cât și în practică.

Într-un clasament realizat de cea mai mare organizaţie pentru apărarea drepturilor ziariştilor „Reporteri fără frontiere” (RSF) privind libertatea presei în 180 de state ale lumii, observăm de pildă că România, stat membru UE de 13 ani, ocupă locul 48. Prin comparație, vecinii noștri unguri se situează chiar mai jos, la poziția 89. „Ziariştii independenţi obţin tot mai greu informaţiile, nu pot adresa întrebări în mod liber parlamentarilor şi nu pot participa la diferite evenimente publice. Politicienii partidelor de guvernământ nu acordă interviuri instituțiilor de presă care critică Guvernul, iar birourile de presă ale instituţiilor publice refuză să răspundă la întrebările mass-mediei independente, se mai arată în raport, care adaugă: în 2019, controlul guvernului de la Budapesta asupra mass-media s-a intensificat prin alegerea altor membrii ai FIDESZ în Consiliul Media. În asemenea condiţii se justifică faptul că Ungaria a pierdut două poziţii în clasament”, după cum se arată într-un articol g4media.

Situația presei din Ungaria este motiv de îngrijorare și pentru Consiliul Europei care, în raportul amintit anterior, include țara vecină, care pedepsește cu închisoarea difuzarea de informații false, pe lista țărilor care subjugă presa sistematic în ultima vreme, alături de țări precum Turcia, Rusia sau Italia – perioada COVID-19, fiind chiar o oportunitate de care profită și mai mult în direcția propusă.

Privit din afară, cazul Ungariei poate fi tratat cu indulgență, în sensul în care în opinia multora, pedepsirea știrilor false este dreaptă și perfect justificată. Dacă privim însă lucrurile și din perspectiva abuzurilor, dar mai ales a dificultății de a demonstra că o știre este sau nu falsă, atunci nimeni nu garantează că acuzația de știre falsă nu se poate aduce arbitrar (și chiar susține cu probe inventate) oricărei publicații sau oricărui jurnalist independent care deranjează cu ceva guvernul sau îi șifonează în vreun fel imaginea, putând ajunge lejer la situații precum cele din Rusia, China, India, Filipine și Vietnam, care recurg inclusiv la dezinformări pe rețelele de socializare. Rezultă așadar că o astfel de lege nu este decât o medalie care are și revers, lăsând un loc generos manipulării opiniei publice.

Deși România pare să ocupe o poziție mai bună, nefiind nici în atenția expresă a Consiliului Europei și aflându-se mult deasupra Ungariei în topul RSF, nu este neapărat o țară în care presa este liberă. Dimpotrivă! La noi, refuzul autorităților de a sta de vorbă cu presa pare o practică intrată într-o normalitate acceptată de toți cetățenii sau măcar de o majoritate a lor. Mai mult decât atât, trusturile de presă fie aparțin unor politicieni influenți care trasează direcțiile în funcție de interesele pe care le au, fie sunt mereu cenzurate de colaborările de tip finanțare pentru spații de publicitate pe care le au cu diverse entități. Și aici este cea mai alunecoasă și mai periculoasă zonă, căci – nu-i așa? – banul e ochiul dracului, iar la noi el subjugă presa mai bine decât orice lege.

Dacă luăm la întâmplare cazul unui ziar național sau local, care primește lunar bani pentru publicarea de machete publicitare sau de conținut publicitar de la o anumită companie care îi devine client fidel, și ne imaginăm că, la un moment dat, compania respectivă este implicată într-un scandal de proporții cu efecte dăunătoare asupra populației, cum ar fi de pildă prelucrarea lemnului tăiat ilegal sau comerțul cu dezinfectanți ineficienți, va putea ziarul respectiv să publice vreun articol pe marginea situației în care se află clientul său, fără ca relațiile ulterioare să aibă de suferit? Răspunsul este generat automat de mintea fiecăruia dintre noi pentru exemplul ales, însă perfidia subjugării presei este prezentă sub mult mai multe și mai subtile forme. Și atunci, nu ne rămâne decât să ne punem retoric o întrebare: cât de liberă este, de fapt, presa liberă din statele democratice europene sau ale lumii și cât de corecte sunt informațiile care ajung la noi, dar mai ales, cum știm că o sursă declarată sigură este cu adevărat sigură?

Mirela Cara Dragu

Categories
Internationale Politic

„Amabilităţi” româno-ungare în plină pandemie. Faza diplomatică

După ce, la începutul săptămânii trecute, parlamentara Szabó Tímea a susținut că guvernul de la Budapesta a început o campanie de denigrare împotriva ei, susținută de presa aservită actualului premier, Viktor Orbán, după o luare de poziție în Parlament prin care condamna gestul acestuia de a le trimite echipamente de protecție și ajutoare medicale maghiarilor din afara graniței, conflictul s-a externalizat, trecând de la o problemă internă la un conflict diplomatic româno-ungar.

Totul s-a petrecut în urma gestului ministrului de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, care în weekend a făcut public pe Facebook un mesaj pe care ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, l-a expediat către mai mulți ambasadori, pe un grup de WhatsApp, cu scopul de a-i informa că o politiciană a opoziției maghiare a fost atacată și insultată. În opinia ministrului ungar, gestul amdasadorului român este unul de nivel atât de josnic, încât l-a determinat să afirme că „probabil de aici nu se poate coborî mai jos” și că „este șocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român”.

https://www.facebook.com/szijjarto.peter.official/posts/160785965413962

Se pare însă că Marius Lazurca și-a exprimat solidaritatea față de Szabó Tímea, care nu doar că a fost întreruptă în timpul discursului din Parlament și discreditată de anumite publicații, dar, după cum a afirmat public, ar fi primit și amenințări personale prin telefon. Mai mult decât atât, ambasadorul român i-a trimis un mesaj de solidaritate parlamentarei în care precizează totodată că deși își cunoaște obligația de a rămâne în afara și deasupra competiției politice din Ungaria și se și supune acestei reguli, nu poate abdica de la principiile fundamentale ale decenței umane și bunului simț, exprimându-și totodată speranța că Szabó Tímea va rezista după insultele primite.

Cu toate că Szabó Tímea a lămurit public faptul că poziția sa nu are legătură cu maghiarii din Transilvania sau din alte zone vecine, ci cu felul defectuos în care consideră că s-a făcut distribuirea de echipamente pe teritoriul Ungariei, pentru cetățenii acestei țări, ea precizând într-o postare explicativă că trei dintre cei patru bunici ai săi provin din Transilvania, deci este legată afectiv de această zonă, Péter Szijjártó a insistat asupra faptului că problema parlamentarei din opoziție se referă doar la ajutorul trimis de statul ungar maghiarilor din Ardeal și Ținutul Secuiesc. În plus, el a mai afirmat că, în opinia sa, ambasadorului român îi convine că există în Parlamentul Ungariei partide care gândesc ca el. „Să clarificăm faptul că opoziția maghiară, cu Szabó Tímea în rândurile ei, și ambasadorul român trebuie să înțeleagă limpede ca apa că maghiarii din afara granițelor sunt parte a națiunii maghiare. De aceea, și în viitor îi vom ajuta exact cum am făcut-o și până acum”, a subliniat în încheierea controversatei postări de pe Facebook, ministrul ungar.

Până în prezent, Ministerul Afacerilor Externe nu a făcut nicio declarație cu privire la conflictul iscat, dar în politica românească au existat luări de poziție în acest sens. „Reacția disproporționată a lui Péter Szijjártó, ministrul de Externe al Ungariei, față de ambasadorul României la Budapesta trebuie să primească o replică de solidaritate a MAE cu diplomatul român Marius Lazurca”, a scirs fostul premier tehnocrat al României, Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook, unde și-a exprimat aprecierea și solidaritatea față de ambsadorul român, precizând totodată că îi va solicita liderului PPE să facă demersurile necesare la nivelul guvernului ungar pentru a pune capăt unor asemenea escaladări de limbaj și comportament politic cât timp se consideră parte din Europa valorilor democratice.

https://www.facebook.com/dacianciolos/posts/2912774955426437

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, vede în gestul guvernului ungar un act de solidaritate, dar și o dovadă a faptului că maghiarii din afara granițelor țării se pot baza pe el, conform celor declarate în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” de pe postul ungar de radio Kossuth – precizează g4media.

România și Ungaria nu se află la primul conflict diplomatic din timpul mandatului ambasadorului Marius Lazurca. Relații tensionate între cele două state au mai avut loc și în 2019, pe fondul acordării de ajutoare financiare pentru fermierii din Transilvania de către guvernul de la Budapesta. Atunci, ambasadorul român a atras atenția asupra faptului că acordarea subvențiilor respective s-a făcut fără un acord prealabil al României în acest sens.

Mirela Cara Dragu

Surse: g4media.ro, Facebook.

Categories
Locale Stiri

COVID-19: Ce sesizări mai fac covăsnenii pe timp de carantină

Într-o perioadă în care oamenii stau închiși în case, privați de libertatea de a se deplasa după bunul plac, orice eveniment banal pare să capete proporții și însemnătate în mințile unora. Așa se face că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA) Covasna a transmis vineri, 24 aprilie, către presă un comunicat prin care a atrăgea atenția asupra câtorva sesizări făcute de cetățeni în această perioadă.

O primă sesizare a fost făcută cu privire la un mistreț găsit mort în apropierea unei localități din județ. Considerând că ar putea fi vorba despre un eventual caz de pestă porcină africană, DSVSA Covasna și-a mobilizat echipa de intervenție care, ajunsă la fața locului, a descoperit în urma unor investigații că era de fapt vorba despre un pui de mistreț, de aproximativ 5-6 kg, pe care îl sfâșiaseră câinii unei comunități din apropiere.

O altă sesizare a venit din partea unui cetățean care informa telefonic instituția că într-un perimetru de aproximativ 20 mp a găsit patru bufnițe moarte, pe marginea unei șosele. În urma analizelor de laborator efectuate de reprezentanții DSVSA Covasna, s-a constatat că bufnițele fuseseră intoxicate cu rodenticide (substanțe otrăvitoare folosite pentru distrugerea rozătoarelor dăunătoare).

Un alt cetățean a semnalat faptul că mai mulți pui de pisici au fost aruncați în tomberon printre blocuri. În acest caz, situația chiar a fost demnă de luat în seamă întrucât, ajunși la adresa indicată, reprezentanții DSVSA Covasna au găsit 13 pui de câine înfășurați într-o pungă și aruncați la gunoi. Din nefericire, numai cinci dintre ei au supraviețuit, fiind salvați de veterinarii care s-au mobilizat la fața locului. În acest caz au fost sesizate organele de urmărire și se așteaptă găsirea făptașului.

Mirela Cara Dragu

Categories
Locale Stiri

Predarea online, o durere de cap pentru elevii, părinții și cadrele didactice din județul Covasna

ONLINE EDUCATION CONCEPT

În bâjbâiala pe care Ministerul Educației a demonstrat-o în perioada de izolare generală impusă de COVID-19, bâjbâială care nu surprinde pe nimeni, fiind doar o continuare a unei demonstrate lipse de viziune și profesionalism care se perpetuează de ani buni de la un ministru al altul, adevărul începe să iasă la suprafață.

Conform informațiilor transmise de inspectorul șef al IȘJ Covasna, Kiss Imre, într-un comunicat de presă remis Agerpres, aproximativ 1.800 de elevi din județul Covasna nu au instrumente digitale sau acces la internet pentru a putea participa la cursurile online în baza cărora se va încheia anul școlar 2019-2020.

Datele au fost culese direct de la conducerea unităților de învățământ din județ, cărora li s-a cerut completarea unui tabel care a cuprins informaţii cu privire la numărul elevilor care nu pot participa la lecţii online, numărul claselor care nu pot participa la lecţii online şi numărul cadrelor didactice care nu pot aplica lecţii online. Inițial, din interpretarea datelor colectate până la data de 17 martie 2020, a reieşit faptul că aproximativ 3.500 elevi nu participă sau nu pot participa la lecţii din diferite motive. Ulterior, printr-o nouă solicitare adresată directorilor de data aceasta prin intermediul aplicației Whatsapp, și nu prin registrul online al inspectoratului, s-a desprins concluzia că 1.800 de elevi nu deţin astfel de instrumente sau nu au semnal de internet.

Conducerea IŞJ Covasna a solicitat inspectorilor şcolari colectarea unor informaţii de la toate cadrele didactice referitoare la clasele la care predau, numărul elevilor înscrişi şi numărul elevilor participanţi la lecţii online. Din datele centralizate a reieşit faptul că aproximativ 70-75% dintre elevi au participat la cursurile online, mai mulţi în mediul urban şi mai puţini în mediul rural, variaţii ce apar şi în funcţie de disciplina predată, informează Agerpres.

Potrivit agenției de presă, Kiss Imre a adăugat că, în conformitate cu datele transmise de unităţile de învăţământ cu privire la participarea elevilor din clasele terminale de gimnaziu şi de liceu la cursurile de pregătire online, rezultă că la nivelul claselor a VIII-a participarea este de 84% şi de aproape 82% la clasele a XII-a.

Inspectoratul şcolar le-a solicitat unităţilor de învăţământ să identifice soluţii pentru sprijinirea elevilor care, din diverse motive, nu au posibilitatea să participe la activităţile online, astfel încât să beneficieze de şanse egale de pregătire în vederea promovării examenelor naţionale.

„Din analiza datelor primite reiese că din numărul total de elevi înscrişi în clasele a VIII-a participă la activităţile online 84%. Soluţii identificate: legătura telefonică a diriginţilor cu părinţii, acordare de consiliere online de către psihologul şcolar, informarea individuală cu privire la pregătirea pentru Evaluarea naţională, acordarea unui sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor aferente abonamentului de internet, organele competente să solicite discount-uri pentru abonamentele de internet sau să solicite gratuitate parţială pentru furnizarea serviciilor de internet pentru profesori şi pentru elevi (…) În ce priveşte pregătirea elevilor de liceu pentru susţinerea Bacalaureatului, din numărul total de elevi înscrişi, participă la activităţile online 81,85%. Dintre soluţiile aplicabile identificate la nivelul unităţilor de învăţământ pentru asigurarea participării elevilor cu probleme la activităţile online, putem enumera: discuţii telefonice, sesizarea părinţilor; consilierea elevilor de către diriginţi şi de către profesorii care predau disciplinele de examen, împrumutarea elevilor cu echipamente IT din dotarea şcolilor/ inventarul claselor, introducerea unei practici de monitorizare a prezenţei elevilor la activităţile online şi comunicarea acestui aspect părinţilor, prin intermediul diriginţilor“, mai informează Agerpres.

Mirela Cara-Dragu