De câte ori îmi vine în minte COVID-19, în fața ochilor mi se conturează imaginea SF a unei ființe demonice cu ochi strălucitor de răi și înzestrări malefice care-și atacă victimele din mai multe unghiuri în același timp, lăsându-i foarte puține șanse să supraviețuiască, în timp ce-și afișează rânjetul satisfăcut al celui născut pentru a distruge. Și asta pentru că noul virus ne-a lovit pe toți țintind nu doar către sănătatea noastră trupească, ci colateral și către sănătatea noastră psihică, dar și către drepturile și libertățile noastre, către bucuriile și trăirile noastre, către economia și viitorul nostru, către tot ce ne definește ca ființe umane pe această planetă.
În ultima vreme, pe măsură ce timpul, lumea și Pământul însuși au părut a fi rămas încremenite într-o zonă nedefinită, pe o durată greu de estimat, m-am lăsat tot mai mult purtată de imaginația care la rândul său părea și ea atinsă de puterile distrugătoare ale maleficului virus. Și, când eram pe punctul de a mă rostogoli tragic pe panta abruptă a pesimismului, abandonându-mă scenariilor macabre în care devenisem un martor sec al unei speranțe în agonie, m-am trezit brusc, ca dintr-un dureros coșmar, cu revelația că da, Binele există și în realitate și are forța de a se ridica deasupra răului, întocmai cum uleiul plutește sfidător pe luciul apei.
Când m-am trezit, era 1 Mai 2020, iar pe toxica rețea de socializare, de care sunt cu fiecare zi mai dependentă, circula un videoclip tămăduitor, pe care îl distribuiseră oameni dragi, unii dintre ei apropiați mie, care, în loc să alunece în visări stupide și inutile, au ales să lupte și să reziste în cel mai frumos mod în care omul a reușit de-a lungul timpului să reziste, de câte ori destinul l-a forțat să traverseze râuri de neputințe și dureri: prin artă, prin muzică, prin spirit, prin cultură – aceste componente ale vieții pământenilor prin care se pot detecta vulnerabilitățile oricărui adversar, indiferent de cât de ostil și invincibil se înfățișează el.
Postat pe pagina de Facebook „Zilele Sfântu Gheorghe”, videoclipul era (și încă este) însoțit de un mesaj ce poate părea mai degrabă sec și pragmatic:
„Trăiește!
În mod normal, azi trebuia să înceapă weekendul de festival din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe. Vrem să vă arătăm că, dacă toți locuitorii sunt uniți, se pot naște lucruri minunate.
Cu toții visăm la vară, a cărei atmosferă caldă e adusă în fața voastră de 51 de artiști locali. Să ajungă bucuria la fiecare locuitor al orașului Sfântu Gheorghe! ”
Mânată ca de fiecare dată de impulsurile greu de stăpânit pe care curiozitatea le deșteaptă înlăuntrul meu, am deschis clipul și am văzut cum, din casele și curțile în care își trăiesc izolarea, zâmbind optimist, dar manifestându-se impresionant de autentic, artiștii din Sfântu Gheorghe, români și maghiari, îndeamnă oamenii prin cântec să trăiască, să se gândească la vară și la frumusețea ei, și deci să nu uite că la un moment dat erau liberi, iar libertatea aceasta trebuie să îi anime ca să meargă mai departe. Împreună-separat, cum ne-am obișnuit să spunem în ultimele săptămâni, cei 51 de artiști, au demonstrat că lumea are încă puls și că momentul în care speranța își predă sufletul este încă departe. În plus, mai mult sau mai puțin voit, toți cei implicați în proiect au arătat subtil – sau cel puțin se poate înțelege și așa – că „Bună ziua!” și „Jó napot kívánok!” știu, pot și vor să trăiască împreună și nu se mai lasă nici intimidate, nici separate de uneltirile celor care în spațiile lor de acțiune își țes nesimțitori pânzele deja îmbâcsite de interese, care de care mai meschine.
Și, în timp ce lăcrimam emoționată ca o gospodină în fața ultimului episod din serialul ei preferat, mi-a trecut prin minte declarația recentă a premierului despre cât de frumos fac artiștii online în această perioadă, motiv pentru care nu trebuie să ne grăbim să le sărim în ajutor. Nu contează că unii poate n-au din ce-și plăti facturile, că va trece mult până vor reuși să se ridice cu adevărat, ei fac frumos și asta n-o să-i lase să moară pentru că ei își spun lor, ceea ce ne spun și nouă: TRĂIEȘTE! Iar asta poate fi de-ajuns.
Mirela Cara Dragu