Mai țineți minte episodul „micul de la Kaufland” și isteria creată în jurul lui în 2017? Episodul acela în care un cumpărător, vorbitor de limba română, a pretins că nu a fost servit cu mici în Odorheiul Secuiesc. Cât s-a „urlat” atunci despre discriminare! Câte afirmații s-au făcut! Câte glume! Câte s-au spus și cât s-a dezbătut pe toate canalele posibile – de la social media, la TV! Cât s-a dat cu pietre după ungurii din România care refuză să vorbească limba statului și câte invitații de a trece granița s-au lansat atunci către conaționalii noștri maghiari!

Recent, la Sf. Gheorghe s-a petrecut un incident cu mult mai grav decât cel de la Kauflandul din Odorheiul Secuiesc. Un manager român al unui magazin Profi – cel mai probabil adus de la București – le-a interzis angajaților de etnie maghiară, încă de la începutul anului de când a preluat postul, să vorbească ungurește la locul de muncă. Motivul invocat se pare că a fost celebra convingere că „ești în România, vorbești românește”. Mai mult, managerul respectiv, care în mod evident n-a priceput nimic din tot ce înseamnă viața în Secuime și habar nu are despre sensul limbii materne în viața unui om, și-ar fi extins solicitarea în repetate rânduri și către clienții magazinului, între care cei mai mulți sunt maghiari – culmea!

Oamenii au început să-și dea demisia pe rând, dar pentru manager asta nu pare să fi fost o problemă. Rolul său de apărător al neamului și al graiului strămoșesc păre să se fi situat în sfera sa de interes profesional cu mult deasupra celui de manager în cadrul unui lanț comercial. 

Ce m-a surprins pe mine în povestea aceasta, în care avem de-a face cu un evident act susținut de discriminare, nu este câtuși de puțin gestul managereului în cauză. Pe el (ea?) îl/o înțeleg că nu pricepe cum stă treaba cu secuii și cu dreptul lor de a vorbi în limba maternă când și unde le poftește inima. M-a surprins în schimb faptul că în presa centrală nu a apărut nicio referire cu privire la incident. Nici măcar presa locală de limbă română nu a scris nimic pe subiect.  

În limba română, informația este menționată doar de celebrii „trădători” de serviciu, respectiv, Sabin Gherman și Tudor Duică, cei care le „iau mereu apărarea ungurilor”, și de bloggerița Lorena Lupu, originară din Sfântu Gheorghe. În rest, totul e tăcere. 

Și cum altfel se poate interpreta o astfel de tăcere dacă nu drept lipsă de interes față de actele de discriminare care nu pot stârni senzație și nu pot genera valuri de ură în societate? Cum se explică această lipsă de atenție a presei față de un act atât de grosolan de discriminare într-un stat european care pretinde că respectă drepturile omului?

Toate aceste întrebări mă conduc natural către o altă întrebare: oare care este modul corect în care minoritarul trebuie să se simtă într-o țară în care, una dintre presupusele puteri, presa, îl ignoră când îi e mai greu și tace în fața abuzurilor la care este supus? Mai poate omul respectiv să iubească țara asta așa cum se pretinde de la el? Se mai simte el în siguranță și respectat ca cetățean plătitor de taxe? Pentru cei mulți, pe care nici prin ceea ce încercăm să scriem în articolele noastre nu îi convingem să devină mai empatici și mai toleranți, răspunsul este probabil cel simplu și mereu utilizat: nu le convine, n-au decât să plece. Dar oare este acesta un răspuns normal pentru lumea mileniului în care ne aflăm? 

Concluziile le desprinde fiecare după cum îl poartă propria rațiune. Eu mi-am format deja părerea despre incident. Și când mă gândesc că admiram în sinea mea acel magazinaș pentru că vedeam la case mulți cetățeni de etnie romă în calitate de angajați! 

Foto: columbuspride.org