Luna trecută am avut ocazia să călătoresc prin județul Covasna, în calitate de turist. Prima oară după cinci an de locuit la Sfântu Gheorghe. Nu am fost singură, ci însoțită de Laura și Alex, doi prieteni din București, ale căror impresii le-am împărtășit episodic în câteva articole, a căror serie începe de aici.
În ziua în care m-am hotărât să mă alătur celor doi prieteni, aceștia își propuseseră să meargă în excursie la Muzeul din Cernat, la Târgu Secuiesc și în orașul Covasna. Nu fusesem niciodată la Cernat, dar gândul că voi ajunge la Târgu Secuiesc mă bucura nespus și mă făcea să cred că merită deplasarea. Spre marea stupefacție a celor care s-au născut în zonă, mie mereu mi-a plăcut în mod deosebit acest orășel. Când m-am mutat în regiune, deși auzisem de el, habar nu aveam ce comori ascunde. Vizitându-l la un moment dat, am aflat că este numit orașul breslelor, al cizmarilor și al curților, fiind considerat și un fel de Paris al Ținutului Trei Scaune.
Este, probabil, lesne de înțeles de ce nu m-a mirat deloc să descopăr că și cei doi prieteni ai mei au fost fascinați de acest oraș. „Voiam de mult să ajung la Târgu Secuiesc. Am o prietenă care a copilărit acolo și, din ce povestește ea, pare că a avut cea mai frumoasă copilărie – ceva gen, Amintiri din copilărie în Secuime. Când am ajuns acolo, după ce fusesem la Cernat, am avut o a doua surpriză plăcută. Un orășel mic și cochet, renovat impecabil. Plimbarea prin târgul producătorilor locali și prin curțile – cum se numesc acolo străzile – perpendiculare pe piața principală m-a făcut să uit complet de conace și de neplăcerile de care mă lovisem înainte. Nu pricep de ce nu se promovează mai mult acest oraș care este, pur și simplu, o bijuterie”, a declarat Laura, care nu se mai sătura de făcut poze.
Mai puțin spectaculos i s-a părut orașul Covasna, chiar dacă le este multora mai cunoscut. De altfel, Covasna este o stațiune balneoclimaterică, iar marea recunoaștere îi vine din multitudinea de izvoare minerale și de factori terapeutici naturali. „Când mă gândesc la Covasna, îmi aduc aminte de bunicii mei cu care veneam în copilărie la mofete. Ca adult, de Covasna mă leagă amintirea unor evenimente pe care le-am organizat aici. Cred că stațiunea este foarte importantă pentru turiștii care merg acolo pentru regenerare mentală și corporală”, a spus Laura după scurta vizită în orașul izvoarelor minerale.
Cazați la Sfântu Gheorghe, Laura și Alex s-au declarat totodată încântați și de capitala de județ, unde viața oamenilor le-a părut mai așezată și mai tihnită decât vârtejul bucureștean în care s-au obișnuit să trăiască. „Sfântu Gheorghe e un oraș tare simpatic. Cât am stat acolo, ne-am plimbat în stânga și-n dreapta, am făcut poze și am stat la terase. Ne-am dat seama că viața curge altfel aici și ne-am bucurat să legăm prietenii noi”, au declarat cei doi – pe care nu îi pot contrazice. După cinci ani de locuit aici, încă îmi mai place orașul și nu l-aș schimba pentru niciun alt loc din lume. Cel puțin, nu acum.
Dincolo de orașele prin care am trecut fugitiv, pe drum am avut toți trei o neașteptată surpriză. Undeva pe la Sânzieni, cocoțată pe o colină înaltă, se vedea o bisericuță cu pereți albi și acoperiș roz. Fără să stăm pe gânduri, am urcat cu mașina până acolo. Priveliștea era minunată, iar lăcașul de cult, plin de mister. Nicăieri nu era trecută nicio informație despre acea biserică, pe care nu o găsim menționată nici pe site-ul primăriei Sânzieni. Am aflat ulterior că vizitaserăm unul dintre cele mai vechi edificii din România, Capela Sf. Ștefan, unde acum nu se mai oficiază slujbe – și sperăm și azi că e informația corectă. Judecând însă după banii aruncați printre gratii pe pardoseala din fața altarului neacoperit din biserică, am fost tentați să credem că sunt și oameni care știu despre bisericuță și vin acolo destul de des. „Drumul până acolo nu este cel mai vesel. În sus, pe deal, ușor off road, e destul de greu de parcurs. Dar merită tot efortul când ajungi pe platoul dealului, unde totul este verde, panorama satului este senzațională, iar locul are o energie aparte. Bisericuța aceea mică îți dă senzația că te afli pe acoperișul lumii … da, se poate așa ceva și în România”, mărturisește Laura, care s-a bucurat nespus că am luat decizia de a urca să vedem ce e cu biserica aceea cu acoperișul roz.
De altfel, să călătorim prin Covasna a fost o bucurie pentru noi toți. Lăsând la o parte aspectele care mai sunt de îmbunătățit în infrastructură, servicii turistice sau promovare, priveliștile din zonă merită văzute de orice om cel puțin o dată în viață.
Fotografii: Laura Postelnicu
