Mulți dintre noi s-au obișnuit deja cu gândul că maghiarii din România sunt asaltați periodic de valuri de ură venite cel mai intens din partea celor care nici măcar nu locuiesc în zonele în care aceștia sunt majoritari. Să citești știri despre cum într-un context sau altul lumea a scandat „Afară, afară, cu ungurii din țară!” este iarăși ceva nu doar obișnuit, ci și răsuflat care nici nu prea mai prezintă interes. 

Cât de justificată este ura românilor față de maghiari, până unde este bine să ne întoarcem în istorie ca să decidem cine a fost primul în Ardeal, cine câte crime a comis și ce acte de cruzime a săvârșit, toate acestea s-au tot discutat, disputat, argumentat și contra-argumentat ani la rând, pe diverse canale, de către diverse persoane. Cât s-a înțeles din tot ce s-a spus nu se poate cuantifica. Cert este că, dincolo de tot ce s-a spus, ura a rămas neclintită pe tronul ei și în continuare lumea îi hulește pe maghiari, ori de câte ori prinde ocazia, fără să-și pună prea multe întrebări, suspectându-i neîncetat de intenția de fura Ardealul și a păgubi România de frumusețea și bogăția acestuia. 

Recent, am observat însă că ura aceasta a intrat într-un fel de pauză – pentru că mi-e greu să cred că s-a evaporat. Dușmanul suprem al nației române, ungurul cel de toate zilele, este acum surclasat de membrii comunității LGBT. Remarca am făcut-o în contextul în care urmăream comentariile postate de mulți români la știrile despre intenția premierului ungar, Viktor Orbán, de a organiza un referendum pe tema legii anti-LGBT, pe care a votat-o recent parlamentul țării vecine și din cauza căreia aceasta este în conflict deschis cu Uniunea Europeană. 

De la ticălosul care pompează bani în România cu scopul ascuns de a cotropi pământul sfânt al patriei lui Decebal, Viktor Orbán a ajuns eroul demn de admirat al multor pui de dac. Acești oameni nu doar că se simt uniți în cuget și homofobie unii cu alții și își proiectează impetuos invectivele asupra tuturor celor care compun comunitățile LGBT, dar și aplaudă cu un entuziasm frenetic curajul premierului maghiar de a lupta pentru valorile creștine, pentru familie și tradiție și de a se pune stăvilar în fața valului de anormalitate și dezmăț care se prăvale peste noi dinspre decadentul Occident. Cel care, până în urmă cu doar câteva săptămâni, era un rival plin de rele intenții este astăzi pentru mulți un exemplu de „hombre con cojones” care câștigă noi adepți și acolo unde nu se aștepta. Căci, după câte se pare, românii și maghiarii se unesc în cuget și simțiri când vine vorba de marele vinovat: homosexualul. La care se adaugă, desigur, amenințătorul transgender sau inacceptabilul bisexual. 

Desigur, totul va dura doar până când va trece referendumul din Ungaria și alegerile pentru care se pregătește intens premierul ungar. Imediat după rezultate, ungurii și Viktor Orbán își vor relua pozițiile de top în clasamentul celor mai aprigi dușmani ai neamului străbun al românilor pe veci stăpâni. Până una, alta, să mai lăsăm însă ura să ne mai și înfrățească – fie chiar și pentru o vreme. De ce nu?