Categories
Locale Stiri

Oradea: Eparhia Reformată a permis și înființarea de clase cu predare în limba română 

Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului a acceptat ca pe lângă cele nouă clase cu predare în limba maghiară să găzduiască și două clase cu predare în limba română în clădirea pe care a oferit-o în folosință gratuită Școlii Generale „Nicolae Bălcescu”. Este un caz care demonstrează forța evidentă a dialogului de a schimba lucruri și a influența decizii. 

Informația cu privire la decizia luată luni a fost comunicată agenției ungare de presă MTI de către István Csűry, episcopul Eparhiei Reformate. 

Pe lângă cele nouă săli de clasă, mai avem două încăperi în care putem amenaja săli de clasă. Dacă este nevoie, dacă sunt probleme, suntem bucuroși să găzduim și două clase cu predare în limba română”, a specificat István Csűry.

Episcopul a relatat, de asemenea, că după ce a fost solicitat punctul său de vedere, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, cu vot majoritar, că nu a avut loc nicio discriminare. Cu toate acestea, opiniile privind relocarea secției maghiare au fost împărțite și în cadrul acestei organizații: patru membri ai consiliului au respins acuzațiile de discriminare, însă trei le-au confirmat. Episcopul a adăugat că s-a dorit luarea unei decizii care să fie una acceptabilă pentru toată lumea. István Csűry a specificat, de asemenea, că primarul s-a angajat să obțină avizele ministeriale încă lipsă pentru ca predarea să poată începe și în clădirea bisericii reformate.

István Csűry a declarat, pentru MTI, că eparhia a cumpărat și renovat clădirea cu sprijinul statului ungar, iar apoi s-a oferit să o pună gratuit la dispoziția Școlii Generale „Nicolae Bălcescu”.

Vezi știrea integral pe hirado.hu

Foto: Facebook/ Școala Generală „Nicolae Bălcescu”

Categories
Opinii

De 15 martie: La mulți ani, maghiari! La mulți ani, oameni!

Socotită drept unul dintre fundamentele identității naționale a poporului ungar, Revoluția Maghiară din 1848, care se sărbătorește anual la data 15 martie, este celebrată și de către etnicii maghiari de pe teritoriul României. Românii nu privesc însă cu ochi buni această sărbătoare, considerându-se sfidați prin faptul că în țara lor se fac festivități în amintirea unor episoade dureroase pentru transilvănenii din acea vreme.

Adevărul este că tumultuozitatea anului 1848 a adus nemulțumiri și numeroase vărsări de sânge de ambele părți, inclusiv în rândul oamenilor obișnuiți care și-au pierdut viața nevinovați, în timp ce interesele politice ale vremii își urmau nestingherit obiectivele. Pe de altă parte, maghiarii din România se simt la rândul lor sfidați și ofensați de Ziua Națională a României de 1 Decembrie, zi care pentru ei nu poate fi prilej de bucurie întrucât reprezintă un moment istoric ratat.

Discuțiile despre cine pe cine sfidează, cine și când ar trebui să sărbătorească sau de partea cui este dreptatea se pot întinde și argumenta la infinit – ceea ce la nivel socio-politic se și face constant în preajma sau în timpul acestor sărbători. Să îi ceri unui maghiar să nu se bucure de sărbătoarea care are legătură cu identitatea lui este la fel de absurd cum este să îi ceri unui român să nu se bucure de ziua care punctează formarea statului în care își duce viața azi și prin care i se recunoaște identitatea de român. La un consens, doar prin acceptare și voință se poate ajunge. Și atunci, nu poți să nu te întrebi dacă nu ar fi mai potrivit să lăsăm istoria acolo unde îi este locul, să ne-o asumăm cu întreg cursul ei, apoi să ne concentrăm pe prezent. Oare nu ar fi de preferat ca, în virtutea multiculturalității atât de vehiculată astăzi de noi toți, să acceptăm reciproc sărbătoarea „celuilalt”, indiferent de amintirile pe care aceasta o trezește, și să încercăm să mergem mai departe împreună, căutând scopuri comune care să unească și nu să dezbine?

Întâmplarea face ca prezentul să ne ofere tuturor o lecție din care avem de învățat un amănunt esențial. Români sau maghiari, toți suntem vulnerabili în fața unui virus care nu alege. Este un moment în care, vrem, nu vrem, trebuie să ne dăm mâna cu omenie și ne ajutăm unii pe alții să depășim un episod trist din viața noastră comună, iar când am reușit, să ne privim în ochi și să ne bucurăm că, înainte de a fi orice, am învățat și știm să fim oameni și am demonstrat că împreună suntem mai puternici.

Și, dacă nu în acest context, atunci când devine „La mulți ani!” o urare care să le prindă bine tuturor și, desigur, în mod special celor ce azi au și un motiv de sărbătoare și știu să o facă fără un fast care să îi pericliteze pe ei și pe cei alături de care trăiesc?

Mirela Cara Dragu

Foto: People vector created by pikisuperstar – www.freepik.com

Categories
Opinii

Români și/versus maghiari. Ce ar putea fi nou?

Peste tot în lume, pe teritoriile statelor care-o formează, trăiesc oameni de alte etnii decât naționalitatea respectivelor entități statale. Pe unii i-au împins pe alte teritorii speranțe și visuri personale, pe alții însă i-au obligat să fie acolo diverse cotexte socio-politice, adesea ireversibile. În funcție de zona de pe glob în care se găsesc, unii se bucură de drepturi, libertăți și respect, în timp ce alții sunt supuși unui tratament ostil, care de multe ori îi face să se lase asimilați, ajungând în cele din urmă să își piardă identitatea.

În România, trăiesc zeci de etnii despre care oamenii știu câteva chestiuni generale, adesea exprimate în șabloane transmise fugitiv de la o generație la alta sau amintite vag prin paginile încărcate ale manualelor de istorie, ori vehiculate cu malițiozitate în paginile vreunor site-uri de pe internet. Puțini sunt însă cei interesați să se apropie și să-i descopere cu adevărat pe cetățenii de altă etnie cu care conviețuiesc sau despre care știu că locuiesc în anumite regiuni din țară – fie și doar de dragul de a-și îmbogăți cultura generală.

Două sunt etniile care ajung cel mai frecvent în atenția presei și a opiniei publice de la noi. Este vorba despre romi și maghiari. Din perspective diferite, și unii, și alții sperie, așa cum sperie tot ceea ce noi nu cunoaștem. Lăsând de-o parte motivele care îi fac pe oameni să discute pe diverse tonuri despre romi, ne vom opri asupra etnicilor maghiari, cei care sunt etichetați frecvent ca „bozgori” și care, deși oficial se bucură de multe drepturi firești pentru minorități în Europa mileniului III, în fapt, ei sunt probabil cea mai mare sperietoare, majoritatea cetățenilor români percepându-i ca pe o amenințare permanentă la adresa integrității teritoriale a României și ca pe o forță ostilă în stare latentă, capabilă să se manifeste în orișice moment. Lor și conviețuirii noastre alături de ei le dedicăm acest portal.

Cât de reale sunt toate lucrurile care se spun despre maghiari și cât de mare este amenințarea care vine dinspre ei vom descoperi împreună pe parcurs. Aici vom încerca să înțelegem împreună că a fi cetățeanul unui stat înseamnă doar a-ți asuma un statut și niște obligații oficiale față de acel stat, dar nu înseamnă nici pe departe a înceta să mai fii tu, a înceta să-ți mai vorbești limba maternă sau să te raportezi la înaintașii de la care îți tragi genetic trăsături specifie doar ție și neamului tău.

Oficial, suntem toți cetățeni români, dar, între noi, doar unii simt românește și așa trebuie să fie. Ceillalți, atât câți sunt, simt, gândesc, se comportă și rămân ceea ce sunt prin moștenirea lor etnică și culturală. Vorbim limbi diferite la propriu și la figurat, suntem construiți diferit, dar asta nu înseamnă că nu putem găsi o cale către echilibru și armonie în conviețuirea la care ne-a suspus pe toți istoria. Acesta este și motivul pentru care a luat ființă site-ul nostru prin care intenționăm să desființăm mituri, să distrugem stereotipurile dăunătoare, să pledăm pentru normalitate, respect și, mai ales, pentru cunoașterea alterității.

Problema româno-maghiară nu este câtuși de puțin una nouă. S-au scris și se scriu multe pe acest subiect. De aceea, în mod firesc trebuie pusă întrebarea „Ce ar putea aduce nou un alt site pe o temă atât de dezbătută?” Ei bine, după cum Eminescu ne-o spunea cu aproximativ două secole în urmă „toate-s vechi și nouă toate”. Nu, nu pretindem că vom revela lucruri nemaiauzite și nici că vom surprinde cu adevăruri ținute în secret de cine știe ce grupări masonice. Promitem însă că vom prezenta mereu un conținut echilibrat, obiectiv, în care lucrurile bune și cele mai puțin bune să fie așezate față-n față, nu spre a fi supuse unei judecăți cu scopul de a împărți dreptatea, ci pentru a descoperi ce trebuie schimbat în noi, în viziunea noastră asupra lumii și a celorlalți, în modul nostru de-a ne raporta unii la alții, pentru ca împreună să trăim în deplin respect, fără conflicte și fără etichete nocive, care de atâția ani nu au adus nimic bun nimănui. Ce a fost știm toți deja, dar ce va fi depinde doar de noi și nu avem nicio scuză.

Mirela Cara Dragu