Nici nu a început bine anul școlar și deja Județul Covasna se confruntă cu schimbarea scenariilor în care se derulează cursurile în anumite școli. Dacă în prima zi de școală 220 de școli și licee din județ au început noul an școlar în scenariul verde și alte 83 în cel galben, în cea de-a doua zi, 6 cadre didactice din 6 unități de învățământ se aflaau dejaîn izolare. Alte 6 cadre didactice din 5 unități de învățământ se aflau în carantină, iar un cadru didactic fuseseconfirmat pozitiv, după cum se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
Conform informațiilor transmise marți, 15 septembrie, de către IȘJ Covasna, în izolare se aflau „79 de elevi din 7 unități de învățământ din județ, 13 elevi din 3 unități sunt în carantină, în timp ce 4 elevi din 2 unități de învățământ au primit rezultat pozitiv în urma testării.”
„Unitatea de învățământ afectată de îmbolnăvirea unui cadru didactic și a unor elevi este Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” Sf. Gheorghe, unde Direcția de Sănătate Publică Covasna a comunicat faptul că elevii unei clase a VI-a și a XII- a vor fi carantinați la domiciliu pe o perioadă de 14 zile, cele două clase urmând a desfășura cursurile on- line, conform scenariului roșu. De asemenea, deoarece cadrul didactic se află în izolare la domiciliu, o clasă I de la Liceul „Noroșii Csoma Sándor Covasna își desfășoară activitatea didactică on- line”, informează IȘJ Covasna.
Toate acestea se întâmplă deși conducerea IȘJ Covasna a amenajat toate spațiile școlare, astfel încât să asigure atât confortul elevilor și al cadrelor didactice, cât și respectarea normelor de siguranță.
Pentru ca situația să nu se înrăutățească, conducerea inspectoratului a lansat un apel către părinți, cărora le solicită multă implicare și responsabilitate. „Inspectoratul Școlar Județean Covasna mulțumește părinților pentru înțelegerea de care au dat dovadă privind respectarea normelor de distanțare fizică în prima zi de școală și recomandă ca, în continuare, să se conformeze acestora cu strictețe. Rugăm părinții sau însoțitorii copiilor să nu mai aglomereze spațiile din preajma unităților de învățământ pentru a se putea asigura distanțarea fizică. Recomandăm, de asemenea, ca părinții să îi îndrume pe copii în aplicarea regulilor, să poarte un dialog civilizat și constructiv cu școala pentru a crea astfel un climat dominat de încredere, sprijin reciproc și siguranță”, se arată într-un comunicat disponibil pe site-ul instituției.
Foto: ziaruldeiasi.ro