Promisiunea unei noi șosele Satu Mare-Ungaria

Prefectul sătmărean, Radu Bud, a mediat marţi, 12 ianuarie 2021, organizarea, în sistem videoconferinţă, a unei  întâlniri între Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR SA, SEARCH Corporation, în calitate de proiectant, şi autorităţi locale, instituţii deconcentrate şi furnizori de utilităţi (instituţii avizatoare) pentru găsirea celei mai bune şi rapide soluţii de implementare a proiectului Drum Expres Conexiune Satu Mare (Varianta Ocolire Satu Mare) – Oar (Graniţa Româno-Ungară – Drum Expres M 49 Ungaria), aflat în acest moment în stadiul de elaborare a studiului de fezabilitate (SF) şi a proiectului tehnic de execuţie (PTE). 

Din variantele prezentate, s-a agreat de comun acord realizarea noii legături rutiere între Varianta de Ocolire  a municipiului Satu Mare și noul punct de trecere a frontierei de la Oar/Csenger la nord de pasajul peste DN19 Drumul Careiului. 

Conexiunea centurii de ocolire a municipiului Satu Mare cu noul punct de trecere a frontierei şi de acolo cu M 49 din Ungaria va avea aproximativ 11 km, 4 benzi şi o intersecţie, respectiv o legătură cu DN 19 care va facilita accesul direct a unităţilor economice de pe raza comunei Vetiş la noua reţea de drumuri rapide.

Sursă și foto: informatia-zilei.ro