Un incident recent din București, unde un livrator străin a fost agresat, a readus în atenție tema toleranței în România. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a subliniat: „Responsabilitatea nu aparține doar agresorilor, ci și celor care alimentează ura.”
Incidentul scoate în evidență două forme distincte de ostilitate: ura etnică față de maghiari și xenofobia față de imigranți. România, însă, cu istoria sa multiculturală, dovedește că poate transforma diversitatea într-o forță. Tensiunile post-Trianon au generat stereotipuri: maghiarii sunt văzuți ca „separatiști” sau „neloiali”. Această discriminare, bazată pe etnia înnăscută, persistă în dezbateri despre autonomie sau educație în limba maghiară, adesea exploatate politic.
Totuși, comunitățile maghiare din Cluj, Târgu Mureș sau Oradea trăiesc de secole alături de români, construind o identitate comună prin festivaluri precum TIFF sau proiecte bilingve. Potrivit Institutului Național de Statistică, peste 1,2 milioane de maghiari contribuie activ la economia și cultura României. Xenofobia față de imigranți, în schimb, este mai recentă și pragmatică. Țintind „veneticii” – nepalezi, sirieni sau africani – ea e alimentată de frici economice, precum concurența pe piața muncii, sau culturale, legate de diferențe religioase.
Spre deosebire de ura etnică, xenofobia se adaptează la noile valuri migratoare, dar rămâne superficială, lipsită de rădăcini istorice adânci. România excelează în conviețuire. În Transilvania, românii și maghiarii împart școli, teatre și piețe, creând punți prin dialog. Programele de integrare pentru imigranți, finanțate de UE, oferă cursuri de limbă și formare, transformând străinii în membri ai comunității. „România e un exemplu de solidaritate”, spune sociologul Gelu Duminică. Prin educație și deschidere, țara noastră arată lumii că diversitatea e o resursă, nu un obstacol.