Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, fostul senator UDMR, György Frunda, a prezentat pe larg câteva aspecte negative cu privire la politica purtată de UDMR în ultimii 10 ani, de când conducerea formațiunii a fost preluată de Kelemen Hunor. Între acestea, se numără și prea marea apropiere de FIDESZ, partidul premierului ungar, Viktor Orbán.
„În 2011, la congresul de reînnoire al UDMR, am ales un nou președinte care să conducă formațiunea, urmând principiul continuității. Markó Béla, care a predat ștafeta, l-a susținut atunci pe Kelemen Hunor, în speranța că acesta, ca nou președinte ales, va continua drumul bătătorit de el și echipa lui, precum și politica în care a crezut și în baza căreia a funcționat Uniunea până atunci”, a spus fostul senator în postarea sa.
Acesta a afirmat totodată că UDMR și-a pierdut caracterul federal, conducerea partidului fiind cea care ia acum toate deciziile, în timp ce Consiliul Reprezentanților are doar un rol simbolic. Mai mult decât atât, comunicarea cu reprezentanții români și societatea civilă, promovată de Markó Béla, nu se mai regăsește azi în UDMR, după părerea lui Frunda, care crede că „actuala conducere a abandonat principiul aplicat timp de 20 de ani, din 1990 până în 2011, potrivit căruia drepturile comunității maghiare din România pot fi negociate doar cu partenerii, părțile române și societatea civilă”.
Nici relațiile sănătoase cu cele mai importante partide maghiare, din timpul lui Markó Béla, nu s-au păstrat. Deși imaginea reprezentanților UDMR din Transilvania este încă una pozitivă, în ochii alegătorilor, se remarcă adoptarea viziunii FISESZ, în detrimentul propriilor obiective, această situație urmând sa aibă ecouri în viitor. „În timpul președinției lui Markó Béla, Uniunea a menținut relații sănătoase cu cele mai importante partide maghiare. Am evitat întotdeauna situația în care orice partid din Ungaria să ajungă să aibă o sucursală în Transilvania. Am crezut și credem în continuare că ungurii din Transilvania sunt suficient de înțelepți cât să-și decidă propriul destin, nu au nevoie de sfaturi bune nici de la Budapesta, nici de la București. […] Astăzi, reputația Uniunii este încă bună, experiența și profesionalismul politicienilor maghiari din Transilvania sunt recunoscute, dar UDMR a dispărut cumva din viața publică din România. Acest lucru se datorează în principal faptului că conducerea Uniunii lasă decizia alegătorilor cu privire la aspecte importante (de exemplu, în legătură cu referendumul asupra familiei), pierzându-și astfel propriul rol de formare și orientare a opiniei publice. Vedem din ce în ce mai mult că politizarea UDMR din București se estompează și se comportă treptat ca o entitate politică pro-guvernamentală în Ungaria. Poate că au dreptate cei care spun că UDMR-ul de astăzi este mai mult o reprezentare FIDESZ-ului în Transilvania decât o reprezentare de interes independent în București”, susține fostul senator UDMR.
Acesta mai arată în postarea sa și că situația actuală în care se află Uniunea prezintă avantaje incontestabile: de strategiile economice, culturale și de conservare a identității externe ale guvernului maghiar beneficiază atât regiunea, cât și comunitatea. Dezavantajul este însă că UDMR plătește un preț ridicat pentru toate acestea, între care cel mai mare este acela că nu mai are propria viziune și nu-și mai determină politica pentru viitor.
Fostul senator opinează, de asemenea, că numărul voturilor exprimate pentru UDMR este în continuă scădere în toate alegerile. El mai adaugă și că faptul că Uniunea se află la guvernare reprezintă o provocare, dar și o oportunitate de a obține rezultate în domenii importante ca dezvoltarea, mediul, tineretul și sportul, dar și de a-și schimba imaginea de eternii dușmani maghiari, într-una de parteneri activi. „Există, de asemenea, șansa ca UDMR să poată readuce la aceeași masă președinții României și Ungariei, cu o politizare inteligentă și înțeleaptă, rezolvând astfel o tensiune transnațională de 24 de ani. Ar putea deschide un nou capitol în registrul respectului reciproc și al coexistenței. Fără cuvinte mari,președintelui și conducerii actuale ale Uniunii li s-a oferit ocazia istorică de a schimba dușmanul etern al maghiarilor cu o prezență mai activă la București și de a face un mare pas spre coexistență pașnică și respect reciproc”, își încheie György Frunda postarea.
Sursă și foto: Facebook/ György Frunda