Dacă pe unii pandemia i-a împins spre panică, depresie și deznădejde, pe alții i-a făcut mai inventivi, mai plini de forță, de entuziasm și de dorința de a trece peste orice obstacole. În timp ce multe teatre și centre culturale din țară rămân în amorțeala dictată de acest context nefavorabil, la Sfântu Gheorghe, un oraș pentru care cultura a fost mereu o prioritate, deja viața culturală își recapătă pulsul.
După seria de evenimente ParCult, care a asigurat săptămânal, în serile de vară, un program atractiv de filme, concerte și spectacole în aer liber, la 1 septembrie a fost lansat un nou proiect cultural, care a surprins publicul prin ingeniozitate și inedit. Este vorba despre Floating Cinema&Theater, inițiat de contele moștenitor al Castelului Szentkereszty din Arcuș, unde se și desfășoară, și directoarea Teatrului „Andrei Mureșanu”, Anna Maria Popa.
Proiectul, inspirat după un model francez, le oferă iubitorilor de cultură șansa de a urmări filme și spectacole de teatru nu doar în aer liber, ci stând în bărci, pe lacul din curtea castelului, în fața unei scene amenajate pe insulă. Prima experiență pe care au avut-o oamenii a fost vineri, 1 septembrie, când mai mulți părinți și copii au venit să se bucure de ideea inovatoare de a urmări un spectacol pentru copii, în timp ce se plimbă cu barca pe lac. La sfârșitul spectacolului de teatru de păpuși pe care l-au urmărit, ei s-au arătat interesați de program și dornici să retrăiască experiența. „Pentru mine a fost ceva ce nu am mai văzut niciodată. O experiență foarte interesantă la care nici nu m-aș fi gândit. Cu siguranță am să le vorbesc despre asta prietenilor și am să cumpăr bilete și la film, dar și la alte spectacole. Sper ca toată luna septembrie să fie vreme bună ca să nu se anuleze niciun eveniment din program”, a spus o spectatoare.
Cu un remarcabil profesionalism, organizatorii au luat toate măsurile de precauție necesare atât pentru evitarea răspândirii noului corona virus, cât și pentru garantarea siguranței spectatorilor care s-au lăsat purtați în aventura culturală de pe lac. În adierea plăcută a vântului de început de toamnă și sub umbra copacilor deveniți parcă pereții unei săli de teatru sau cinema, oamenii au regăsit bucuria și desfătarea pe care numai arta le poate deștepta.
Provocarea lansată de inițiatorii proiectului a fost acceptată și de alte instituții culturale, care fără ezitare s-au implicat în realizarea programului pentru serile de cinema și teatru plutitor, între care Teatrul „Tamási Áron”, Studio M, Cinematograful Arta prin Casa de Cultură Kónya Ádám și Teatrul de Păpuși „Cimborák”, care a deschis programul cu spectacolul „Concursul proștilor”. Astfel, evenimentul are un program asigurat pentru întreaga lună septembrie, în care, weekend de weekend, cei interesați au posibilitatea de a-și umple timpul liber cu un entertainment de calitate.
Floating Cinema&Theater este totodată și un prim pas prin care actualul deținător al bine-cunoscutului castel de la Arcuș reintroduce clădirea și parcul care o înconjoară în circuitul cultural al locului, ceea ce este un motiv în plus de bucurie, dar și o promisiune de îmbogățire a agendei culturale din Sfântu Gheorghe și împrejurimi.