Partidul pentru Odorheiu Secuiesc ar putea deveni o forță locală redutabilă la alegerile din toamnă

În urmă cu patru ani, Árpád Gálfi a fost ales primarul oraşului Odorheiu Secuiesc în calitate de candidat comun al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi al Partidului Civic Maghiar (PCM). Anul trecut, el a fost exclus din PCM, ceea ce l-a determinat să ia decizia ca, la următoarele alegeri locale, să candideze ca independent pentru funcţia de primar al oraşului Odorheiu Secuiesc. Totodată el a iniţiat şi înregistrarea unui nou partid, Partidului pentru Odorheiu Secuiesc, pentru ca susţinătorii săi să poată accede în Consiliul Local.

Demersul de înregistrare a partidului a fost iniţiat în luna ianuarie, iar cererea de înregistrare a fost atacată de AttilaKoszta, fostul director al unei companii de gestionare a
deşeurilor. Potrivit informaţiilor transmise de primar, acesta a acuzat noul partid de separatism şi de o atitudine pro-autonomistă. 

Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia, considerând-o nefondată, şi a dispus înregistrarea Partidului pentru Odorheiu Secuiesc în lista partidelor politice din România.  Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de cinci zile.

Anul acesta, cele două partide maghiare fondate ca alternativă la UDMR au înfiinţat Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) şi au decis să participe la alegerile locale cu această nouă alianţă politică. Însă acordul dintre cele două entităţi stipula şi că o persoană care a fost exclusă din oricare dintre cele două partide, nu poate fi candidatul noii alianţe, astfel că PCM insista că alianţa nu îl poate sprijini pe Árpád Gálfi, care a fost exclus din PCM.

Potrivit primarului, motivul pentru care a atras furia liderilor PCM este acela că a reziliat acele contracte de utilităţipublice, pe care le-a considerat nefavorabile oraşului, şi care au fost încheiate în perioada în care primar al oraşului Odorheiu Secuiesc a fost Jenő Szász, actualul preşedinte al Institutului de Cercetare pentru Strategii Naţionale din Ungaria. Jenő Szász a fost primarul oraşului Odorheiu Secuiesc între 1996 şi 2008, iar din 2003 până în 2012, a ocupat funcţia de preşedinte al PCM. La ultimul recensământ, peste 95% dintre cei 34 000 de locuitori ai Odorheiului Secuiesc s-au declarat de etnie maghiară. După căderea comunismului, oraşul a fost condus în mare parte de primari maghiari care au făcut parte din opoziţia UDMR-ului. 

În România, alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc în luna iulie, dar din cauza epidemiei de coronarivus, au fost amânatepentru data de 27 septembrie. Colectarea semnăturilor necesare pentru înscrierea candidaţilor în cursa pentru fotoliile de primar a început luni, însă depunerea listelor de semnături urmează să se facă abia între 7 şi 18 august.

La Odorheiu Secuiesc există, deocamdată, doar doi candidaţi pentru funcţia de edil al oraşului. Unul dintre aceştia este László Derzsi, liderul grupului UDMR din Consiliul Local, iar celălalt, Árpád Gálfi candidează ca independent. În măsura în care noul partid va fi înregistrat, va intra în cursa electorală drept candidat al Partidului pentru Odorheiu Secuiesc. PPMT, care îl susţine pe actualul primar, respectiv PCM, partidul care l-a exclus pe acesta din rândurile sale, nu au reuşit, încă, să cadă de acord asupra unui candidat comun pentru funcţia de primar, care să selanseze în cursă în culorile AMT.

Ceea ce se întâmplă pe scena politică din Odorheiul Secuiesc este totodată și o dovadă a faptului că România respectă principiile statului de drept, oamenii având libertatea de a fonda partide și a-și exprima nestingheriți convingerile. 

Sursa: hirado.hu

Foto: Facebook, pagina oficială a primarului Árpád Gálfi