Contact-Kontakt

De când m-am mutat la Sfântu Gheorghe, am observat că românii de aici au ales drept spațiu pentru desfășurarea evenimentelor care îi privesc pe ei în mod expres Piața Mihai Viteazu, situată într-o zonă relativ centrală a orașului, foarte aproape de clădirea Prefecturii, dar și de cea a Consiliului Județean Covasna. Acolo au loc defilările și manifestările de 1 Decembrie, acolo se cântă colinde de Crăciun și tot acolo se sărbătorește, de pildă, Ziua Imnului sau se cinstește memoria eroilor români cu diferite prilejuri. Este o practică intrată în uz față de care nimeni nu pare să aibă vreo obiecție. Mihai Viteazu este cumva simbolul nedeclarat oficial al românilor din zonă, care au în Sfântu Gheorghe și un colegiu ce poartă numele cunoscutului domnitor. Există, de asemenea, și o fundație care se ocupă cu organizarea de evenimente culturale pentru români, denumită după ilustrul voievod. 

Pentru secuii de rând, figura lui Mihai Viteazu este mai degrabă neutră. Cei care au făcut școala în timpul comunismului își mai aduc aminte vag de el, cei mai tineri l-au lăsat să se piardă în negura sutelor de ani care îi despart de el, în timp ce alții îl asociază cu filmul regizat în 1971 de Sergiu Nicolaescu, cu care de altfel îl asociază și foarte mulți români. Pentru această categorie de secui, fraza rostită de Amza Pellea înainte de bătălia de la Șelimbăr, „Secuii rămân lângă mine” este memorabilă. Cea mai prețioasă informație este deci aceea că, la vremea respectivă, secuii s-au alăturat cauzei lui Mihai Viteazu, sprijinindu-l în lupta sa împotriva ungurilor, mai ales pentru că le promisese restituirea drepturilor furate de nobilii maghiari. 

De curând, am văzut însă că a trecut de Senat un proiect de lege care, pe cât de important li s-a părut inițiatorilor săi, pe atât de inutil și lipsit de sens mi s-a părut mie. Este vorba despre Legea privind declararea lui Mihai Viteazu domn al Țării Românești, domn al Moldovei și principe al Transilvaniei, drept martir și erou al națiunii române. Voturile senatorilor care s-au exprimat pentru acest proiect de lege au fost în număr de 110, în timp ce numai 23 au votat NU. Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale, din care fac parte și doi reprezentanți ai UDMR, a avizat proiectul, singurul aviz negativ venind de la Comisia de Cultură și Media, care nu a precizat clar și motivul pentru care nu s-a pronunțat în favoarea proiectului – precizările cuprinse în adresa înaintată de această comisie se referă doar la  ședința din 16 aprilie, în cadrul căreia s-a analizat propunerea legislativă și s-a decis cu unanimitate de voturi că avizul va fi negativ. 

De o luciditate surprinzătoare în analiza proiectului legislativ a dat dovadă Guvernul României, care dincolo de raționamentele financiare care îl fac să nu considere necesară o astfel de lege, remarcă și precaritatea argumentației, afirmând că  expunerea de motive este realizată succint. De aceea, lasă la latitudinea Parlamentului să decidă asupra necesității adoptării acestei inițiative legislative.  

Inițiatorii proiectului – senatorii PSD Carmen Dima, Lucian Romaşcanu şi Viorel Salan şi deputaţii PSD Natalia Intotero, Costel Lupaşcu, Laurenţiu Nistor, Alina Teiş şi Beatrice Tudor şi deputatul PNL Florin Roman – consideră că Mihai Viteazu trebuie declarat martir și erou național pe care românii să îl sărbătorească anual pe data de 27 mai, motivând în linii generale, astfel: „Afirmat prin ampla campanie politică și militară de la sfârșitul secolului al XVI-lea, și-a câștigat prin luptă și sacrificiu locul în istorie, fiind recunoscut drept primul domnitor român care a conștientizat și acționat în ideea Unirii celor trei țări românești, reușind imposibilul în data de 27 mai 1600 – data primei uniri a celor Trei Țări Românești”. 

Las la o parte faptul că multe voci ale istoricilor de la noi afirmă că Unirea atribuită lui Mihai Viteazu este mai degrabă un mit, întrucât voievodul nu a înfăptuit o unire propriu-zisă, cât timp toate cele trei principate și-au păstrat instituțiile de dianinte, legile, cutumele și procedurile fiecăreia în vigoare, Mihai neajungând nici măcar să unifice armatele, și fac un exercițiu de imaginație. Încerc să văd cu ochii minții cum ar decurge o sărbătoare a acestui proaspăt oficializat martir și erou național, în piața care deja îi poartă numele. Experiența mă face să cred că 27 mai s-ar transforma rapid într-un alt prilej pentru români de a ține discursuri despre unire, care cel mai probabil ar degenera înspre patetisme despre refacearea României Mari și alte asemenea chestiuni deranjante pentru comunitatea etnicilor maghiari, deja sătulă de evenimente de acest fel. Ziua de 27 mai ar deveni între altele încă o ocazie de dispută pe drapeluri și, în câțiva ani, l-ar face pe martirul Mihai Viteazu, simpatizat astăzi de secui, o figură detestabilă pe care ar asocia-o cu un instrument de marginalizare al părții adverse. Și atunci, nu pot să nu mă întreb, când România are saci întregi de probleme arzătoare ale prezentului, care ne privesc pe toți și își așteaptă rezolvarea de ani, de ce simt aleșii noștri să își justifice prezența și activitatea în Parlament prin inițierea de proiecte de lege care nu folosesc nimănui la nimic, ba uneori mai au și șansa de a adânci conflicte sau a crea noi disensiuni? Cu siguranță sus numiții au un răspuns, căci tot ei sunt aceia care vor să îi martirizeze și pe Horea, Cloșca și Crișan, printr-un proiect de lege similar. 

Foto: Observatorul de Covasna