Observatorul de Covasna, singurul ziar de limbă română din județ, care apare încă în format tipărit, riscă să treacă în online dacă românii din Covasna nu își unesc eforturile să îl ajute să depășească noua criză creată de nedorita pandemie.
Am ajuns în urmă cu vreo patru, cinci ani la Slatina, un oraș din Ucraina, situat la graniță cu Sighetu Marmației. Ne atrăsese, pe mine și pe colegii dintr-un proiect, faptul că în orășelul acela mic locuiau deopotrivă români și maghiari, ambii având statutul de minoritari. În cele câteva zile petrecute acolo, am descoperit între români și maghiari multe diferențe de abordare a acestui statut, dar una mi-a rămas adânc întipărită în memorie.
În Slatina, existau pe atunci – și poate mai există și azi – ziare locale, atât în limba română, cât și în limba maghiară. În mod cu totul surprinzător și greu de explicat într-o primă fază, am aflat că numărul abonaților la ziarul de limbă maghiară depășea cu mult numărul de abonați ai ziarului românesc, deși în oraș locuiau mult mai mulți români decât maghiari.
Am descoperit apoi că ungurii își susțineau ziarul făcând abonamente per membru de familie, nu doar per familie. Mi s-a părut uluitoare această solidaritate pe care eu nu o mai întâlnisem niciodată.
Azi, când omenirea este invitată la solidaritate, mă trezesc gândindu-mă tot mai des la comunitatea aceea de maghiari din sudul Ucrainei care, fără să știe, mi-a „vorbit” despre solidaritate. Mi-i imaginez pe toți luptând hotărât împreună pentru a face față situației pe care și ei sunt obligați s-o traverseze și știu că vor găsi cea mai bună cale de-a o face, pentru că ei știu să fie împreună.
M-am gândit la acei oameni o dată în plus și zilele trecute când, echipa redacțională a ziarului local Observatorul de Covasna, singurul ziar de limbă română din județul Covasna care a reușit să mai apară și în format tipărit până în prezent, anunța că e în pericol de a renunța la ziarul tipărit – celălalt ziar, Mesagerul de Covasna, s-a mutat exclusiv online, din lipsă de resurse financiare nu de foarte mult timp. Dispariția ziarelor tipărite este, desigur, efectul direct al posibilității oferite de tehnologia avansată a vremurilor pe care le trăim de a citi totul online, însă în zone precum Covasna, în care domnește acest joc al majoritarilor minoritari în țara lor și al minoritarilor majoritari într-un anume spațiu, existența ziarelor tipărite capătă un cu totul alt sens.
Astfel, echipa Observatorul de Covasna a lansat un îndemn către cititorii ziarului de a face un efort comun și a se abona în număr cât mai mare pentru a ajuta cotidianul să existe și după perioada neagră a lui COVID-19. Câți români au răspuns sau vor răspunde la acest apel rămâne însă de văzut.
Este cu atât mai greu de anticipat reacția lor cu cât cel mai probabil toți sunt obsedați de prezent, prevenție, statistici cu decese și vindecări, concentrându-se prea puțin pe viitor, singurul care ne va spune la un moment dat câți au înțeles să se solidarizeze și în această cauză.
În capul meu un singur lucru este cert, izolați sau nu, ungurii din Slatina (Ucraina) vor continua sistemul lor de abonare per cap de familie și, foarte probabil, demonstrând o solidaritate pe care parcă o au scrijelită în ADN, vor reuși să-și traverseze ziarul local și prin această „furtună” care ne sperie pe toți. Și, până aflu rezultatul, am să visez cu ochii deschiși cum, în context, un astfel de model de solidaritate se va autogenera și între românii din județul în care locuiesc.
În plus, voi sta cu ochii pe ziarele maghiare să văd care va fi și soarta lor, deși în cazul lor vor fi făcute finanțări externe. Dar – de ce să n-o spunem? – este și această finanțare tot o formă de solidaritate, dar de cu totul al tip, nu?
Mirela Cara-Dragu
Foto: Vintage photo created by Racool_studio – www.freepik.com