Uniunea Europeană, visul multor români până în 2007 când s-a concretizat, se confruntă cu tot mai multe probleme și amenințări de toate tipurile. De la valurile de imigranți, la atentatele teroriste și BREXIT, totul pare să semene a scenarii construite pentru a favoriza destrămarea acestei entități, care s-a impus ca o putere unitară la nivel global, dar care tinde să devină pentru mulți un ghimpe ce trebuie înlăturat.
În ultimii ani, în multe din statele UE, am asistat la o reafirmare a partidelor naționalist-extremiste, care i-au creat Uniunii imaginea de balaur nemilos, dornic să îngurgiteze cu nesaț specificul național și autoritatea statală, diluând diversitatea într-un amestec omogen în care ni s-ar topi identitățile. De la soluția optimă pentru statele bătrânului continent de a deveni împreună o forță economică și de menținere a păcii, Uniunea Europeană este tot mai mult percepută ca demonul care nu urmărește decât să stoarcă de resurse statele membre, să le submineze autoritatea și să le folosească cetățenii pe post de sclavi. Din tot acest joc, ar avea de câștigat câteva state puternice care compun Uniunea, în timp ce statele mai sărace ar rămâne perpetuu în umila postură a vacilor de muls.
Cum era și firesc, după doar 13 ani de Uniune, România, care încă se mai chinuie să își ridice standardele, se aliniază și ea acestui curent antieuropean prin diferite voci, din fericire puţine, care răspândesc tot mai vehement vestea despre nemilosul „balaur”. Cea mai recentă atitudine oficială în acest sens este cea a Partidului Noua Dreaptă, care a declarat că refuză să sărbătorească Ziua Europei pe 9 Mai, ceea ce ar fi de dorit să facă orice naționalist adevărat. În opinia membrilor săi, singura sărbătoare reală este aceea a proclamării independenței de stat din 1877.
„Avem convingerea că fără 9 mai 1877 nu ar fi fost posibil 1 decembrie 1918, că fără o Românie mică dar independentă, nu ar fi fost posibilă România Mare de mai târziu”.
Comunicat Noua Dreaptă
Nimic mai adevărat, aș răspunde eu. 9 Mai 1877 este fără îndoială o zi de referință în devenirea noastră ca popor și națiune, însă a ne opri acolo înseamnă a rămâne cantonați într-un trecut mult prea îndepărtat și a ignora cursul pe care națiunea l-a urmat în următoarele secole pentru a deveni ceea ce este azi.
Dintotdeauna istoria ne-a arătat că fenomenul geo-politic se bazează, înainte de orice, pe dinamică. Teritoriile se cuceresc și se pierd, deciziile se schimbă în funcție de interesele de moment și de jocurile de putere, hărțile se remodelează etc. Despre asta este umanitatea și despre asta e istoria.
Dacă România ar fi azi doar un stat din afara uniunii, ce ar fi ea fără UE? Cum s-ar putea susține? Cum s-ar dezvolta economic, ce alianțe ar crea în vederea apărării și cu ce forțe s-ar impune în fața lumii? Este România atât de puternică, încât să nu aibă nevoie de ajutorul unei structuri suprastatale? Dacă, ieșind din Uniune, s-ar trezi prea singură ca să facă față presiunilor și amenințărilor externe și ar fi obligată de context să își creeze noi alianțe, care ar fi alternativa? Rusia? Lăsând la o parte tipul de politică externă cu care defilează vecinii noștri de la est, își face cineva iluzia că România ar fi cu mult mai respectată ca națiune decât este astăzi în interiorul UE? Presupunând că visul Noii Drepte de reîntregire a granițelor României Mari s-ar concretiza, ce forță economică ar deveni această nouă „Românie dodoloață”, care și-ar alipi teritorii chiar mai nedezvoltate decât ea însăși? Sau poate nu ne dorim progresul, poate vrem ca și din punctul de vedere al dezvoltării și emancipării să rămânem tot unde eram la 1877. Important e să ne vadă lumea că suntem națiune. „Această Uniune Europeană nu trebuie confundată cu adevarata Europă: a patriilor și națiunilor multi milenare, care au marcat cultura și istoria întregii umanități și care au capacitatea să o facă în continuare! Partidul Noua Dreaptă condamnă ferm scenariul anti-românesc prin care ţara noastră ar fi redusă la statutul de colonie periferică a unor utopice State Unite ale Europei şi îi asigură pe toţi românii că va continua lupta pentru o Românie Independentă şi Suverană şi pentru o Europă a Statelor naţionale și independente!”, ne liniștesc naționaliștii, fără să precizeze însă cum va arăta exact această Românie și cum se va poziționa ea în lume.
Lăsând la o parte România și uitându-mă și în grădina vecină, observ și în Ungaria un val tot mai înfloritor de naționalism și antieuropenism. Ce mă surprinde este că oamenii aplaudă febril această atitudine a premierului ungar, inclusiv cei ce trăiesc în alte state – fie prin decizii personale, fie pentru că așa i-a obligat istoria. Și, văzând aceste aplauze virulente, mă întreb unde cred ei că se poate îndrepta o Ungarie ieșită din UE și, mai ales, ce se va schimba în viața lor de cetățeni ai altor state într-un astfel de nou context. Și, pentru această întrebare n-am niciun răspuns. Mă gândesc doar că ecoul celebrului „Let’s make America great again!” a ajuns prea departe, ne-a tulburat și ne-a influențat pe toți mai mult decât era cazul, răpindu-ne capacitatea de a ne utiliza rațiunea. Apoi, a venit și COVID-19 și totul s-a înnegurat.
Mirela Cara Dragu