„Colectivele” de dinainte de #Colectiv

Acum vreo șapte ani, cred, am participat la un festival abia lansat. Nu o să spun domeniul ca să nu lezez orgolii – n-am niciun interes s-o fac. Cert este că era organizat de cea mai pură rasă de intelectuali de la noi pentru aceeași rasă pură de intelectuali. Știți voi, categoria celor aroganți și plini de importanța pe care le-o dă în capul lor toptanul de cărți citite, prin care își asigură nemurirea și dreptul de a îngenunchia prostimea la care se uită de sus. Ei bine, acest festival era organizat într-o încăpere dintr-un muzeu. Mică, mică. Încăperea era ticsită de lume – pentru că și intelectualii sunt mulți când sunt îngrămădiți – care stătea claie peste grămadă pe mese și scaune. Înăuntru, era un fum de țigară atât de dens, că abia puteai vedea la un metru în față după ce intrai. Încă nu se introdusese legea antifumat. Publicul era în extaz că ce invitați de elită. Organizatorii jubilau că ce de lume a venit la eveniment (mai ales că era prima ediție!). Nimeni nu părea să se fi gândit însă la vreo normă de siguranță, la incendiu, la prea multă lume băgată acolo ca sardinele la cutie. Tot ce conta era că evenimentul se bucură de succes, iar inițiativa este reușită. Atât!

Acest mod de a înghesui publicul se purta și la spectacolele de teatru ținute în te miri ce spații neconvenționale, care se bucurau de mare succes în rândul tinerilor pe care nu îi deranja să stea la propriu unii peste alții. Astăzi, văd pe paginile unor intelectuali (între care unii probabil au praticipat cel puțin o dată la un astfel de eveniment în condiții similare cu cele pe care le descriu eu aici) fel și fel de perorații despre cum ceea ce s-a întâmplat la #Colectiv este un act de inconștiență și lipsă de responsabilitate. A autorităților, a organizatorilor, a trupei care a susținut concertul, a oricui, dar a noastră nu.

Până la #Colectiv, nimeni – indiferent cât de mare îi era IQ-ul și cât de înaltă poziția socială sau stiva de cărți lecturate – nu își punea măcar în treacăt problema siguranței. Conta succesul evenimentului. Conta să vină lumea. Să se facă. Să se vândă bine. Mai ales în cultură unde singura jelanie generală era că nu sunt bani. Când câte un partener care îți punea la dispoziție o sală de evenimente te avertiza că nu prea respecți normele impuse de „ăștia de la pompieri”, era la modă să vrei să ignori aceste mofturi și să încerci să te înțelegi. Chiar și dacă erai intelectual. Cui naiba îi păsa de pompieri și de pretențiile lor? Ei cu ale lor, noi cu evenimentele noastre. Ce rost ar fi avut să ne amestecăm?

La #Colectiv s-a spart buboiul. Li s-a întâmplat celor implicați în poveste ceva ce s-ar fi putut întâmpla oricui altcuiva. Inclusiv mie și echipelor cu care am organizat evenimente – cu aceeași inconștiență de multe ori. Ei azi sunt arătați cu degetul drept criminali.

Azi, la cinci ani de la #Colectiv, nu îmi dau seama câte s-au schimbat pentru că tot ce văd în jur e doar ipocrizie. Oameni care cândva au fost în pielea organizatorului, a autorităților, a artiștilor sau a spectatorilor (la fel de vinovați pentru nenorocirea produsă) dau cu pietre și pasează vina către alții, cerând neapărat niște capete. În rest, eu nu realizez ce s-a schimbat în noi, la noi, pentru noi. Dacă e să mă întrebați pe mine, eu cred că toți suntem la fel de vinovați și, mai ales, îngrozitor de ipocriți.

Foto: impact.ro, pressalert.ro și Facebook Asociația pentru Comunitate (APC)